Română

Părinţii Bisericii

În comunitatea noastră, unul dintre reperele importante pentru definirea şi dezvoltarea identităţii îl constituie patristica, adică viaţa şi opera Sfinţilor Părinţi ai Bisericii. Din această moştenire universală ne găsim resurse pentru definirea gândirii teologice, precum şi modele autentice de viaţă care pot fi actualizate în prezent.

În această secţiune prezentăm câteva gânduri desprinse din lectura unor texte importante ale Sfinţilor Părinţi. Lectura s-a realizat în cadrul unui grup de patristică organizat la nivelul comunităţii Străjerul.

Vezi arhiva  

Despre primii gnosticiRSS

Gnosticismul este un fenomen religios cu caracter sincretic, cu rădăcini anterioare creştinismului. Doctrinele gnostice s-au inspirat, prin iniţiatori, din mediul elenistic (Valentin, Basilide etc.), din magia persană (Simon Magul) şi gândirea iraniană (maniheismul), iar un curent puternic a pornit din mediul iudeo-creştin (Marcion).

Din punct de vedere cronologic, primul gnostic este Simon Magul, menţionat în FA (8:9-25) şi supranumit, ulterior, de către Irineu, "tatăl tuturor ereziilor". Doctrina sa este o combinaţie de elenism şi gândire persană ce propune o ierarhie de eoni in fruntea cărora se află Cugetarea care naşte pe Îngeri, pe Arhangheli şi pe Demiurg, ultimul fiind Dumnezeul Iudeilor. În istorie, Cugetarea s-a întrupat într-o serie de femei din vechime (cum ar fi Elena din Troia), iar în timpul său într-o femeie de moravuri uşoare, numită Elena din Tyr, o însoţitoare în călătoriile sale. Pe sine se considera o întrupare a Puterii Supreme care a venit să o elibereze pe Elena din robia căderii şi să o ajute să redevină Cugetarea.

Doctrina unui alt mare gnostic, Valentin, ca şi a altor gânditori cu nuanţe asemănătoare, cum ar fi Basilide, Ptolemeu, etc., postulează existenţa unei realităţi supreme numită Pleroma, din care au emanat mai mulţi eoni sau arhonţi (30 de eoni la Valentin sau 365 de arhonţi la Basilide). Ultimul dintre aceştia, de obicei de gen feminin (Sofia), a generat din ignoranţă materia şi tot universul vizibil şi pe Demiurgul care a dat formă acestei lumi. Sistemul acestor gnostici susţinea, în esenţă, că mântuirea se dobândeşte prin eliberarea de materie şi ascensiunea sufletului prin lumea spirituală a eonilor, în vederea contopirii cu Pleroma. Eliberarea de materie şi mântuirea se făcea prin dobândirea gnozei (cunoaştere), dar şi prin anumite ritualuri, o chemare, posedarea unei peceţi sau un mântuitor.

În fine, marcionismul este doctrina gnostică cel mai des combătută de primii părinţi ai Bisericii, deoarece pornea de la iudeo-creştinism. Însă, spre deosebire de creştinismul autentic, marcionismul propunea o delimitare definitivă de iudaism şi o apropiere foarte mare de gândirea gnostică greacă, susmenţionată.

Născut cel mai probabil în anul 85, Marcion a fost fiul unui armator bogat care a venit la Roma de la Sinope din Pont, prin anul 139. Aici s-a evidenţiat atât prin donaţia de 200.000 sesterţi pe care a făcut-o Bisericii creştine din Roma cât şi prin încercarea de a impune sistemul său de gândire acestei biserici. Episcopul a refuzat această donaţie şi în anul 144 l-a excomunicat. Ulterior, Marcion a plecat în Orient unde şi-a întemeiat o Biserică care va dăinui până în secolele IV-V. Doctrina marcionită cuprinde explicaţii asupra problemei originii răului, a unităţii lui Dumnezeu, a înţelegerii noutăţii Evangheliei creştine în raport cu Legea Vechiului Testament, a problemei autorităţii şi interpretării Scripturilor etc.

În gândirea sa, Marcion a plecat de la premisa că Dumnezeul Vechiului Testament, Dumnezeul evreilor, nu poate fi Dumnezeul Suprem, deoarece el este un Dumnezeu rău, care a creat materia şi universul şi a îngăduit, în acelaşi timp, căderea primilor oameni. Dumnezeul Suprem este Cel Care s-a revelat prin Isus în vremurile împăratului roman Tiberiu în Iudeea şi el se află deasupra Dumnezeului Vechiului Testament, fiind Dumnezeul iubirii şi al bunătăţii.

De asemenea, Marcion a susţinut că Isus nu este Mesia propovăduit de Legea Veche, deoarece acest Mesia trebuia să fie unul politic. Venirea sa nu fusese profeţită de Vechiul Testament, ci fusese neaşteptată, neprevăzută. El a venit pe pământ fără să fie născut din fecioară, dar a suferit în mod real pe cruce pentru a ne răscumpăra de sub robia Dumnezeului Vechiului Testament. Discontinuitatea totală este caracteristica relaţiei dintre revelaţia Vechiului Testament şi cea a Noului Testament. Această discontinuitate vizează şi relaţia dintre Evanghelia propovăduită oral de Domnul Isus şi cea reflectată în scrierile apostolilor care au denaturat această revelaţie.

Iaşi, 29 septembrie 2007

Anunţuri


2002 - 2007 © Biserica Penticostală Străjerul - Iaşi, Telefon: +40-232-214.854