Română

Părinţii Bisericii

În comunitatea noastră, unul dintre reperele importante pentru definirea şi dezvoltarea identităţii îl constituie patristica, adică viaţa şi opera Sfinţilor Părinţi ai Bisericii. Din această moştenire universală ne găsim resurse pentru definirea gândirii teologice, precum şi modele autentice de viaţă care pot fi actualizate în prezent.

În această secţiune prezentăm câteva gânduri desprinse din lectura unor texte importante ale Sfinţilor Părinţi. Lectura s-a realizat în cadrul unui grup de patristică organizat la nivelul comunităţii Străjerul.

Vezi arhiva  

Sfântul Vasile cel Mare
Tratat despre Duhul SfântRSS

Lucrarea cuprinde 30 de capitole. Începând cu primul dintre ele, sunt expuse împrejurările în care autorul a scris lucrarea, iar spre final este descrisă situaţia prin care trecea Biserica la acea vreme, asemănând condiţia creştinilor cu o lupta navală. Textul este structurat în trei părţi.

În prima parte (capitolele 2-5), Sf. Vasile expune şi combate sofismul ereticului Aetius, cel care scria în una din epistolele sale: "cele deosebite după fire sunt numite diferit şi invers, cele numite diferit sunt deosebite după fire". În sprijinul afirmaţiei sale, ereticul invocă pe Apostolul Pavel care zice: "Unul este Dumnezeu şi Tatăl, de la care sunt toate şi Unul este Domnul Isus Cristos, prin care sunt toate". Astfel, spune Aetius, raportul în care se află cuvintele între ele va fi şi raportul dintre firile desemnate de aceste cuvinte. Adică, expresiile ,,de la care" şi ,,prin care" postulează, în acelaşi timp, deosebirea de natură şi inegalitatea ce există între persoanele Sfintei Treimi, Tatăl având o natură deosebită şi superioară de cea a Fiului.

Ereticii atribuiau lui Dumnezeu Tatăl ca privilegiu deosebit expresia ,,de la care", adică desemnează pe Creator, Fiului expresia ,,prin care", adică desemnează pe colaborator sau instrumentul, iar Sfântului Duh cuvintele ,,în care", ceea ce indică timpul sau locul, mediul.

Sfântul Vasile arată în capitolul 5 că expresia ,, prin care", atribuită Fiului de eretici, se foloseşte în Scriptură şi în legătură cu Tatăl, iar expresia ,,din care" atribuită Tatălui se foloseşte şi în legătură cu Fiul şi Duhul. Vasile aduce în atenţie numeroase texte din Scriptură, din care reiese acest lucru. De exemplu, sfântul apostol Pavel zice: ,,Toate s-au făcut de El, prin El şi în El", atribuind astfel cele trei prepoziţii unuia şi aceluiaşi subiect; pentru că dacă ereticii nu sunt de acord că cele trei expresii se referă la Cristos, este absolut necesar să le atribuie lui Dumnezeu Tatăl. Datorită acestui raţionament, teoria ereticilor cade, deoarece Tatălui i se atribuie nu numai expresia ,,de la care", ci şi expresia ,,prin care". În concluzie, aceste cuvinte nu exprimă nici superioritatea, nici inferioritatea de fire a uneia sau a alteia din persoanele în legătură cu care este folosită.

Dimpotrivă, Sfântul Vasile opune falsităţii raţionamentului ereticilor o sinteză a mai multor texte scripturale, demonstrând astfel că dacă nu este adevărat că deosebirea expresiilor indică diferenţa de esenţă a persoanelor divine, faptul că expresiile sunt folosite deopotrivă în legătură cu toate cele trei persoane divine indică identitatea de esenţă a acestora.

În partea a doua (capitolele 6-8), se tratează despre Fiul, reafirmând egalitatea lui cu Tatăl stabilită în Sinodul I Ecumenic, apoi demonstrează cu texte din scriptură că prepoziţiile folosite într-un anumit context pentru a exprima lucrarea Tatălui sunt folosite pentru Fiul şi invers.

În cea de a treia parte (capitolele 9-29), Sf. Vasile vorbeşte despre Duhul Sfânt şi demonstrează că acesta trebuie pus pe aceiaşi treaptă cu Tatăl şi Fiul. Prin urmare, trebuie să-i acordăm aceeaşi cinste şi laudă. Pentru a dovedi ereticilor acest lucru, Sfântul Vasile le aduce ca argument menţionarea Sfântului Duh în formula de botez poruncită de Domnul Isus în Evanghelia după Matei (Mat. 28:19), arătând comuniunea, unitatea şi egalitatea Acestuia cu Tatăl şi cu Fiul.

De asemenea, sunt aduse în atenţie şi o serie de alte texte biblice unde Persoana Duhului este arătată ca Autor al mântuirii şi al sfinţirii tuturor celor create, inclusiv a îngerilor, demonstrând astfel că El este desăvârşit de la început şi izvor al desăvârşirii tuturor.

Formula de botez susmenţionată nu arată că trebuie să botezăm în primul rând în numele Tatălui, în al doilea rând în numele Fiului şi în al treilea rând în numele Sfântului Duh, ci menţionează în sens egal cele trei persoane.

În capitolul 19, se arată că Duhul trebuie slăvit la fel ca Tatăl şi Fiul, prin prisma următoarelor argumente : este numit DUH ca şi Tatăl şi Fiul şi este numit SFÂNT ca şi Tatăl şi Fiul; prin Duhul au fost întăriţi îngerii la creaţia lumii (prin întărire înţelegem statornicia în practicarea binelui), întruparea lui Hristos se face ,,de la" Duhul; săvârşirea minunilor, a vindecărilor şi alungarea demonilor se face prin Duhul şi în numele Acestuia; apropierea omului de Dumnezeu se face prin Duhul, după cum în învierea din morţi se face tot prin lucrarea Duhului.

În capitolele următoare, se continuă argumentarea divinităţii persoanei Duhului, demonstrându-se pe baza textelor biblice din a 2 Corinteni şi din epistolele către Tesaloniceni că Duhul este numit DOMN. În acest sens, apostolul Pavel Îi adresează Duhului rugăciuni directe (1 Tes. 3:12-13 şi 2Tes. 3:5). Apostolul mai arată că natura Duhului este superioară firii create, fiind la fel de greu de contemplat ca cea a Tatălui şi a Fiului şi că este slăvit împreună cu aceştia prin folosirea prepoziţiei ,,şi" care are acelaşi sens de ,,împreună" cu Tatăl şi Fiul.

Iaşi, 2 februarie 2008

Anunţuri


2002 - 2007 © Biserica Penticostală Străjerul - Iaşi, Telefon: +40-752-983.842, +40-735-855.527