Română

Părinţii Bisericii

În comunitatea noastră, unul dintre reperele importante pentru definirea şi dezvoltarea identităţii îl constituie patristica, adică viaţa şi opera Sfinţilor Părinţi ai Bisericii. Din această moştenire universală ne găsim resurse pentru definirea gândirii teologice, precum şi modele autentice de viaţă care pot fi actualizate în prezent.

În această secţiune prezentăm câteva gânduri desprinse din lectura unor texte importante ale Sfinţilor Părinţi. Lectura s-a realizat în cadrul unui grup de patristică organizat la nivelul comunităţii Străjerul.

Vezi arhiva  

Vasile cel Mare
Împotriva lui Eunomie (IV)RSS

Cartea III: Duhul Sfânt

În cea de a treia carte a sa, Vasile cel Mare respinge teza lui Eunomie potrivit căreia Duhul este al treilea atât în natură (o fire diferită de cea a Tatălui din care purcede) cât şi în demnitate. După erezia susţinută de Eunomie, Duhul a fost creat de Fiul la ordinul Tatălui. El este slăvit ca prima creatură a Unului Născut (adică a lui Hristos), cea mai mare dintre toate şi singura de acest fel. Divinitatea şi puterea demiurgică îi lipsesc. Prin urmare, Eunomie face din Duhul Sfânt o creatură de al treilea nivel din perspectiva comparării cu natura Tatălui.

Duhul este prezentat în Scripturi al treilea în ordine, dar, susţine Vasile cel Mare, nu este necesar să fie şi al treilea ca natură. Cu privire la acest aspect, exemplul îngerilor este edificator. Ei sunt diferiţi în demnitate, în poziţia pe care o ocupă în ierarhia îngerească (unii veghează la popoare, alţii doar la fiinţe umane), dar au aceeaşi natură. Avem, în mod similar, exemplul stelelor. Astfel, astrele diferă între ele în strălucire, dar au aceeaşi natură. Despre diferenţa în demnitate vedem în îndemnul Domnului, care spune „Mergeţi şi botezaţi în numele Tatălui, Fiului şi Sf. Duh", dar despre diferenţa de natură nu se spune nicăieri în Scripturi.

În al doilea rând, se pune problema sfinţirii, care este lucrarea principală a Duhului. Sunt două realităţi: divinitatea şi creaţia, suveranitatea şi slujirea, puterea sfinţitoare şi cea sfinţită. De care parte, se întreabă Vasile cel Mare, aşezăm Duhul Sfânt? De partea sfinţită când el însuşi sfinţeşte? Nu trebuie, în mod necesar să-l situăm de partea sfinţitoare? Puterile cereşti primesc, prin comunitatea cu Cel Sfânt prin natură, o sanctificare care le este co-naturală prin participare, nu prin natură. Aşa cum Tatăl este Sfânt prin natură şi aşa cum Fiul este sfânt prin natură, Duhul este, la rândul Său, Sfânt prin aceeaşi natură. Serafimii strigă „Sfânt" de trei ori, pentru Tatăl, Fiul şi Sf. Duh. Sfinţenia este deci natura comună a celor trei. Dar şi denumirea, ea însăşi, de Duh este comună deoarece în Scripturi se spune că Dumnezeu este Duh, Domnul este Duhul etc.

Apoi, toate lucrările Duhului Sfânt mărturisesc divinitatea Sa. Duhul este prezent în întreaga creaţie, el asigură puterilor cereşti viaţa, fundamentul. Pentru noi, El este un Duh adoptiv, un Duh învăţător („Duhul Sfânt pe care îl voi trimite de la Tatăl vă va învăţa totul", spune Isus). Duhul este cel care dă darurile după cum voieşte, el scrutează adâncurile lui Dumnezeu şi ale fiinţei umane. Prin urmare, lucrările îndumnezeitoare ale Duhului sunt puse pe acelaşi rang cu lucrările Tatălui şi Fiului.

Prin cea de a patra idee autorul susţine că locuirea Duhului Sfânt în noi este locuirea divinităţii, utilizând citate din Scripturi. Este amintit apostolul Ioan care scrie în prima sa epistolă: „Cine păzeşte poruncile Lui, rămâne în El şi El în el. Şi cunoaştem că El rămâne în noi prin Duhul pe care ni L-a dat" (3:24). De asemenea, este citat Pavel care îi întreabă pe corinteni: „Nu ştiţi că sunteţi Templul lui Dumnezeu şi că Duhul Sfânt locuieşte în voi?" (1 Cor 3:16). Din cele de mai sus rezultă că Dumnezeu locuieşte în noi prin Duhul Sfânt şi este o impietate să se afirme că Duhul Sfânt nu este de origine divină. Cum să-i lipsească divinitatea celui care îndumnezeieşte?

Autorul admite că Fiinţa Duhului este cea mai puţin cunoscută, mai puţin revelată. Însă, spune el, multe lucruri sunt ascunse cunoaşterii noastre, iar cele privitoare la Duhul Sfânt sunt cu atât mai mult ascunse. Scripturile aduc totuşi în faţa noastră suficientă mărturie cu privire la El. Duhul este deasupra creaţiei pentru că este imposibil ca cel ce sfinţeşte să fie la fel cu cel sfinţit, învăţătorul cu cel învăţat, descoperitorul cu cel care are nevoie de descoperire. Din Scripturi ştim că nu poate fi numit nenăscut şi nici unul născut, ci Duh Sfânt, Duhul lui Dumnezeu, Duhul Adevărului, trimisul lui Dumnezeu, Duh de viaţă, Duh de înfiere etc.

Iaşi, 8 martie 2008

Anunţuri


2002 - 2007 © Biserica Penticostală Străjerul - Iaşi, Telefon: +40-752-983.842