Română

Predici

predici

În biserica Străjerul, predicile din cadrul slujbei de duminică au rolul de a întregi tabloul unei experienţe liturgice specifice zilei de duminică, ziua Domnului.

Predicile se realizează structurat, pe cărţi ale Scripturii. Alegerea carţilor se face în funcţie de dinamica şi de nevoile comunităţii.

Prezentăm aici câte un sumar al predicilor din duminicile anterioare, în ideea că vor fi folositoare pentru cei care le citesc, dar şi ca o expresie a viziunii şi specificului comunităţii noastre. Vezi arhiva.

 

2 Corinteni Cap. 2:14 - 3:6RSS

Evanghelia acestei duminici ne prezintă slujba lui Pavel de apostol al lui Hristos folosind câteva imagini prin care se subliniază importanţa acestei slujbe în cadrul Bisericii. De asemenea, aceste imagini sugerează şi condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească oamenii care îşi asumă slujba apostolatului, o slujbă cu un rol unic în iconomia Noului Legământ.

Dacă ar fi să încadrăm acest pasaj în cadrul contextului începutului celei de-a doua epistole a apostolului Pavel către corinteni, trebuie să ne amintim că, după plecarea apostolului din Corint, în această Biserică a sosit un val de aşa zişi ,,apostoli” care profesau un mesaj de tip iudaizant. Aceşti iudaizatori urmăreau răsturnarea lucrării de propovăduire a Evangheliei lui Hristos, Evanghelie care anunţă ca singură cale de mântuire a omului credinţa în jertfa ispăşitoare a lui Isus Hristos. Falşii apostoli predicau în cadrul comunităţilor creştine dintre neamuri ideea că a deveni creştin înseamnă a ţine Legea cu toate practicile religioase specifice religiei iudaice (propovăduirea Sabatului, tăierea împrejur, ţinerea regimului alimentar impus de Vechiul Testament etc.). 

Negând conţinutul propovăduirii apostolului Pavel şi interpretarea ,,în Duh” a Scripturilor Vechiului Testament (corespunzătoare exigenţelor noului tip de cunoaştere a lui Dumnezeu inaugurat de revelaţia lui Isus Hristos) aceşti iudaizatori negau chiar autenticitatea slujbei de apostol a lui Pavel. Ei se lăudau cu scrisori de acreditare din partea unor apostoli de la Ierusalim( după toate probabilităţile din partea apostolului Iacov sau al unui alt apostol din cercul susţinătorilor acestuia) şi încercau să arate că ei sunt mai vrednici de crezare decât apostolul Pavel. Metoda falşilor apostoli de a lovi în autoritatea ap. Pavel este clară: apostolul namurilor nu deţinea asemenea scrisori, iar iudaizatorii veneau cu împuternicire de la Ierusalim.

Pentru a se apăra în faţa unei asemenea strategii, apostolul prezintă pentru început două imagini cu care este asemănată lucrarea apostolică adevărată: imaginea unui ”car de biruinţă” în Hristos şi imaginea unei „miresme” a cunoaşterii lui Dumnezeu prin Hristos.

Prima imagine era una foarte cunoscută în epocă. Atunci când un împărat se întorcea biruitor de la un război, intrarea în cetate se făcea printr-un marş triumfal în care regele defila în carul său de biruinţă, urmat de oastea sa biruitoare, iar la finalul oştirii defila cortegiul prizonierilor de război. Slujba apostolică este asemănată cu o astfel de defilare triumfală permanentă, până la sfârşitul vremurilor, întemeiată pe biruinţa câştigată de Hristos asupra morţii, ca o garanţie a succesului deplin a acestei lucrări în faţa tuturor împotrivirilor care i se pot  opune în această lume.

A doua imagine vizează calitatea misiunii apostolice în Hristos, al cărui mesaj trebuie să fie de aceiaşi natură şi putere cu a lui Hristos însuşi. După cum Hristos afirma despre sine că a venit să aducă în lume nu pacea, ci războiul, o lucrare de mântuire, dar şi una de împotrivire (potrivit profeţiilor din VT), tot aşa propovăduirea apostolică aduce lumii provocarea unui nou mod de cunoaştere a lui Dumnezeu, în Duhul, prin lucrarea lui Hristos. Iar aceasta nouă cale este, pentru unii, pricină de scandal, iar pentru cei ce cred este pricina dobândirii vieţii veşnice.

Din moment ce miza acestei slujbe este atât de mare, fiind în joc viaţa sau moartea celor cărora apostolii li se adresează, apostolul Pavel atenţionează pe oricine îşi asumă această slujbă că ea trebuie să fie una responsabilă şi serioasă, atât în ceea ce priveşte conţinutul propovăduirii, cât şi în ceea ce priveşte calitatea personală a propovăduitorului. În acest sens, apostolul pune o întrebare retorică acestor oponenţi fără acoperire în cap. 2 v.16: ,,Cine se califică pentru o asemenea misiune ?” Răspunsul îl aflăm în cap. 3 v.5, atunci când Pavel arată că ,,destoinicia” unui adevărat apostol trebuie să fie dată de însuşi Dumnezeu. Apostol nu poate fi decât acela care a avut parte de o chemare specială în acest sens din partea lui Dumnezeu, în Hristos, chemare care necesită o raportare permanentă la Dumnezeu şi la oameni, conformă cu exigenţele Noului Legământ, exigenţe ce diferă radical de cele ale Vechiului Legământ.

Această destoinicie vizează aşa numita curăţie a inimii pe care apostolul o invocă drept o caracteristică absolut necesară a lucrării apostolice, ea semnificând aici acea atitudine de a nu urmări alte interese decât cele ce ţin de propovăduirea fidelă a mesajului lui Dumnezeu. Această calitate este pusă  în contrast cu atitudinea acestor aşa-zişi apostoli, care sunt numiţi aici ca fiind adevăraţi ,,traficanţi” sau ,,negustori” ai Cuvântului lui Dumnezeu, care ,,strică” acest Cuvânt, urmărind un interes propriu, acela de a obţine o slavă deşartă sau a altor foloase personale.

În capitolul 3:1-6, ap. Pavel contracarează însuşi fondul pretenţiilor invocate de cei care îi contestau autoritatea şi slujba de apostol. Celor care se recomandau ca fiind apostoli pe baza unor scrisori de acreditare le opune o altfel de acreditare. El afirmă că Scrisoarea sa de acreditare sunt chiar cei care au fost convertiţi în Corint prin lucrarea sa şi că, mai mult, această scrisoare este scrisă de însuşi Hristos, prin Duhul.

Aceşti credincioşi sunt numiţi aici ,,Epistola lui Hristos”, ,,diaconată” prin slujirea apostolică realizată de Pavel cu ocazia primei sale călătorii în Corint, scrisă, ”nu cu cerneală, ci cu Duhul Dumnezeului Celui Viu”, în inimile credincioşilor. Se observă cum acest ,,conflict de autoritate” provocat de iudaizatori prin invocarea unor scrisori de acreditare venite din partea autorităţilor creştine de la Ierusalim este rezolvat de apostolul Pavel în favoarea sa, arătând că scrisoarea sa de recomandare este venită direct de la Hristos. Isus este autoritatea supremă a Noului Legământ, bazat nu pe slovă sau pe o scrisoare, care omoară, ci pe lucrarea Duhului, care dă viaţă.

Aceată a treia imagine, cea a unei scrisori, trimite la profeţiile din vechime cu privire la instaurarea Noului Legământ prin scrierea Legii lui Dumnezeu în inimile poporului Său, lucrare profeţită de Cartea profetului Ieremia în cap.31 v:31-34. Ap. Pavel face apel la rezultatele slujirii apostolice în Corint, în contrast cu o autoritate nedovedită, necalificată a iudaizatorilor.

Provocarea pe care ne-o lansează actualizarea acestei evanghelii ne duce cu gândul la mijloacele prin care se poate identifica astăzi un slujitor creştin autentic (chemarea divină pentru respectiva lucrare, intenţiile cu care se realizează această lucrare, rezultatele acestei lucrări, precum şi responsabilitatea pe care ea o reclamă din partea celor pe care îi vizează), caracteristicile slujirii creştine enumerate mai sus fiind valabile în orice loc şi în orice vreme. Pentru noi cei de astăzi, textul biblic ne sugerează câteva întrebări de genul: ”Care sunt scrisorile tale de recomandare”? ”Ce faci atunci când îţi este confruntată autoritatea şi slujirea”? ”Tu pe cine recomanzi, a cui scrisoare de recomandare eşti”?

Iaşi, 5 octombrie 2008

Anunţuri


2002 - 2007 © Biserica Penticostală Străjerul - Iaşi, Telefon: +40-752-983.842, +40-735-855.527