Română

Părinţii Bisericii

În comunitatea noastră, unul dintre reperele importante pentru definirea şi dezvoltarea identităţii îl constituie patristica, adică viaţa şi opera Sfinţilor Părinţi ai Bisericii. Din această moştenire universală ne găsim resurse pentru definirea gândirii teologice, precum şi modele autentice de viaţă care pot fi actualizate în prezent.

În această secţiune prezentăm câteva gânduri desprinse din lectura unor texte importante ale Sfinţilor Părinţi. Lectura s-a realizat în cadrul unui grup de patristică organizat la nivelul comunităţii Străjerul.

Vezi arhiva  

Atanasie cel Mare
Cuvântul întâi contra arienilorRSS

În disputa cu arienii, lupta a fost atât de aprigă, încât biserica a pierdut mulţi oameni, iar unii au fost progoniţi şi izolaţi prin tot soiul de strategii şi prin utilizarea unor instrumente bisericeşti şi politice dintre cele mai scandaloase. Atanasie cel Mare a fost unul dintre părinţii bisericii care a avut de pătimit din pricina ereziei ariene, pentru că a avut tăria să rămână consecvent în susţinerea dreptei credinţe chiar şi atunci când multe argumente păreau să dea dreptate arienilor.

Cum să te opui unui curent care devenise popular, care avea priză la mase şi la lideri, chiar la marii ierarhi ai bisericii şi la împăraţi? Cum să te opui unei erezii care găsea argumente biblice şi raţionale pentru a se plasa cu vigoare în chiar sânul bisericii?

La asemenea provocare, geniul lui Atanasie şi iconomia lui Dumnezeu care s-a realizat prin el se poate rezuma în două puncte esenţiale. Mai întâi, Atanasie a sesizat perfect că arianismul era o contrucţie umană care se folosea de textul Scripturii şi de meşteşugurile gândirii. Dacă ai în faţă o construcţie a unor oameni inteligenţi, soluţia nu poate fi alta decât să încerci să o demontezi folosind aceleaşi instrumente. Ceea ce este încurajator în acest demers este că demontarea ereziei este posibilă, pentru că ea este, nici mai mult nici mai puţin, decât o construcţie a unor oameni inteligenţi. Sigur, pentru asta trebuie să fii cel puţin la fel de inteligent ca ei. Într-o astfel de perspectivă, îl vedem pe Atanasie luptând în detaliu cu toate argumentele arienilor, chiar dacă unele dintre ele erau ridicole. Menirea apărătorului credinţei este să facă acest efort, cu nădejdea că orice construcţie omenească nu este desăvârşită şi poate fi atacată în chiar miezul ei.

Al doilea punct esenţial al lucrării marelui Atanasie este acela că el ştie să mute întreg planul dezbaterii în zona unde aceasta avea cu adevărat sens şi unde chiar şi arienii puteau fi răpuşi. Din planul ontologiei, unde arienii erau bine înfipţi cu argumente că Isus nu era de o fiinţă cu Dumnezeu, ci o creatură, Atanasie mută disputa în plan soteriologic şi arată că ideile arienilor au consecinţe dezastruase pentru toată istoria lumii şi a mântuirii. Sintagma celebră a lui Atanasie, dealtfel una paulină, biblică, care spune că dacă Dumnezeu nu s-a făcut om, nu există mântuire, avea să fie platforma pe care s-a poziţionat acest gânditor şi de pe care reuseşte să demoleze tot eşafodajul gândirii ariene.

Ceea ce este remarcabil la Atanasie este modul în care acesta reuşeşte să introducă şi să opereze cu câteva distincţii fundamentale, cu care arienii nu lucrau şi din care pricină se aflau într-o mare eroare.

O primă distincţie este cu privire la termenii tată şi fiu, termeni cu care revelaţia biblică ne prezintă cele două persoane ale divinităţii. Atanasie arată că aceşti termeni sunt relaţionali, că ei sunt utilizaţi mai degrabă pentru a pune în evidenţă distincţia persoanelor şi modul specific de raportare a uneia către cealaltă şi nu privesc modul de originare a persoanelor divine. Atanasie argumentează că Scriptura nu ne revelează date despre ce este fiinţa lui Dumnezeu în el însuşi, ci mai degrabă despre faptul că El este o realitate relaţională.

A doua distincţie esenţială la Atanasie este între planul ontologic şi cel iconomic. Când este vorba despre Isus Christos, trebuie lămurit că, din perspectivă ontologică, El este Dumnezeu, etern şi creator. Ca să fie posibilă mântuirea, El devine om, iar ca om îşi asuma datele iconomiei divine: se supune, ascultă, lucrează, moare etc. Atanasie arată că această iconomie a Fiului este posibilă tocmai pentru că ea are acoperire în plan ontologic. Doar pentru că El este Dumnezeu, a fost posibil tot ceea ce s-a realizat în istoria vieţii lui pământene.

O a treia distincţie este cu privire la rolul persoanelor divine în iconomie. Pentru Atanasie este esenţial să se înţeleagă că lumea şi creaţia arată aşa cum o cunoaştem, că iconomia divină arată aşa pentru că ele sunt rezultatul implicării distincte a fiecărei persoane divine, a Tatălui, a Fiului şi a Duhului Sfânt. Dacă Isus nu este Dumnezeu, dacă Duhul nu este Dumnezeu, nu mai avem nici un punct stabil pe care să plasăm orice discuţie despre creaţie, despre mântuire şi despre destinul omului.

Iaşi, 17 noiembrie 2007

Anunţuri


2002 - 2007 © Biserica Penticostală Străjerul - Iaşi, Telefon: +40-232-214.854