Vizitatori

Flag Counter

Vezi lista evenimentelor

November 2017

MonTueWedThuFriSatSun

1


2


3


4


5


6


7


8


9


10


11


12


13


14


15


16


17


18


19


20


21


22


23


24


25


26


27


28


29


30


Month: June 2008

Sfântul Chiril al Alexandriei – Despre Sfânta şi Cea Deofiinţă Treime (II)

Sfântul Chiril al Alexandriei – Despre Sfânta şi Cea Deofiinţă Treime (II)

În această a treia scriere a sa privitoare la Sf. Treime, episcopul Alexandriei discută o serie de argumente prin care arată unitatea de fiinţă dintre Tatăl şi Fiul. Dialogul este îndreptat împotriva arienilor care Îl numeau pe Fiu Dumnezeu, dar nu un Dumnezeu adevărat, deplin, apelativul de „Dumnezeu adevărat” fiind rezervat doar Tatălui. Ei susţineau că Fiul este Dumnezeu şi din Dumnezeu, dar natura Sa este diferită de cea a Tatălui. Astfel, arată Sf. Chiril, El a fost aşezat, de către arieni, „între cele făcute şi adus la existenţă ca unul ce nu exista şi aşezat în rând cu creaţia”.

Pentru a combate această teză, autorul recurge la diferite versete ale Scripturii în care dumnezeirea Fiului este afirmată cu claritate. În acest sens, foarte mare greutate cuvintele apostolului Ioan de la sfârşitul primei sale epistole: „Ştim că Fiul lui Dumnezeu a venit şi ne-a dat pricepere să cunoaştem pe Cel ce este adevărat. Şi noi suntem în Cel ce este adevărat, adică în Isus Cristos, Fiul Lui. El este Dumnezeul adevărat şi viaţa veşnică” (1 Ioan 5:20). Prin alte citări nou-testamentare, Sf. Chiril susţine că trebuie să credem că din fiinţa lui Dumnezeu Tatăl a ieşit prin naştere adevărată Fiul, ca Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat. Prin urmare, se afirmă comunitatea Lor fiinţială, Fiul fiind la fel cu Tatăl, „afară numai de-a fi Tată”.

Scriptura, consideră Sf. Chiril, atribuie Fiului egalitatea în slavă şi „împodobeşte firea Unuia Născutului cu cele cu care e împodobit şi Tatăl Însuşi”. Astfel noi am luat din plinătatea Fiului şi a Tatălui, una şi aceeaşi. Căci despre Tatăl se spune: „Dumnezeu să fie totul în toţi” (1 Cor. 15:28), iar despre Fiul: „Căci din plinătatea lui noi toţi am luat” (Ioan 1:16), precum şi în „plinătatea Celui ce plineşte totul în toţi” (Efes. 1:23). Lucrarea lui Cristos în noi nu poate fi diferită de a Tatălui; dacă ea ar fi inferioară, nu ar avea sens, iar dacă ar fi superioară ar însemna că Dumnezeu este insuficient („plinirea” prin Tatăl nu ajunge să ne mântuiască). Rezultă că una este firea Lor, iar lucrarea amândurora se realizează prin Sfântul Duh „care ne umple pe noi prin Sine de darurile dumnezeieşti şi ne face părtaşi de firea dumnezeiască”.

De asemenea, Sf. Chiril arată că Moise, deşi vorbea despre Dumnezeu Cel Unul, folosea un limbaj nepotrivit unei sigure persoane. Astfel, în Cartea Genezei, Moise scrie: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră” (Gen. 1:26), precum şi „să Ne pogorâm şi să le încurcăm acolo limba” (Gen. 11:7). Prin aceasta, el arată ipostasul, consideră Sf. Chiril. În pasajele imediat următoare, Moise revine la singular, arătând firea unică a lui Dumnezeu: „Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul Său” (Gen. 1:27) şi, de asemenea, „Domnul i-a împrăştiat de acolo pe toată faţa pământului” (Gen. 11:8). Când foloseşte pluralul, Moise nu se referă la îngeri aici, ci la Sf. Treime, prin aceasta pregătind mintea fiecăruia „să parcurgă un drum neobişnuit şi necunoscut înainte”. Cu alte cuvinte, el a anticipat revelaţia nou-testamentară, I-a anunţat aşadar pe Cristos şi pe Sf. Duh, Cei de o fiinţă cu Dumnezeu.

Faptul că venirea Fiului nu anulează Legea este un argument suplimentar pentru Sf. Chiril în a arăta dumnezeirea Fiului. Însuşi Cristos mărturiseşte acest lucru: „Să nu credeţi că am venit să stric legea sau Prorocii; am venit nu să stric, ci să împlinesc”(Mat. 5:17). Însă cunoaşterea adusă de Fiul este mai înaltă, are un conţinut mai clar, deoarece, afirmă autorul, „legea spunea celor vechi că nu este decât un Dumnezeu unic şi nu lărgea nicidecum firea dumnezeirii în Treimea ipostasurilor”. Ca Logos, Fiul este împreună cu Tatăl dătător al Legii vechi, dar şi descoperitorul şi împlinitorul revelaţiei mesianice nou-testamentare.

De asemenea, unitatea de fiinţă este demonstrată şi prin faptul că atât Tatăl cât şi Fiul au în Sine nemurirea şi sunt împreună dătători ai vieţii veşnice. Mântuirea omului este, aşadar, lucrarea comună a Amândurora, realizată prin opera Duhului Sfânt.

În concluzie, aserţiunile arienilor sunt nefondate, Fiul este egal în lucrare şi putere cu Dumnezeu Tatăl, care îl arată ca Dumnezeu, „nu numărat între cei ridicaţi la această calitate după har, nici împodobit cu străluciri exterioare, ci mai degrabă Dumnezeu adevărat şi străin de tot ce-L pune mai prejos de transcendenţa Celui ce L-a născut, transcendenţă care-L ridică în cugetarea noastră mai presus de tot ce este creat”.