Repere

• Canonul Scripturii
• Patristica
• Sinoadele ecumenice (conciliile)
• Valorile protestante
• Crezul Niceo-constantinopolitan

Canonul Scripturii
Sfânta Scriptură este Cuvântul lui Dumnezeu pentru oameni, forma scrisă a Revelației, care s-a concretizat într-o lucrare (carte) și a ajuns până la noi în urma unui proces istoric îndelungat și nu lipsit de dificultăți. Scriptura cuprinde două părți:
• Vechiul Testament (Scriptura ebraică), care unește 39 de cărți;
• Noul Testament, care are 27 de cărți.
Bisericile tradiționale folosesc și o versiune a Scripturii numită Biblia bogată sau canonul lărgit, care în Vechiul Testament cuprinde și o serie de cărți necanonice, dar considerate cu valoare teologică și istorică.
Canonul reprezintă lista cărților care compun Sfânta Scriptură. În legătură cu adoptarea acestei liste trebuie precizat un principiu fundamental: cărțile Scripturii au fost scrise de autori umani la asistența Duhului Sfânt, iar delimitarea lor de alte cărți s-a făcut în Biserică sub aceeași autoritate și călăuzire divină. Canonul Vechiului Testament este preluat de Biserică din tradiția iudaică. Canonul Noului Testament a fost stabilit în secolul IV. Lista celor 27 de cărți ale Noului Testament apare în a Treizeci și noua Scrisoare Pascală a lui Atanasie cel Mare, din anul 367, cărți care devin canonice la Conciliul de la Cartagina, în 397.
Scriptura, în forma canonică pe care o avem astăzi, nu a fost scrisă undeva izolat, ci este rodul, rezultatul unei relații divino – umane, concretizat într-o perioadă de maturitate a Bisericii, când a fost stabilit conținutul Revelației în forma ei scrisă. Criteriile care au stat la baza alegerii cărților din canon au fost, simultan, următoarele: autorul cărții (de regulă, un apostol), larga circulație a cărții (acceptarea și citirea cărții în biserici) și conținutul doctrinar sau învățătura cuprinsă în carte.
Patristica
Termenul de patristică se referă la istoria și conținutul învățăturii creștine a Părinților Bisericii, învățătură care a fost fundamentată aproximativ în primele cinci secole (după unii autori, până la Conciliul de la Calcedon) și care este acceptată de întreaga Biserică. În această epocă de mari realizări teologice ale Bisericii, se definitivează principalele dogme creștine grație unor teologi renumiți precum: Atanasie cel Mare, Vasile cel Mare, Grigorie de Nazianz, Grigorie de Nyssa, Chiril al Alexandriei. Perioada care a urmat acestui avânt teologic este mai puțin bogată în realizări, dar mai putem înregistra anumite momente semnificative cum ar fi, de exemplu, momentul sintezei christologice realizată de Maxim Mărturisitorul – sec. VII.
Ceea ce este semnificativ de remarcat la Părinții Bisericii este faptul că ei au luptat și au abordat problemele Bisericii (atât dogmatice, cât și de natură organizatorică, socială) cu Scriptura în mână, oferind un model de viață creștină care a rezistat vremurilor.
Sinoadele ecumenice (conciliile)
În primul mileniu creștin, în Biserică s-au realizat șapte sinoade ecumenice (adunări de episcopi din întreaga biserică a vremii). Sinoadele au jucat un rol important în conturarea principalelor dogme ale creștinismului. Amintim aici trei dintre cele mai importante concilii care în general sunt acceptate de toate bisericile:
• Conciliul de la Niceea (325), unde se discută erezia ariană și se așează fundamentele învățăturii despre Sfânta Treime. La acest sinod se formulează un crez (Crezul de la Niceea), care va constitui temelia doctrinară pentru următoarele sinoade.
• Conciliul de la Constantinopol (381), unde se reia dogma Sfintei Treimi, în mod deosebit învățătura despre persoana Fiului (se combate erezia lui Apolinarie care nega sufletul rațional al omului Isus și considera că trupul lui Isus era locuit de Cuvântul lui Dumnezeu) și a Duhului Sfânt (se combate erezia lui Macedonie care nega dumnezeirea Duhului Sfânt).
• Conciliul de la Calcedon (451), în care se fundamentează învățătura despre cele două naturi (divină și umană) ale lui Isus Christos.
Valorile protestante
Poate că cel mai mare merit al Reformei pentru viața creștină a fost acela că a adus Scriptura în viața de zi cu zi a omului, iar prin Scriptură un mod de viață specific. Comunitățile protestante sunt structurate pe o sumă de valori care au la bază dimensiunea relației personale a omului cu Dumnezeu. În viziunea protestantă (evanghelică), mântuirea omului este un proces care se realizează ca urmare a răspunsului liber al omului – în actul credinței personale – la darul lui Dumnezeu (mântuirea oferită ca dar în Isus Cristos și lucrată de Duhul Sfânt în viața omului). Acest proces are un început clar în convertire (schimbarea modului vechi de gândire și de viață) și este susținut prin exercițiul spiritual al dialogului cu Dumnezeu și cu semenii în comunitatea credincioșilor. Valorile protestante își au rădăcinile în Sfânta Scriptură, accentul fiind pus pe viața istorică a Fiului lui Dumnezeu, pe modelul Său personal de slujire și dragoste.
Prin încurajarea unei vieți spirituale angajate, atât în comunitate, cât și în problemele lumii, protestantismul a îmbunătățit calitatea vieții religioase în ansamblul ei, precum și calitatea vieții sociale. Viața comunitară joacă un rol deosebit în creșterea și maturizarea persoanei care a acceptat harul lui Dumnezeu. În comunitate, fiecare persoană realizează și își confirmă identitatea de fiu al lui Dumnezeu.
Crezul Niceo-constantinopolitan
Cred într-unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul,
Făcătorul cerului și al pământului, văzutelor tuturor și nevăzutelor.
Și într-unul Domn Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu,
Unul născut, care din Tatăl s-a născut mai înainte de toți vecii,
Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat,
Născut, iar nu făcut, Cel de o ființă cu Tatăl, prin care toate s-au făcut;
care pentru noi oamenii și a noastră mântuire s-a pogorât din cer
și s-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria fecioara, și s-a făcut om;
și s-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponțiu Pilat, a pătimit și s-a îngropat;
și a înviat a treia zi după Scripturi;
și s-a suit la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui;
și iarăși va să vie cu mărire să judece vii și morții,
a cărui împărăție nu va avea sfârșit.
Și întru Duhul Sfânt, Domnul de viață făcătorul,
Cela ce din Tatăl purcede,
Care împreună cu Tatăl și Fiul este închinat și mărit,
Care a grăit prin prooroci.
Și în una, sfântă, sobornicească și apostolească Biserică.
Mărturisesc un botez spre iertarea păcatelor.
Aștept învierea morților și viața veacului ce va să fie.
Amin.
În loc de concluzie, Drumul spre viața cea nouă
• omul, creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, se naște în păcat, trăiește în întuneric, în robia păcatului și a morții, în neputință, din propria-i vină;
• din această cădere, deosebit de profundă, restaurarea omului (ieșirea din robie) nu putea fi făcută prin propriile puteri, printr-o inițiativă umană;
• de aceea, la vremea cuvenită, Dumnezeu ia inițiativa salvării omului și trimite în lume pe Unicul Său Fiu, care devine om adevărat, întrupat de la Duhul Sfânt și din fecioara Maria;
• întruparea Fiului atrage după sine asumarea căderii noastre și împlinirea Legii păcatului și a morții prin ducerea lui Adam cel vechi la moarte. Isus este bobul de grâu care a fost așezat în pământ, adică a murit, pentru ca moartea să fie învinsă în însăși carnea ei, în natura noastră căzută;
• iar din acest bob, din neprihănitul Isus Cristos, va încolți viața cea nouă, prin învierea sa din morți;
• după înviere, Isus Cristos s-a înălțat la ceruri, ducând în Sine omul cel nou, restaurat (Al Doilea Adam) la dreapta lui D-zeu;
• moartea este învinsă, omul are putința de a nu muri, are garanția neputrezirii în omul Isus Christos înviat și înălțat;
• după înălțare, pe pământ a coborât Duhul Sfânt, a treia persoană a Sfintei Treimi, care constituie în istorie Biserica, Trupul lui Cristos;
• cel care crede în Cristos (ca Fiul lui Dumnezeu întrupat, care a murit și a înviat), primește viața veșnică și devine parte a Bisericii; primește puterea vieții celei noi care vine de la Christos prin lucrarea Duhului Sfânt;
• în Biserică, persoana este născută din nou de Duhul Sfânt în umanitatea Noului Adam, a lui Isus glorificat;
• cel născut din nou crește și se maturizeză în Trupul Domnului, se pregătește pentru ziua întâlnirii cu Cristos; așteaptă cu nerăbdare arătarea dimensiunii noii creații complet restaurate, unde nu va mai fi moarte;
• menirea Bisericii pe pământ este să fie prilej de înviere pentru cei care zac în întuneric, adică să mărturisească pe Isus Cristos și puterea învierii lui.
Viziune și misiune
Viziunea și misiunea Bisericii Străjerul sunt definite pe baza unor caracteristici esențiale pentru creștinism: universalitate, tradiție, spirit comunitar, relevanță culturală, actualitate.
Viziune
Biserica Străjerul – o biserică locală care trăiește un mod de viață comunitar actual și care valorizează persoana fiecăruia în calitate de chip al lui Dumnezeu; comunitate care folosește valorile spirituale pentru a actualiza și a transmite mesajul creștin în universalitatea și integralitatea lui; biserică locală care comunică cu celelalte biserici și confesiuni pentru fi parte la bogăția și diversitatea Bisericii.
Biserica Străjerul nu este o societate construită după structurile lumii acesteia, ci este un organism viu integrat în trupul și spiritul Bisericii, care transformă omul și lumea în Cristos, prin Duhul Sfânt.
Misiune
Misiunea Bisericii Străjerul se încadrează în marea misiune a Bisericii lui Cristos, aceea de a duce mântuirea oamenilor prin facere de ucenici. Local, această misiune poate fi evidențiată prin promovarea valorilor creștine în societatea românească la toate nivelurile ei, în vestirea și lărgirea împărăției lui Dumnezeu în orașul Iași, în România și în lume printr-o mărturie de viață creștină comunitară (care să reflecte realitatea Bisericii lui Cristos) și printr-un dialog deschis cu celelalte biserici și confesiuni.
Pentru a-și realiza misiunea, biserica Străjerul promovează valorile creștine prezentate în Sfânta Scriptură și realizate de Biserică de-a lungul istoriei sale. Aceste valori pot fi rezumate astfel:
• dragoste
• comuniune
• credință
• sfințenie
• ucenicie
• închinare
• studiul Scripturii
• spirit profetic
• misionarism
Ca biserică locală, biserica Străjerul încearcă să ofere mesajul Scripturii tuturor categoriilor sociale și tuturor categoriilor de vârstă.