• Cine suntem
• Proiecte
• Activităţi în biserică
• Predici
• Textul zilei
• Opinia ta
• Legături utile
• Părinţii Bisericii
• Muzică
• Contact

Predici

În biserica Străjerul, predicile din cadrul slujbei de duminică au rolul de a întregi tabloul unei experienţe liturgice specifice zilei de duminică, ziua Domnului.

Predicile se realizează structurat, pe cărţi ale Scripturii. Alegerea carţilor se face în funcţie de dinamica şi de nevoile comunităţii.

Prezentăm aici câte un sumar al predicilor din duminicile anterioare, în ideea că vor fi folositoare pentru cei care le citesc, dar şi ca o expresie a viziunii şi specificului comunităţii noastre. Vezi arhiva.

 

2 Corinteni 11 (v. 16-33)

În doua parte a capitolului 2 Corinteni 11 (v. 16-33) pot fi identificate câteva subsecţiuni, a căror delimitare şi interpretare este necesară în vederea înţelegerii argumentului din întregul paragraf. Versetele 16-21a au o funcţie introductivă, Pavel reluând de fapt ideea pe care o anticipase în v.1 (”Vreau să acceptaţi puţină nebunie din partea mea...”). Pavel, în prima parte a capitolului, condamnă din diverse perspective falsitatea acelor învăţători din Corint care contestau autoritatea şi mesajul său. Paralela pe care el o construieşte - între el şi acei învăţători - se continuă şi în a doua parte. Pavel îşi asumă rolul unui nebun pentru a arăta existenţa unei diferenţe decisive între el şi oponenţii săi. Este de remarcat faptul că aceşti oponenţi nu i-au „sedus” pe corinteni prin gesturi de amabilitate, ci, dimpotrivă, prin modul exploatator în care s-au raportat la ei: „...dacă cineva vă înrobeşte, dacă cineva vă exploatează, dacă cineva vă abuzează...” (v. 20). Un asemenea comportament nu putea fi niciodată asociat cu Pavel, ci descria în mod exclusiv modul în care oponenţii acestuia, în nebunia lor, îi umileau pe credincioşii din Corint. Fie că identificăm sau nu o nuanţă de ironie în v. 21 („O spun spre ruşinea mea, pentru că noi am fost prea slabi pentru aceasta”), modul în care Pavel s-a raportat la credincioşi a fost radical diferit, cu toate că aceşti falşi apostoli foloseau tocmai această atitudine a lor drept un titlu de glorie.

După preludiul reprezentat de vv. 16-21a, Pavel este pregătit să ofere - acţionând în continuare în virtutea nebuniei pe care şi-o asumă în mod voluntar - o rezumare a suferinţelor îndurate de-a lungul lucrării sale de apostol (vv. 21b-29). El este conştient că prin faptul că nu se laudă în Domnul, îşi asumă rolul unui nebun. Face totuşi acest lucru, din dorinţa de a lupta - prin orice mijloc - pentru adevăr şi împotriva falsităţii. Chiar dacă vorbeşte într-un mod nebunesc, „lăudându-se” cu experienţele sale, intenţia sa este de a înfăţişa consecinţele dureroase ale statutului de apostol al lui Cristos. Acest „CV paulin” extrem de „încărcat” cu suferinţe, încercări şi lipsuri, nu poate fi egalat de nici unul dintre oponenţii lui Pavel. Lista situaţiilor, experienţelor şi suferinţelor pe care apostolul le prezintă este realizată prin folosirea unor propoziţii scurte. Procedând astfel, pe de-o parte Pavel evită să insiste prea mult asupra acestor experienţe (povara pe care o reprezenta acest rol de nebun pe care şi-l asumase era şi aşa suficient de mare); pe de altă parte, însă, caracterul concis sporeşte forţa de sugestie a textului.

Cel de-al doilea segment al discursului în care Pavel îşi asumă rolul unui nebun începe cu v. 30. La prima vedere, versetele cu care se încheie capitolul 11 par lipsite de coerenţă. Secţiunea dobândeşte însă semnificaţie atunci când o privim drept un post-scriptum la lista încercărilor pe care Pavel le-a enumerat în paragraful anterior. Ideea centrală este aceea de slăbiciune, iar episodul pe care Pavel îl dă drept exemplu ilustrează această idee.

În prima parte a capitolului, apostolul i-a numit în mod direct pe oponenţii să „falşi apostoli” şi „slujitori înşelători”, care se dau drept slujitori ai dreptăţii, dar în realitate sunt loiali Satanei. După această confruntare directă a oponenţilor, Pavel decide să lase deoparte regula pe care şi-o impusese, şi anume de a nu se lăuda singur. El este conştient de nebunia unei asemenea atitudini, şi ştie că i se poate asocia eticheta de „nebun”. Însă cu toate acestea, el alege să se laude pentru ca astfel credincioşii să poată remarca în mod efectiv diferenţa dintre dragostea sa pentru ei şi atitudinea exploatatoare a celor care pretindeau a fi şi ei apostoli.

Lauda de sine este apanajul unui nebun, spune Pavel. De fapt, el pare a vorbi ca şi un om lipsit de raţiune. Începe prin prezentarea descendenţei sale şi a mandatului spiritual pe care îl are: este evreu, israelit, descendent al lui Avraam şi slujitorul lui Cristos. Apoi prezintă o listă a suferinţelor sale, în care sunt menţionate osteneli, arestări, biciuiri, bătăi, naufragii şi riscuri ale călătoriilor pe uscat şi pe mare. De-a lungul drumurilor sale, Pavel a dus lipsă de hrană, căldură şi odihnă. Pe lângă toate aceste provocări spirituale era şi responsabilitatea pe care o resimţea cu privire la toate bisericile.

În final, Pavel se laudă cu lucruri care arată slăbiciunea lui. În mod deliberat, el îşi ilustrează slăbiciunea prin episodul în care apostolul, pentru a i se salva viaţa, a fost coborât într-un coş, printr-o fereastră din zidul cetăţii Damasc. Acest episod devine paradigmatic pentru întreaga sa lucrare, caracterizată de opoziţie, primejdii, prigonire şi suferinţe.

Iaşi, 18 ianuarie 2009

---

2002 - 2007 © Biserica Penticostală Străjerul - Iaşi, Telefon: +40-232-214.854