Vizitatori

Flag Counter

Vezi lista evenimentelor

December 2017

MonTueWedThuFriSatSun

1


2


3


4


5


6


7


8


9


10


11


12


13


14


15


16


17


18


19


20


21


22


23


24


25


26


27


28


29


30


31


Irineu de Lyon, Împotriva ereziilor – Cartea a V a

Irineu de Lyon, Împotriva ereziilor – Cartea a V a

41D2PSXM9VL._SY344_BO1,204,203,200_Argument pentru unicitatea lui Dumnezeu la Sf. Irineu

În ultima parte a cărţii sale, Contra ereticilor, Sf. Irineu continuă linia din cele 4 cărţi anterioare, anume să dovedească unicitatea lui Dumnezeu (Unul şi Acelaşi, în Vechiul Testament şi în Noul Testament), Creatorul universului şi Salvatorul omului, cel care l-a trimis pe Fiul său, Cuvântul, în lume şi pe Duhul Sfânt să desăvârşească opera de mântuire.

Argumentarea lui Irineu este una dublă. El foloseşte cu măiestrie argumentele biblice, apelând la autoritatea textului sacru pentru a combate ereziile gnosticilor. De asemenea, cu aceeaşi artă, Irineu se foloseşte de o serie de argumente raţionale, care ţin de cunoaşterea la care omul are acces prin datele creaţiei. Cu mult curaj, Irineu va deschide pârtiile gândirii teologice de mai târziu, făcând apel la argumente dinspre ontologie, antropologie şi filosofie pentru a apăra dreapta credinţă primită de la apostoli.

Din cea de-a 5-a carte a lucrării sale, vom stărui asupra a două idei, care apar în partea a doua şi a treia a acestei secţiuni. O primă idee este că Irineu încearcă să arate identitatea unicului Dumnezeu prin trei evenimente din viaţa lui Isus: vindecarea orbului din naştere, patimile şi crucificarea Domnului şi ispitirea din pustie. Alegerea acestor exemple este în acord cu intenţia lucrării lui Irineu, dar trebuie observat că în dreptul fiecăruia logica argumentării este foarte ingenioasă şi foarte puternică.

La vindecarea orbului, Irineu observă că Isus face o minune fără să apeleze la cuvânt; El acţionează pur şi simplu. Irineu susţine tema mâinilor creatoare, aceleaşi mâini care au creat omul la începuturi şi care sunt aici implicate în vindecarea omului. Concluzia lui Irineu este că nu poate fi vorba de doi dumnezei, unul al creaţiei şi unul al mântuirii. Forţa exemplului lui Isus, Care ia pământ şi atinge ochii orbului, este fără echivoc. Gestul lui Isus descoperă identitatea Dumnezeului Celui adevărat şi a Cuvântului Său trimis în lume.

La evenimentul crucificării, Irineu observă cu multă atenţie că jertfa lui Isus nu poate avea sens faţă de un dumnezeu căruia omul nu i-a greşit sau nu i-a păcătuit şi, de asemenea, că ideea de salvare nu poate avea sens în raport cu un dumnezeu faţă de care omul nu se simte responsabil. Dimpotrivă, el argumentează că acelaşi şi unul este Dumnezeu faţă de care omul a păcătuit şi Ccel care este implicat acum în opera de salvare a omului.

Analizând scena ispitirii lui Isus în pustie, Irineu arată că maniera în care Isus îi răspunde lui Satan, prin folosirea Legii, demonstrează acelaşi lucru despre unicitatea lui Dumnezeu: Acelaşi este Cel care a dat Legea, cât şi Cel pe Care îl invocă Isus în pustie, Cel care este iniţiatorul mântuirii omului, singurului căruia i se cuvine închinarea.

O a doua idee vizează partea a treia a cărţii a 5-a, parte în care Irineu dezvoltă o argumentare interesantă folosindu-se de o temă eschatologică. Refuzând ideea unei mântuiri doar a sufletului, ceea ce echivala cu urcarea omului în Pleromă, Irineu gândeşte o eschatologie de tip milenist. El sugerează ideea că împărăţia promisă de Dumnezeu încă din vechime seminţiei lui Avraam (Biserica este noul Israel, iar creştinii sunt urmaşii lui Avraam) se va da sfinţilor pe pământ vreme de o mie de ani, până se va aşeza eternitatea şi înnoirea peste creaţie. Această idee este legată de dreptatea lui Dumnezeu, care va răsplăti omului aici pe pământ pentru truda lui de a rămâne pe calea credinţei. Vremea mileniului este pentru Irineu un preludiu pentru împărăţia cea veşnică. Veşnicia va continua pe acelaşi tipar al centrării tuturor lucrurilor în Dumnezeu, dar se va inaugura prin înnoirea tuturor lucrurilor din creaţie. Eschatologia lui Irineu este construită pe această ideea a continuităţii între istorie şi eternitate, fără ca mântuirea să fie înţeleasă ca o ieşire din lumea vizibilă spre o realitate inteligibilă.

Iaşi, 3 noiembrie 2007

Comments are closed.