Română

Predici

predici

În biserica Străjerul, predicile din cadrul slujbei de duminică au rolul de a întregi tabloul unei experienţe liturgice specifice zilei de duminică, ziua Domnului.

Predicile se realizează structurat, pe cărţi ale Scripturii. Alegerea carţilor se face în funcţie de dinamica şi de nevoile comunităţii.

Prezentăm aici câte un sumar al predicilor din duminicile anterioare, în ideea că vor fi folositoare pentru cei care le citesc, dar şi ca o expresie a viziunii şi specificului comunităţii noastre. Vezi arhiva.

 

2 Corinteni Cap. 1:15 - 2:13 - Simţul pastoral al lui PavelRSS

Apostolul Pavel îşi făcuse un plan cu privire la vizita lui în Corint: intenţiona ca înainte de a merge în Macedonia să-i viziteze pe corinteni, apoi, din Corint, să meargă în Macedonia, să revină în Corint şi de acolo să plece spre Iudeea. După cum reiese din capitolul 2, v4, el scrisese deja o epistolă corintenilor ”cu multă mâhnire şi strângere de inimă, cu ochii scăldaţi în lacrămi...” (scrisoare care s-a pierdut), numită de unii comentatori ”epistola cu lacrimi”. În această scrisoare, Pavel îşi făcuse cunoscut şi planul de vizită a Corintului, plan care a stârnit atâtea probleme. Deşi a promis această vizită, Pavel şi-a schimbat planul, având motive întemeiate să o facă, motive pe care încearcă se le expună în această nouă scrisoare (în textul epistolei 2Corinteni).

După cum ştim din epistola 1Corinteni, cap. 1:12, corintenii se împărţiseră deja în partide-secte rivale, deşi toate se pretindeau creştine. Pavel aflase de la ”ai Cloei” că între ei sunt certuri, unii susţinând că sunt ai lui Pavel, alţii că sunt ai lui Apolo, alţii ai lui Chifa şi... alţii ai lui Hristos.

Din textul analizat aici, reiese că o persoană cu o puternică influenţă în biserica din Corint, din una din taberele rivale apostolului Pavel, s-a folosit de această schimbare de plan a apostolului pentru a-i submina autoritatea pe care o avea asupra corintenilor, acuzându-l că ar fi lucrat în chip uşuratic în luarea hotărârii călătoriei lui. Cel mai probabil, Pavel a fost acuzat că hotărârile lui sunt luate în ”felul lumii”, că în el ”da” poate fi ”nu”, şi invers, punând la îndoială chiar şi evanghelia predicată de el corintenilor.

Conştient de pericolul negării misiunii sale în Corint, Pavel arată că Evanghelia predicată de el, de Silvan şi de Timotei este „Da” şi nu are de a face cu planul său de călătorie pe care l-a schimbat. În text (v. 18-22), Pavel face o argumentaţie asupra caracterului afirmativ şi consistent al Evangheliei, apelând la caracterul lui Dumnezeu şi la experienţa creştină. În Dumnezeu, antagonismul dintre ”da” şi ”nu” nu există, în El este numai ”da”, iar acestei afirmări şi împliniri a făgăduinţelor divine oricare om normal nu-i poate răspunde decât cu ”amin”, care este rostit tot în Isus Hristos, spre slava lui Dumnezeu. Apelul la experienţa creştină îi vizează şi pe apostoli, dar şi pe corinteni, pentru că ”Cel ce ne întăreşte în Hristos, şi care ne-a uns, este Dumnezeu” şi tot El „ne-a pus în inimă arvuna Duhului”.

După clarificarea faptului că Evanghelia predicată nu poate suferi vreo schimbare din pricina modificării planului de călătorie, în versetul 23, aflăm de la Pavel că această vizită amânată ar fi trebuit să fie cea de-a treia în Corint şi începe să expună detaliat motivele care l-au determinat să o amâne. Se pare că Pavel, când îşi făcuse acest plan, ba chiar pornise în această călătorie, era decis să meargă în Corint pentru a iniţia acolo nişte măsuri nu prea plăcute asupra unora dintre corinteni, măsuri care n-ar fi adus cu siguranţă bucurie acestora. Aşadar, motivul clar al amânării vizitei lui Pavel a fost acela de a-i cruţa pe aceştia, de a nu avea o nouă confruntare care ar fi adus tristeţe şi suferinţă.

Pavel recunoaşte că nu stăpâneşte peste credinţa corintenilor, ci este un împreună lucrător cu ei, un colaborator care vrea să beneficieze împreună cu ei de bucuria pe care o dă credinţa, ”căci staţi tari în credinţă”, le scrie el. După ”epistola cu lacrimi”, Pavel s-a hotărât că n-ar fi cazul să-i mai viziteze tot cu întristare, aşa cum pornise deja la drum. Se pare că aflase deja de efectul epistolei anterioare, dar, pentru a-şi schimba starea sufletească, avea şi el nevoie de ceva timp, atât pentru el, cât şi pentru destinatari, pentru a-şi pregăti vizita în conformitate cu noile veşti pe care le primise. A vrut de fapt să-şi pregătească gazdele pentru un alt scop al vizitei sale, acela de a le arăta dragostea ”nespus de mare” pe care o avea faţă de ei.

În text se întrezăreşte şi ceva recunoaştere din partea lui Pavel că ar fi făcut exces de zel în condamnarea acelei persoane din tabăra adversă, că acest exces de zel i-a determinat pe corinteni sa aplice asupra acestuia pedepse cam exagerate. Dar această măsură trebuia luată pentru că problema creată de acea persoană din Corint a adus întristare şi efecte negative nu doar lui Pavel, ci întregii comunităţi. În această nouă scrisoare, apostolul Pavel recunoaşte râvna şi reacţia corintenilor, dar îi sfătuieşte pe aceştia nu numai să-l ierte pe împricinat, ci chiar să-l mângâie. Aici regăsim ceva din simţul profund pastoral al persoanei şi lucrării lui Pavel, la care contribuie şi experienţa sa, pentru că nu de mult trecuse şi el prin situaţii dificile şi avusese şi el nevoie de mângâiere.

Talentul şi harul pastoral al apostolului îl face din nou să se declare un colaborator cu cei din Corint, dar acum în domeniul iertării. El ţine să precizeze foarte clar că ce s-a petrecut în biserica nu este un accident sau o întâmplare nefericită, ci o serioasă problemă spirituală care atinge miezul credinţei lor. Apostolul ţine să specifice că această iertare nu este una sentimentală şi o invitaţie banală la pace, ci scopul ei este de a nu-l lăsa pe Satan să aibă un câştig de la ei. Deşi lovit şi suferind, apostolul Pavel pune accentul unde trebuie: în joc nu este persoana sa rănită, ofensată, ci lucrarea lui Dumnezeu, Evanghelia lui Isus Hristos, al cărui adevăr principal este comuniunea sfinţilor bazată pe iertare: iertarea primită de la Hristos şi iertarea între fraţi.

În finalul pasajului analizat mai învăţăm ceva din geniul lui Pavel: chiar şi un apostol uns de Dumnezeu care vrea şi trebuie să predice Evanghelia lui Hristos are nevoie de linişte în duhul său ca să poată face o lucrare autentică (linişte pe care n-a găsit-o în drumul său spre Corint din cauza întâlnirii eşuate cu Tit în cetatea Troa).

Iaşi, 28 septembrie 2008

Anunţuri


2002 - 2007 © Biserica Penticostală Străjerul - Iaşi, Telefon: +40-752-983.842, +40-735-855.527