În comunitatea noastră, unul dintre reperele importante pentru definirea şi dezvoltarea identităţii îl constituie patristica, adică viaţa şi opera Sfinţilor Părinţi ai Bisericii. Din această moştenire universală ne găsim resurse pentru definirea gândirii teologice, precum şi modele autentice de viaţă care pot fi actualizate în prezent.
În această secţiune prezentăm câteva gânduri desprinse din lectura unor texte importante ale Sfinţilor Părinţi. Lectura s-a realizat în cadrul unui grup de patristică organizat la nivelul comunităţii Străjerul.
Vezi arhiva
În această carte, Grigorie luptă să demonteze argumentele lui Eunomie care susţine o învăţătură falsă despre Sfânta Treime, adică ideea că Fiul este inferior Tatălui, iar Duhul este inferior Fiului. Demersul lui Grigorie este să arate că oricare dintre variantele emise de arieni (fie că Fiul este o creatură de rang superior, fie că este un dumnezeu de rang inferior) duce la implicaţii teologice inacceptabile şi la concluzii logice eronate.
Prima observaţie pertinentă a teologului capadocian este aceea că susţinerea unei fiinţe divine supreme în loc de fiinţa Tatălui duce la o depersonalizare a lui Dumnezeu şi la utilizarea unei abstracţii logice în loc de adevărul revelaţiei. Sistemul lui Eunomie afectează credinţa într-un Dumnezeu personal şi ne conduce într-un spaţiu raţionalist care nu mai are de a face cu Dumnezeul biblic.
Sf. Grigorie refuză teza lui Eunomie potrivit căreia Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt ar fi fiinţe cu naturi diferite şi între care există o ordine sau o ierarhie de natură, de fire. El arată că greşeala cea mai importantă a arienilor este că nu fac distincţia între natură şi persoană în cazul fiinţei lui Dumnezeu: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh sunt persoane, adică au trăsături specifice, care le fac să fie unice, diferite, dar au aceeaşi natură sau esenţă, ceea ce le face să fie în unitate şi asemănare prin aceleaşi trăsături ale naturii.
Una dintre cele mai importante contribuţii ale lui Grigorie în lupta contra lui Eunomie este aceea a clarificării aduse asupra distincţiei dintre creat şi necreat în spaţiul fiinţei. Autorul arată că în cazul fiinţei create există diferenţe şi grade de calitate şi cantitate (pentru cele sensibile), precum şi grade de participare la Dumnezeu şi grade de libertate diferite (pentru cele inteligibile). Pentru fiinţa necreată însă, vorbim despre o fire simplă, necompusă, care nu admite grade şi ierarhie. O asemenea distincţie conduce la următoarele variante posibile în discuţia despre Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt:
Pentru Grigorie, distincţia creat-necreat este importantă şi în ideea de a ne feri să atribuim necreatului caracteristicile firii create. Orice idee de interval de spaţiu şi de timp, de măsură, de grad sau de intensitate, nu pot fi aplicate fiinţei necreate fără a ajunge la aberaţii.
Sf. Grigorie arată că implicaţiile ultime ale profesiei de credinţă a lui Eunomie sunt cu mult mai grave decât par la prima vedere. Dacă Isus este o fiinţă creată care deţine puteri şi prerogative ca ale necreatului sau egale cu ale acestuia, atunci se ajunge în situaţia de a avea două principii care îşi revendică statutul de cauză, ceea ce duce inevitabil la situaţia de conflict între ele prin înclinaţia fiecăreia de a-şi revendica acest statut. Cu alte cuvinte, teza arienilor că Isus ar fi o creatură ar conduce la un tip de maniheism între creat şi necreat.
În toate aceste fine analize asupra ideilor lui Eunomie, Sf. Grigorie de Nyssa aduce afirmaţiile dreptei credinţe care susţin că Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh sunt trei persoane care au aceeaşi natură, că numele lor sunt nume de relaţie care indică distincţia persoanelor, dar şi unitatea firii.
Iaşi, 24 mai 2008
Anunţuri
Ultimele modificări
Textul zilei27.11.2009