Vizitatori

Flag Counter

Vezi lista evenimentelor

November 2017

MonTueWedThuFriSatSun

1


2


3


4


5


6


7


8


9


10


11


12


13


14


15


16


17


18


19


20


21


22


23


24


25


26


27


28


29


30


Cuvântări teologice – Grigorie de Nazianz

Cuvântări teologice – Grigorie de Nazianz

Sf. Grigorie de Nazianz (aprox. 329 – 390 A.D.), cunoscut și sub numele de Grigorie Teologul, este alături de Sf. Grigorie de Nyssa și Sf. Vasile cel mare un important apărător al credinței creștine din secolul IV. Acesta s-a format atât ca teolog, cât și ca bun cunoscător al filozofiei grecești, în școlile din Cezareea Capadociei (aici îl întâlnește pe Vasile cel Mare, alături de care leagă o strânsă prietenie), Cezareea Palestinei, Alexandria și Atena. Unul din meritele sale ca teolog și apărător al credinței este acela că s-a dedicat luptei îndârjite de a forma și păstra învățătura creștină despre Dumnezeu în unitatea și Treimea Sa, într-un context destul de sensibil pentru Biserică. În secolul IV, erezia ariană își găsea o nouă formulă în lucrările marelui învățat Eunomie. Această doctrină se infiltra cu dibăcie în interiorul Bisericii. Teza fundamentală a acestei erezii susține că persoana a doua a Treimii, Hristos, este o creatură, că există un unic Dumnezeu care este Tatăl. De asemenea, eunomienii afirmau că omul poate cunoaște pe Dumnezeu așa cum el însuși se cunoaște și că omul poate exprima pe Dumnezeu prin limbaj, cu ajutorul ideilor. Tot în acest context tulbure prin care trecea Biserica se remarcă și erezia pneumatomahă, o învățătură care nega dumnezeirea Duhului Sfânt. Într-un asemenea context, Sf. Grigore de Nazianz rostește public aceste Cuvântări, cel mai probabil în anul 380, la Constantinopol, un oraș mare, cu piețe publice, spectacole, sărbători etc. Aceste cuvântări teologice au avut rolul să reașeze învățătura creștină în adevărul ei, Sf. Grigorie de Nazianz analizând și desființând fiecare teză a eunomienilor și pneumatomahilor.

Acest Părinte observă că ereticii aduceau texte din Scriptură care, la prima vedere, păreau să nege divinitatea Fiului și a Sfântului Duh. Autorul cuvantari-teologiceCuvântărilor ne învață să găsim viciile de interpretare sau de logică ale ereticilor, faptul că foloseau Scriptura ca paravan pentru tezele lor gata făcute și fără un real suport biblic. Un text important pe care era fundamentată erezia eunomiană este cel din Proverbe: “Domnul m-a zidit începutul căilor lui, spre lucrările lui”. Pe baza acestui text, eunomienii au tras concluzia că Fiul este o creatură, deoarece, zic ei, aici scrie clar că Fiul a fost zidit, adică este făcut, creat. Răspunsul Sfântului Grigorie de Nazianz este construit pe următoarea logică: textele din Scriptură în care este menționată și cauza lucrurilor trebuie să le atribuim naturii omenești a lui Hristos, iar textele în care nu este menționată cauza lucrurilor trebuie să le atribuim naturii sale dumnezeiești. Mergând pe această logică, este clar că acest text se referă la umanitatea lui Hristos.

Un alt suport folosit de eunomieni pentru demonstrarea caracterului de creatură a Fiului este titulatura de rob dată de Scriptură lui Hristos. Răspunsul Sf. Grigorie de Nazianz vizează dimensiunea soteriologică, a mântuirii. Hristos s-a făcut rob pentru folosul și mântuirea noastră și că nu există nimic mai înalt decât această umilință prin care Hristos s-a unit cu omul, aducându-i acestuia posibilitatea îndumnezeirii.

Un alt text preferat de eunomieni este din evanghelia după Ioan: “Fiul de la sine nu face nimic, dacă nu vede pe Tatăl făcând”. Interpretarea eunomienilor este simplă: Fiul este inferior Tatălui pentru că mimează lucrarea lui și nu are nici o putere în sine. Sfântul Grigorie de Nazianz spune că acest text arată voința identică a Fiului cu Tatăl, că toate acțiunile întreprinse de Fiul sunt în acord cu voia Tatălui și că desăvârșirea lor este egală.

Tot în același demers de a demonstra faptul că Fiul este o creatură, eunomienii utilizau argumentul sfârșitului împărăției lui Hristos pe baza următorului text : “Căci trebuie ca el să împărăţească până va pune pe toţi vrăjmaşii sub picioarele sale.” Greșeala eunomienilor, spune Sfântul Grigore, se referă la faptul că, deși eunomienii erau conștienți de eternitatea împărăției lui Dumnezeu, căci Scriptura lămurea acest lucru, ei nu interpretau corect expresia “până când”. Este clar că este o formulă referitoare la timp, dar care nu exclude ideea de continuitate, de viitor.

În ceea ce privește discursul împotriva ereziei pneumatomahe, Sf. Grigorie de Nazianz spune că Duhul Sfânt nu trebuie considerat un accident sau o energie a Tatălui, ci o persoană distinctă, care are aceeași natură cu Tatăl. Duhul Sfânt nu poate să lipsească din dumnezeire, deoarece acesta este prin însăși persoana sa sfințenia, care nu ar putea lipsi din dumnezeire. Unitatea ființială a celor trei persoane dumnezeiești nu poate fi fracționată. Ființa lui Dumnezeu rămâne una, dar este în trei ipostasuri diferite. Denumirile pe care le utilizăm pentru persoanele din Treime vin din proprietățile lor ipostatice, din caracteristicile unice ale celor trei persoane care intră în relație una cu alta. Astfel, una dintre persoane are atributul de nenăscută și primește numele de Tatăl; alta este născută și primește numele de Fiul; cea de a treia este purceasă și primește numele de Duh Sfânt. În acest mod s-a păstrat, pe de o parte, unitatea ființială, iar, pe de altă parte, distincția dintre persoane. Frumusețea acestor cuvântări rezidă în măiestria sfântului Grigorie de Nazianz de a exprima în cuvinte, atât cât a fost posibil, taina unității ființei dumnezeiești și distincțiile ce apar la nivelul persoanelor Sfintei Treimi.

Autor: Emanuel Pintilii

Comments are closed.