Română

Părinţii Bisericii

În comunitatea noastră, unul dintre reperele importante pentru definirea şi dezvoltarea identităţii îl constituie patristica, adică viaţa şi opera Sfinţilor Părinţi ai Bisericii. Din această moştenire universală ne găsim resurse pentru definirea gândirii teologice, precum şi modele autentice de viaţă care pot fi actualizate în prezent.

În această secţiune prezentăm câteva gânduri desprinse din lectura unor texte importante ale Sfinţilor Părinţi. Lectura s-a realizat în cadrul unui grup de patristică organizat la nivelul comunităţii Străjerul.

Vezi arhiva  

Vasile cel Mare
Împotriva lui Eunomie (III)RSS

Despre Fiul

În cea de a doua carte scrisă împotriva lui Eunomie, Vasile cel Mare combate tezele acestuia privitoare la natura diferită a Fiului în raport cu cea Tatălui.

Astfel, prin ideea sa principală, Eunomie arată că acolo unde numele sunt diferite, substanţele (naturile) sunt în mod necesar diferite. Ereticii susţineau faptul că Fiul este numit „vlăstar" (gennema) sau creatură, prin diferenţa de nume arătându-se astfel diferenţa de substanţă. În primul rând, nicăieri în Scriptură, răspunde Vasile cel Mare, Fiul nu este numit aşa. Adesea, eunomienii citau versetul din FA 2:36 conţinând cuvintele lui Petru după care Dumnezeu „a făcut Domn şi Hristos pe acest Isus pe care L-aţi răstignit voi". Vasile cel Mare arată că expresia din FA nu prezintă fiinţa lui Cristos din veşnicie, ci a lui Isus care a luat trupul nostru; ea are în vedere umanitatea Sa, cuvintele lui Petru indicând iconomia şi nu teologia divină. În al doilea rând, numele nu indică obligatoriu natura celor numite. Astfel, numele de Petru şi Pavel sunt diferite, dar esenţa (substanţa) este una. Numele arată nu substanţa, ci diferenţele (proprietăţile), caracteristicile individuale care diferenţiază. La fel, când vorbim despre Tatăl şi Fiul, nu desemnăm natura, ci proprietăţile, calităţile Personalelor Divine.

O altă idee susţinută de Eunomie se referă la faptul că a fost o vreme când Fiul nu era, iar odată născut a fost înaintea tuturor lucrurilor prin voia lui Dumnezeu. Vasile cel Mare răspunde că, dacă se merge pe aceeaşi idee, se poate spune că nici Tatăl nu era Tată de la început, ci a devenit mai târziu. Însă paternitatea Tatălui este co-extensivă eternităţii Sale, Fiul este înaintea secolelor (secolele au fost făcute prin El, potrivit Scripturii), El este dintotdeauna Fiu şi n-a încetat niciodată să mai fie. Cele două noţiuni Tată-Fiu sunt veşnice, Tatăl n-are nici un principiu, iar principiul Fiului este Tatăl. Raţionamentul lui Eunomie este ridicol deoarece el introduce un interval, un timp între cei doi. Comunitatea Tată-Fiu este din veşnicie, între Tată şi Fiu nu există nici un termen mediu, nici un interval. Dacă Fiul a venit din neant, mai târziu, în ce constă intervalul, se întreabă Vasile cel Mare. Orice interval presupune un timp, dacă Eunomie introduce un nou termen, atunci trebuie să-l numească. Însă, spune autorul, mintea nu poate să conceapă ceea ce a existat înainte de Unul Născut!

După Eunomie, privilegiul acordat lui Cristos este acela de „a fi făcut" înaintea creaţiei. Astfel, în cea de a treia teză respinsă de Vasile cel Mare, el susţine că nu face din natura lui Cristos, Unul Născut, ceva comun cu creaturile apărute din neant, ci Îi acordă o mare superioritate pe care trebuie s-o aibă creatorul asupra creaturilor. Însă autorul arată clar că ideea de superioritate asupra creaturilor nu mărturiseşte şi o deosebire de natură. De exemplu, oamenii de artă sunt superiori în raport cu operele lor, dar toate sunt creaţie, ambele sunt perceptibile, terestre etc.

Prin a patra teză, Eunomie susţinea eliminarea din limbajul teologic al denumirilor de Tată şi Fiu, deoarece riscăm să gândim că naşterea Acestuia din urmă este omenească, şi, plecând de la naşterea oamenilor să-l supunem pe Dumnezeu numirilor şi pătimirii unirii. Însă Vasile cel Mare arată că, de fapt, această afirmaţie nu vrea să alunge din om gândirea de care se teme Eunomie (cineva trebuie să fie nebun să creadă asta), ci vrea să spună să nu gândim o similitudine între Fiu şi Tată după natură. Potrivit lui Vasile cel Mare nu există doctrină mai importantă în Evanghelie decât credinţa în Tatăl şi Fiul. Dacă scoatem denumirile acestea din credinţă pierdem toată puterea Evangheliei. Numele acestea sunt centrale. Eunomie vrea să suprime cuvântul Tată ca să evite ideea de pătimire. Soluţia nu constă în suprimarea termenului, ci în îndepărtarea de trimiterile carnale şi conceperea unei naşteri potrivită cu sfinţenia şi nemişcarea divină. Termenii Tată şi Fiu nu trimit la pătimiri carnale, ci la o relaţie între Ei, o relaţie a unuia cu celălalt. Dumnezeu este omului Tată după har, iar Fiului tată după natură. Cele două concepte, Tată şi Fiu, sunt Chipuri, modalităţi prin care mintea omenească poate înţelege, oarecum, lucrurile inaccesibile altfel.

Iaşi, 1 martie 2008

Anunţuri


2002 - 2007 © Biserica Penticostală Străjerul - Iaşi, Telefon: +40-232-214.854