Română

Părinţii Bisericii

În comunitatea noastră, unul dintre reperele importante pentru definirea şi dezvoltarea identităţii îl constituie patristica, adică viaţa şi opera Sfinţilor Părinţi ai Bisericii. Din această moştenire universală ne găsim resurse pentru definirea gândirii teologice, precum şi modele autentice de viaţă care pot fi actualizate în prezent.

În această secţiune prezentăm câteva gânduri desprinse din lectura unor texte importante ale Sfinţilor Părinţi. Lectura s-a realizat în cadrul unui grup de patristică organizat la nivelul comunităţii Străjerul.

Vezi arhiva  

Sfântul Vasile cel Mare
Epistola 38RSS

Epistola 38 a fost scrisă în perioada 369-370 de către Sf. Vasile cel Mare şi este adresată fratelui său mai mic, Grigore de Nyssa. Motivul acestei scrieri, spune chiar autorul de la început, este acela că mulţi nu făceau în acea vreme nici o deosebire între ideea despre fiinţa divină (ousia) şi ideea despre persoană (ipostasis). Aceste noţiuni, total diferite, erau adesea confundate: fie se considera că este indiferent dacă spui fiinţă sau persoană, fie se vorbea de un singur ipostas, fie despre trei fiinţe în dumnezeire etc.

Sf. Vasile dă un exemplu simplu. Când ne referim la om, spune el, distingem pe de o parte între ideea de om în general, într-o exprimare la modul generic în care se accentuează ceea ce este comun (iar trăsăturile evidenţiate se răsfrâng asupra tuturor celor care au fiinţa respectivă) şi ideea de om ca persoană (un om anume), cum ar fi Petru, Ioan etc., în care se accentuează ideea a ceea ce este specific, cu referire la una sau mai multe trăsături distinctive. Prin urmare, rezultă o dublă perspectivă asupra unui om: pe de o parte, Pavel are aceeaşi esenţă sau substanţă cu Ioan, dar pe de altă parte are ceva particular, ceva specific care face diferenţa între ei.

Ceea ce-i specificat într-un mod particular e arătat prin cuvântul „ipostas" (persoană), iar ceea este general şi comun prin cuvântul „ousia" (noţiunea nedefinită a substanţei, natura comună, fire). Această distincţie, consideră Sf. Vasile, poate fi transferată în înţelegerea persoanelor Sf. Treimi. Astfel, noţiunile de „necreat" şi de „neînţeles" sunt aceleaşi atât pentru Tatăl, cât şi pentru Fiul şi Sf. Duh - ele se referă la fiinţa lor comună. Din această perspectivă, spune autorul, Dumnezeirea este nesfârşită, neînţeleasă, necreată, nemărginită de nimic şi pentru toate atributele de acelaşi fel. În concluzie, nu există nici o diferenţă între fiinţa Tatălui, a Fiului şi a Duhului Sfânt, ci se poate considera că între Ei există un fel de comunitate continuă şi indivizibilă. Pe de altă parte, în Sfânta Treime deosebirea dintre persoane se face ţinând seama şi de atributele proprii ale fiecăreia din ele, adică ceea este specific fiecărui ipostas. Astfel, Tatăl nu subzistă prin efectul nici unei cauze; din Tatăl se naşte Fiul, iar prin Fiul au fost făcute toate; Fiul este subînţeles inseparabil de Duhul Sfânt, căci nimeni nu poate ajunge să se gândească la Fiul fără să fi fost mai întâi luminat de Duhul; Duhul, la rândul Său, e strâns legat şi de Tatăl Care e cauza Lui, căci din El purcede; Fiul e Cel care face cunoscut şi pe Duhul Cel purcezător din Tatăl etc. Prin urmare, fiecare persoană divină este înţeleasă în chip diferit prin evidenţierea atributelor distinctive, iar cu ajutorul acestor însuşiri se poate descoperi ceea ce separă ipostasurile între ele.

Vorbind despre relaţiile dintre persoanele Sf. Treimi, Sf. Vasile susţine existenţa unei comunităţi interpersonale, într-o „deosebire negrăită şi cumva neînţeleasă", fără ca deosebirea ipostasurilor să fragmenteze continuitatea fiinţei şi fără ca această comunitate de substanţă să elimine particularitatea semnelor distinctive. Sf. Treime este, în acelaşi timp, „şi unită şi despărţită".

În partea finală a epistolei, Sf. Vasile oferă câteva exemple pentru a se putea înţelege mai bine diferenţele discutate anterior.

Iaşi, 26 ianuarie 2008

Anunţuri


2002 - 2007 © Biserica Penticostală Străjerul - Iaşi, Telefon: +40-752-983.842