Vizitatori

Flag Counter

Vezi lista evenimentelor

November 2017

MonTueWedThuFriSatSun

1


2


3


4


5


6


7


8


9


10


11


12


13


14


15


16


17


18


19


20


21


22


23


24


25


26


27


28


29


30


Month: March 2015

Cărţi relevante pentru formarea gândirii creştine (II)

Cărţi relevante pentru formarea gândirii creştine (II)

Cărți în limba română

  1. Soren Kierkegaard – Fărâme filosofice
  2. Soren Kierkegaard – Şcoala creştinismului
  3. G.K.Chesterton – Ortodoxia – O filosofie personală
  4. Paul Ricoeur – Istorie şi adevăr
  5. Irineu de Lyon – Demonstația propovăduirii apostolice
  6. G. Liiceanu – Despre Limita
  7. C.S. Lewis – Creştinism, pur și simplu
  8. C.S. Lewis – Despre minuni. Problema durerii
  9. J. Ratzinger – Isus din Nazaret
  10. Nicolae Berdiaev – Sensul istoriei
  11. Dumitru Stăniloaie – Sfânta Treime sau La început a fost Iubirea
  12. Dumitru Stăniloaie – Dogmatica
  13. Ioannis Zizioulas – Fiinţa eclesială
  14. Christos Yannaras – Contra religiei
  15. Christos Yannaras – Persoană şi Eros
  16. Grigorie de Nyssa – Marele Cuvânt Catehetic
  17. Grigorie de Nazians – Cuvântări teologice
  18. Atanasie cel Mare – Tratat despre întruparea Cuvântului
  19. Vasile cel Mare – Tratat despre Sfântul Duh
  20. Augustin – De doctrina Christiana
  21. Augustin – Confesiuni
  22. Platon – Dialoguri
  23. Aristotel – Despre suflet
  24. L. Dumont – Eseu asupra individualismului
  25. P. Evdokimov – Cunoașterea lui Dumnezeu
  26. J. Pelikan – Isus de-a lungul secolelor
  27. J. Pelikan – Tradiția creștină
  28. D. Alexander – Creaţie sau evoluţie
  29. Max Dimont – Evreii, Dumnezeu şi istoria
  30. *** Patericul
  31. *** Actele Martirice
  32. *** Filocalia
  33. N. Steinhardt – Jurnalul Fericirii
  34. D. Stăniloae – Ascetica şi Mistica
  35. N. Kazantzakis – Raport către El Greco
  36. J. Jeremias – Parabolele lui Isus
  37. D. de Rougemont – Partea diavolului
  38. A. de Saint Exupery – Citadela
  39. A. de Saint Exupery – Micul prinț
  40. F.M. Dostoievski – Fraţii Karamazov
  41. E. Wiesel – Celebrare hasidică
  42. J. Razinger – Introducere în creştinism
  43. J. Danielou – Reflecţii despre misterul istoriei
  44. J. Delumeau – În aşteptarea zorilor. Un creştinism pentru mâine
  45. *** Scrierile Părinţilor Apostolici
  46. A. Pleşu – Despre îngeri
  47. N. Aghioritul – Războiul nevăzut
  48. T. Kempis – Urmarea lui Hristos
  49. A. Louth – Deslușirea tainei
  50. J. Breck – Puterea cuvântului
  51. A. Decaux – Viața Sf. Pavel
  52. C. Schonborn – Icoana lui Cristos
  53. H. Wald – Înțelesuri iudaice
  54. I. de Loyola – Exerciții spirituale
  55. V. Lossky – Teologia mistică a Bisericii de Răsărit
  56. Simeon Noul Teolog – Discursuri teologice și etice
  57. O. Cullman – Nemurirea sufletului sau învierea morților?
  58. E. Gilson – Dumnezeu și filosofia
  59. H. de Lubac – Meditații asupra Bisericii
  60. J. Maldame – Cristos pentru întreg universal
  61. G. Lipovetsky – A treia femeie
  62. Pascal – Cugetări
  63. Dante Aligheri – Divina comedie
  64. Malraux – Condiția umană
  65. Carl F. Henry – Dumnezeu, revelație și autoritate

 

Grupul de lectură prezintă serata ”De ce iubim cărțile?”

Grupul de lectură prezintă serata ”De ce iubim cărțile?”

Dintotdeauna lectura a fost o metodă decisivă de formare a omului, de definire a personalităţii sale. Unul dintre cronicarii moldoveni şi unul din primii scriitori din literatura română spunea că Nu e alta mai frumoasă şi de folos în toată viaţa omului zăbavă decât cititul cărţilor, iar un cunoscut scriitor francez, Victor Hugo, susţine că A învăţa să citeşti este ca şi cum ai aprinde un foc; fiecare silabă pronunţată este o scânteie. Despre cărţi, seMost-Frequently-Challenged-Book-ftr spune că sunt oglinzi: vezi în ele ceea ce ai deja înăuntrul tău şi că valoarea unei cărţi se măsoară prin ceea ce poţi lua din ea. Cărţile sunt considerate, pe bună dreptate, umanitatea dată la tipar, fiindcă lectura lor ne oferă posibilitatea de a ­­trăi mereu altundeva, de a trăi mai mult şi de a nu fi singuri.

În încercarea de a împărtăși iubirea pentru cărți, de a reaminti importanța lecturii și de a trezi interesul pentru lectură, se conturează inevitabil o serie de întrebări actuale pentru care încercăm să găsim răspunsuri concrete şi susţinute.

Cum a apărut cartea?

 Dacă privim fugitiv în istoria lecturii, surprindem că lectura/cititul, acest act cât se poate de natural, o deprindere universală am putea spune, nu a fost dintotdeauna ceea ce ştim noi astăzi. În Antichitate şi la începuturile Evului Mediu, cartea era un lux rar, majoritatea oamenilor nu ştiau să scrie şi să citească, iar singurul lor acces la cultură era oralitatea, lectura cu voce tare făcută de cei câțiva învăţaţi. Practica lecturii silenţioase apare în mediile monahale din secolul VII, fiind răspândită câteva secole mai târziu şi în rândul laicilor, al elitelor aristocratice. Se poate vorbi de o generalizare, de o banalizare a lecturii silenţioase abia spre sfârşitul secolului XIX, când se conturează profilul cititorului modern, care citeşte doar pentru el, cufundat în tăcere şi singurătate. Este, până la urmă, practica cunoscută şi aplicată astăzi de noi toţi.

Totuşi nu trebuie să pierdem din vedere că practicile şi gesturile lecturii s-au schimbat de-a lungul timpului odată cu transformarea suportului material al cărţii. Întâlnirea cu cartea, în formatul pe care îl cunoaştem noi astăzi, nu are loc decât foarte târziu, după ce este descoperit papirusul. Mai târziu, ruloul de papirus este înlocuit de codex, se inventează tiparul, apare textul electronic, ebook etc. G. Liiceanu elogiază momentul apariţiei cărţii, spunând că în clipa în care apare posibilitatea însemnării în scris a ceea ce se transmitea oral, a fixării gândurilor şi imaginilor lirice în cuvinte scrise, apare cartea.

Nu se poate vorbi de revoluţii ale lecturii fără a evidenţia că fenomenul de masă al acesteia a pornit de la traducerea Bibliei în limbile popoarelor, iar tiparul a fost mijlocul esenţial care a permis răspândirea cărţii sfinte în lume. Pe lângă Biblia lui Gutenberg, prima Biblie tipărită în serie în Europa, secolul al XV-lea a fost marcat de accesul mulţimilor de oameni la cărţi în limba vorbită de ei. Cert este că din momentul apariţiei cărţii, cu toate transformările şi versiunile ei, omenirea nu a mai scăpat de carte.

De ce citim?

 Cititul ne oferă o multitudine de avantaje. În primul rând, citim pentru a învăţa să scriem, să ne folosim de limba în care citim, să gândim. Citim pentru a intra în contact cu marile minţi luminate ale omenirii, pentru a ne întâlni cu cei care au gândit înaintea noastră, pentru a străbate lumi de mult apuse, pentru a călători în timp şi pentru a avea acces la istoria şi cultura noastră, dar şi ale altor popoare. Dacă aceste avantaje ale lecturii ne sunt cunoscute tuturor, surprindem şi o seriei de avantaje particulare care conferă o notă de profunzime lecturii. Aşadar, citim pentru că avem în noi dorinţa de cunoaştere, de a afla mai mult despre noi, dar şi despre ceilalţi. Citim, după cum spunea Liiceanu, pentru a afla răspunsuri, „căutând alte versiuni ale întrebărilor pe care ni le punem”.

Cum citim?

 brbs-eLectura nu este doar un exercițiu distant, ci unul angajat, care ne solicită critic și moral. Cere o deschidere din partea cititorului, un efort de a da un sens comprehensibil textului parcurs, de a intra într-un alt cadru, cel impus de autor. Acest exerciţiu antrenant permite cititorului să pătrundă în mintea autorului, să-şi confrunte propriile idei cu cele ale autorului, să-şi lărgească orizontul întrebărilor şi să-şi trasează contururile răspunsurilor căutate. Lectura sub această formă ajută cititorul să-şi formeze propria gândire, să se bucure de frumuseţea unei idei, nu memorând-o, ci dându-i propria interpretare, nu înecându-şi mintea în gândurile autorului, ci formându-şi un gând propriu din întâlnirea cu gândul autorului.

Totodată, citim în funcţie de vârstă, pentru că fiecare vârstă are ţesătura ei, prezintă diferite trepte ale capacităţii de gândire, de asimilare a informaţiei şi de înţelegere a textului. Citim în funcţie de domeniile de interes, care pot fi foarte diversificate, dar şi în funcţie de categoria în care intră o carte. Citim în funcţie de preocupările noastre, care pot fi de ordin profesional, cultural, spiritual. La fel de important este să ţinem cont şi de tipul textului citit şi de contextul în care îl citim. În anumite cazuri putem interpreta un text liric în context filosofic sau un text filosofic în context teologic. Analizele de acest fel sunt de obicei mai laborioase şi ele ne ajută să descoperim într-un text idei care altfel rămân ascunse.

Din cele menţionate se poate desprinde ideea de disciplină a lecturii pentru care trebuie să ţinem seama de două aspecte importante: de instrumentele folosite pentru a face lectură şi de modalitatea de a face lectură.

Instrumentele importante pentru „disciplinarea” cititorului ar putea fi: folosirea dicţionarelor sau a altor referințe similare cărții citite pentru a înţelege textul parcurs şi ceea ce a vrut scriitorul să transmită; notarea ideilor principale; formarea unor caiete de lectură în care să se transcrie citate, gânduri ori păreri ale cititorului etc. De asemenea, disciplina lecturii este asigurată și de parcurgerea listelor de cărți importante, fundamentale care te pot face să înțelegi aspecte esențiale ale vieții. Aceste liste pot fi întocmite pe baza cărţilor descoperite, pentru că, de cele mai multe ori, o carte te conduce la o altă carte, dar şi pe baza sugestiilor de lectură din partea prietenilor, profesorilor ori altor persoane care cunosc felul, tulburările, căutările şi apetiturile cititorului.

Recomandarea unei liste de cărți trebuie făcută în așa fel încât să-i creeze cititorului nevoia de lectură, să-l determine să-și pună întrebările potrivite și să-l trimită spre orizontul răspunsului căutat. În acest sens, o idee foarte interesantă îi aparține lui Mihăilescu, prezentatorul emisiunii „Omul care aduce cartea”, idee concretizată în publicarea cărţii cu titlul „Cărţile care ne-au făcut oameni”. El le-a cerut unor personalități ale culturii românești să întocmească o listă cu cărțile care au avut un rol decisiv în formarea lor. Dintre acestea se evidenţiază povestea lui Liiceanu despre întâlnirea cu cartea. Pe lângă propriile sugestii de lectură, el prezintă şi lista impresionantă a lui Noica care acoperea toată istoria filozofiei de la Augustin până la Kant, dar şi literatura lumii, organizată sistematic pe culturi (literatura greacă, latină, franceză, rusă, germană, engleză). Cu toate că pare neverosimil de parcurs o asemenea listă, ea era sugerată oricărui tânăr dornic să se înhame la cultura de performanţă. Şi sunt multe astfel de exemple ce ar putea fi considerate îndreptare de lectură.

Ca modalități de lectură, ne oprim la câteva căi pe care le găsim și în cultura română. În primul rând, este vorba de lectura individuală, ca autodisciplină. Portretul unui cititor de acest tip este H.R. Patapievici. Din dorinţa de a înţelege, de a pricepe sensul lucrurilor şi de a putea lua parte la cunoaşterea lumii, îşi impune un program de lectură în care rigoarea, disciplina şi perseverenţa sunt elementele cheie. Dacă în copilărie cititul era o curiozitate stârnită de biblioteca din casa părintească, în perioada adolescenţei şi a tinereţii ia notiţe la fiecare operă sau carte citită, scrie fişe de lectură, ţine jurnale, îşi formează chiar caiete separate pentru fişele de lectură, pentru însemnarea experienţelor personale. În acest ritm ajunge să scrie 2500 de pagini de însemnări pe baza cărţilor citite de la vârsta de 24 de ani până la vârsta de 30 de ani.

Pe fondul unei astfel de discipline, cu siguranţă lectura individuală îl înzestrează pe cititor cu o multitudine de calităţi, însă nu trebuie să ignorăm că bookunele texte/scrieri prezintă problematica lor contextuală. Aceasta ne poate determina fie să renunţăm la citirea lor, fie să tratăm superficial textul fiindcă nu reuşim să surprindem profunzimea ideilor, ne împiedică să intrăm în intimitatea gândurilor autorului. În această privinţă, putem apela la alte surse bibliografice pentru a înţelege mai bine, dar putem, de asemenea, să dezbatem nelămuririle noastre împreună cu colegii, persoanele care împărtăşesc aceleaşi curiozităţi, au aceleaşi preocupări ori să ne asumăm rolul de discipol în relaţia cu diverse persoane care ne pot fi mentori în căutarea noastră. Se conturează astfel lectura pe fondul relaţiei dintre maestru şi discipol. Fenomenul Şcoala de la Păltiniş este poate unul dintre cele mai elocvente exemple ale acestui tip de relaţie. Noica, antrenorul „elitei culturale” de mai târziu, nu înţelegea prin şcoală o instituţie guvernată de tirania profesoratului, ci o şcoală în care să nu se predea nimic şi care să le îngăduie discipolilor posibilitatea de afirmare, de mărturisire. Formarea culturală trebuie să fie eliberată de conţinuturi, de sfaturi şi învăţături seci; ea trebuie să fie cadrul în care mentorul este un mijlocitor între discipoli şi ei înşişi” (Noica). Liiceanu, unul dintre „elevii” filozofului român, spunea că Noica te ghida în „paradisul culturii“, până în punctul în care învăţai să te mişti de unul singur prin el.

O altă modalitate o reprezintă lectura în cadrul grupurilor, care funcţionează nu doar pe temeiul lipsei de certitudine şi a răspunsurilor clare, ci este guvernată şi de împărtăşirea iubirii pentru cărţi şi a pasiunii pentru citit. În cadrul grupurilor, fiecare îl aude pe celălalt, iar subiectivitatea nu este cenzurată de nimeni, fiecare are libertatea de a-şi expune, susţine propriile idei şi de a combate idei. Un exemplu de grup de lectură autentic şi vrednic de amintit este grupul Rugul Aprins de la Antim format din teologi, profesori, călugări şi studenţi și care a fost înfiinţat ca o comunitate a credinţei în Dumnezeu în vremuri de ateism comunist. La întâlnirile organizate săptămânal se citeau piese literare, comentate apoi dintr-o perspectivă teologică, texte patristice şi filosofice, sau erau dezbătute chestiuni diverse din actualitatea imediată. În plus, Antimul devenise un loc unde se puteau susţine conferinţe pe teme diverse, în cadrul cărora se urmărea în principal evaluarea dintr-un punct de vedere creştin a mai multor segmente ale vieţii, căutându-se soluţii de trăire în mijlocul lumii. Un alt exemplu, care merită amintit în această discuţie, este chiar grupul nostru de lectură. Cu toate că nu funcţionează după rigorile lui Patapievici şi nicidecum nu poate fi gândit în parametri Şcolii de la Păltiniş ori a Grupului Rugul Aprins, întruneşte condiţiile unei lecturi disciplinate, condiţionate de preocupările noastre comune, de diversele întrebări pe care ni le putem şi la care reflectăm împreună citind.

Care este importanța lecturii în spiritualitatea creștină?

 Tradiţia creştină s-a dezvoltat pe baza Bibliei şi a operelor fundamentale. Observăm că, încă de la începutul creștinismului, apostolii au recunoscut forța ideilor scrise și răspândite sub forma literaturii. Istoria creștinismului ne arată că acele persoane pentru care lectura a constituit o preocupare constantă au fost mai puternici, mai fermi în credința lor. Utilizarea cărților a constituit şi unul dintre indicii vitalității și sănătății spirituale ale bisericii creștine.

Lectura Bibliei este extrem de importantă, este vitală pentru creştini, dar nu suficientă. Biblia nu trebuie citită ca pe o poveste, atribuindu-i o simplă interpretare literară, pentru că, pe această cale, cuvintele insuflate de Dumnezeu îşi pierd sensul, adevărata lor semnificaţie. Pentru a înțelege bine textul biblic trebuie să facem apel și la alte cărți. Dificultatea tălmăcirii textului sacru este evidențiată de o serie de opere din literatura creştină, unele care ne indică cum să citim textul biblic, iar altele ne oferă o interpretare a acesteia. Cu alte cuvinte, intervine şi aici o disciplină a lecturii. Cărţile din literatura creştină reprezintă, în fond, suportul lecturării Sfintei Scripturi. Grigore de Nyssa, Grigore de Nazianz, Vasile cel Mare şi Ioan Gură de Aur au fost nu doar persoane care s-au remarcat în calitate de creștini deosebit de activi, dar şi cei mai prolifici cititori de literatură creştină şi autorii scrierilor recunoscute ca fiind opere fundamentale ale creştinismului.

Nu doar cărţile care se înscriu exclusiv în literatura creştină ne călăuzesc pe calea găsirii propriilor răspunsuri la întrebările care ne frământă: despre Dumnezeu, planul divin, despre om, rolul lui în această lume şi multe alte întrebări ori preocupări ce s-ar putea încadra în această arie mai mult sau mai puţin intelectuală, de interes pentru creştini. În cartea Cu sufletul rămas în viaţă, Philip Yancey povesteşte că datorită lecturării operelor marilor scriitori ruşi, Tolstoi şi Dostoievski, a reuşit să dea un răspuns la tensiunea dintre idealurile Evangheliei şi realitatea din viaţa celor ce o mărturisesc. Astfel, într-o etapă crucială a vieţii, cei doi scriitori devin călăuze spirituale ale autorului, ajutându-l în mod absent, indirect, să traseze o punte de legătură asupra prăpastiei dintre viaţa, aşa cum ar trebui să fie, şi viaţa aşa cum este, dintre teoria credinţei şi practica ei.

Prin acestea se subliniază atât valoarea cărţilor în creştinism, dar şi faptul că printr-o lectură integratoare, o lectură care presupune asumarea şi acceptarea unui dialog în toate sferele (ştiinţă, religie, filozofie, artă etc.), ne afirmăm identitatea noastră creştină, raportându-ne la realitate, la actualitate, la tot ce este în jurul nostru.

Este lectura o modalitate de rezistenţă în perioadele de criză?

 Carti-interziseNu trebuie să uităm că lectura a funcționat, de asemenea, ca un instrument reglator în perioadele de criză: în vremea marilor erezii, a războaielor și cataclismelor, a totalitarismelor din istoria lumii, deci și din istoria noastră, a românilor. În perioadele de regim comunist, un anumit tip de carte era interzisă, fiind considerată dăunătoare bunului mers al societăţii. De pildă, dacă avea subiecte politice, antropologice, sociologice, sau dacă făcea vreo aluzie la religie, spiritualitate sau libertate. Într-o realitate în care posibilitatea evoluţiei culturale sau spirituale nu era la îndemână, când cărţile erau o bucurie rară, lectura a fost o evadare, cultura a devenit un act de supravieţuire şi de distanţare faţă de un sistem opresiv, dăunător.

În pofida rigorilor ce au stat la baza regimului totalitar, cărţile şi-au păstrat forţa, interesul pentru lectură nu a fost anihilat, pentru că oamenii şi-au găsit un refugiu în aceasta. Mircea Cărtărescu afirma la un moment dat că înainte de 89 se citea, dar în zilele noastre oamenii nu mai citesc. Liiceanu, combate această afirmaţie, făcând o frumoasă analogie. El spune că într-o lume totalitară, într-un univers închis, cartea era singura fereastră prin care oamenii puteau evada, lectura era refugiul suprem. În zilele noastre, rămânem închişi pentru că trăim într-o societate, însă acum vorbim de o cameră vastă cu mii de ferestre, în care fereastra cărţii este concurată de foarte multe alternative de distragere. Acum avem acces liber şi facil la cultură, la o mare masă de cărţi, dar şi la multe alte activităţi de a ne consuma timpul. În acest cadru, important este să nu devenim prizonieri ai superficialităţii, să nu uităm valoarea cărţilor pentru că numai prin lectură ne putem cultiva în permanenţă gândirea, ne maturizăm, devenim capabili de cele mai umane sentimente şi ne echipăm mai bine pentru această lume.

În încheierea pledoariei noastre pentru cărţi şi lectură, amintim faimoasele cuvinte ale lui Andrei Pleşu „Cărţile sunt felul oamenilor de a avea aripi ca îngerii”, dar şi cele ale lui Francis Bacon din eseul „Despre Studiu” în care acesta scria că „Un om este complet numai prin lectură”.

  Autor: Mihaela David

New Age – Bruno Wurtz

New Age – Bruno Wurtz

Se cunosc foarte puține lucruri despre autorul cărții New Age. Bruno Würtz a fost filozof, critic de teatru și director al Teatrului German din Timișoara, orașul în care și-a trăit cea mai mare parte a vieții. A studiat literatura germană și filozofia la București, iar în 1958 a venit la Timișoara, la ziarul „Adevărul”. A graduat cu o teză despre Martin Heidegger și a publicat prima monografie a lui Karl Jaspers în România. Mai târziu, Bruno Würtz s-a aplecat asupra studiului istoriei bisericii și a început să scrie o istorie a religiilor lumii, a cărui prim volum a fost publicat în anul 1991. În afară de bine-cunoscuta sa carte, cu titlul său întreg New Age. Paradigma holistă sau revrăjirea Vărsătorului (Editura de Vest, 1992), mai amintim Confruntări contemporane pe tema viitorului (Facla, 1990) și Problematica omului în filosofia lui Karl Jaspers (Facla, 1976).

Deși autorul este puțin cunoscut, totuși cartea sa, New Age, este relativ cunoscută. Aceasta cuprinde probabil unul dintre cele mai aprofundate studii despre mișcarea și spiritualitatea numită popular „New Age”. Iată și un aspect important de avut în vedere pe parcursul întregii discuții pe această temă: diferența între mișcarea New Age (care este în esență un produs occidental care a luat naștere relativ recent – sec. XX – care are anumite rațiuni și scopuri) și spiritualitatea New Age (care poate fi observată în orice epocă trecută și care are mize și rațiuni specifice).

Mereu au fost în istorie grupuri răzlețe care, pe baza experienței lor proprii, credeau că într-o bună zi omul va putea depăși „conștiința normală” și „să transforme brutalitatea și alienarea existenței umane în contrariul lor”. Dar depășirea ideologiei dominante constituia, în orice epocă, un sacrilegiu. Aceasta până în epoca modernă, epocă a interconectivității și a comunicării în masă, dar și o epocă frustrată și dezamăgită de încercările sterpe și reci ale erei industriale de a salva omenirea. Ideile diferitelor generații ce cochetau cu această spiritualitate, care trebuie spus, își are originea în înțelepciunea străveche a Orientului Îndepărtat, s-au adunat într-un tezaur pentru generația modernă. Acest tezaur a fost cules de diferite personalități, cunoscuți astăzi ca pionierii spiritualității New Age. Aceștia au asigurat respectabilitatea paradoxalei confluențe a duhului realist cu „albia nălucirilor magice și oculte”, într-o formulare mai uzuală: sinteza dintre științificitatea occidentală și înțelepciunea orientală.

Ce înseamnă spiritualitatea și mișcarea New Age? Ce legătură are New Age cu zodiacul, cu astrologia, cu ufologia sau cu psihologia? Care este cultura New Age? Ce este „New Age” în jurul nostru?

În studierea fenomenului New Age, autorul este silit să abordeze subiecte din cele mai mistice, oculte și controversate, dar o face riguros atunci când vorbește de cauze, rațiuni, înțelesuri și implicații ale fenomenului și cu lux de amănunte documentate atunci când vorbește de organizații, mișcări, oameni, adrese sau rețele.

În noua paradigmă se așteaptă o nouă eră în care omul va evolua la o nouă stare transcendentală, de la „homo sapiens” la „homo noeticus” – omul nou. Acesta va scăpa de toate limitările sale, va fi cel învingător și va trăi într-o lume nouă unde nu va mai fi suferință și neștiință. Toți vor fi luminați, vor trăi în armonie și în fericire perpetuă. Salvarea nu trebuie așteptată de la nici un dumnezeu sau om, fiecare se poate salva și poate transcende la noua stare de trezvie eternă.

Care sunt răspunsurile noii paradigme New Age la întrebările fundamentale ale omului? Cum se va face salvarea omului? Cum va arăta omul și lumea nouă?

Cartea reușește să imerseze cititorul în lumea fascinantă a fenomenului New Age fără să apeleze la descrieri și argumente frivole, ci dimpotrivă, cititorului i se deschide o lume în care poate pătrunde în aproape toate ungherele sale. Lumea aceasta se descoperă ca fiind aproape fantastică, nicidecum concepută din realități contemporane cititorului, dar curând cititorul începe să recunoască realitățile acestei lumi în jurul său și, poate mai important, înlăuntrul său. New Age nu te lasă fără să-ți fi pus câteva întrebări serioase despre ceea ce crezi și practici, dar nu o face părtinitor sau cu un spirit zelot.

Un cititor atent poate descoperi că promisiunile New Age cheamă la o nouă spiritualitate, prezentând și asumând eșecul tuturor celorlalte, mai ales a creștinismului. Vorbim despre un sincretism, un mix de idei și practici din toate religiile mari și din filozofie care se dorește a fi ultima mare revelație pentru toate întrebările omului.

 Autor: Vlad Mihanța

Vasile cel Mare

Vasile cel Mare

Sfântul Vasile, episcopul Cezareii, este unul dintre cei mai importanți părinți ai bisericii ortodoxe și unul dintre cei mai mari teologi creștini. S-a născut în Pont în jurul anului 329 și a murit în Cezarea în ziua de 1 Ianuarie 379.

Provenea dintr-o familie creștină binecunoscută, tatăl său Sfântul Vasile cel Bătrân a fost un renumit învățător în Pont, iar sora sa Macrina și fratele său Grigore din Nyssa au devenit de asemenea sfinți.

Sf. Vasile a studiat la Cezarea, la Constantinopol și Atena, remarcându-se încă de tânăr prin profunde cunoștințe în filosofie, astronomie, geometrie, medicină și retorică. La Atena a legat o strânsă prietenie cu Grigore de Nazianz, care a fost întotdeauna impresionat de inteligența și spiritul său profund. Sf. Vasile a devenit apoi un strălucit profesor în NeoCezarea.

Sub influența sorei sale Macrina, Vasile se apropie mai mult de biserică, iar episcopul Cezareii, Dianius, care îl aprecia deosebit de mult, îl încurajează să accepte o slujbă bisericească. În căutarea căilor spre perfecțiune, Vasile vizitează multe mănăstiri din Egipt,Siria, Palestina și Mesopotamia. La întoarcerea în Pont, el înființează o mănăstire pe malulIris-ului. Scrierile sale din acea perioadă pun bazele vieții monahale sistematice și de aceea Sf. Vasile este considerat părintele monahismului oriental.

TEHNOLOGIA ȘI VIAȚA PRIVATĂ

TEHNOLOGIA ȘI VIAȚA PRIVATĂ

Asociația Culturala “Onesimos” Iași și biserica penticostală ”Străjerul” Iași organizează serata cu tema:

”TEHNOLOGIA ȘI VIAȚA PRIVATĂ”

Despre importanța vieții private în contextul lumii actuale: care sunt provocările, problemele și beneficiile pe care ni le aduce tehnologia, în special cea a informației și ce răspunsuri ne solicită, la nivel personal și comunitar. Discuție coordonată de Loredana Miron și Cristi Macoviciuc.

Data: Duminica, 1 martie 2015
Loc: Str. Vânatori nr. 7 (Tătărași, în spatele spitalului de Neurologie) – Locația Bisericii Străjerul.
Ora: 18:00

Intrarea este liberă.

Facebook event.

Vă asteptăm!