Română

Predici

predici

În biserica Străjerul, predicile din cadrul slujbei de duminică au rolul de a întregi tabloul unei experienţe liturgice specifice zilei de duminică, ziua Domnului.

Predicile se realizează structurat, pe cărţi ale Scripturii. Alegerea carţilor se face în funcţie de dinamica şi de nevoile comunităţii.

Prezentăm aici câte un sumar al predicilor din duminicile anterioare, în ideea că vor fi folositoare pentru cei care le citesc, dar şi ca o expresie a viziunii şi specificului comunităţii noastre. Vezi arhiva.

 

Adevărata identitate a lui Isus (Ioan cap. 8:12-29)RSS

Textul din această Evangheliei este o continuare a părţii a doua a capitolului 7, parte în care se prezintă situaţia creată în Ierusalim, la Sărbătoarea Corturilor, cu privire la încercarea iudeilor de a găsi o rezolvare a cazului Isus. În capitolul 7, ni se prezintă o stare tensionată şi dezbinată a poporului iudeu, precum şi a liderilor acestora, cu privire la identitatea şi misiunea lui Isus. Confruntarea publică a iudeilor cu Isus, prezentată în capitolul 7, nu aduce o rezolvare situaţiei: poporul rămâne dezbinat, decizia liderilor de a-l omorî pe Isus este din nou afirmată, iar răspunsurile lui Isus nu rezonează cu aşteptările auditoriului.

În textul din cap. 8:12-29, se reia aceeaşi temă cu privire la adevărata identitate a lui Isus, însă aici Mântuitorul dă câteva răspunsuri directe la întrebările care apar enunţate în capitolul anterior: Cine eşti tu? De unde vii şi unde te duci? Răspunsurile sunt date în cheie iudaică, în acord cu textele din Lege şi Profeţi, dar cu semnificaţii noi date în perspectiva revelaţiei pe care Isus a venit să o aducă lumii. Reţinem două dimensiuni ale răspunsului lui Isus care sunt prezentate în text sub forma unui dialog, a unei confruntări cu iudeii în Templul de la Ierusalim. O primă idee este legată de motivul biblic al lumii şi de răspunsul direct al lui Isus care zice ”Eu sunt lumina lumii”. A doua are de a face cu formula biblică „Eu sunt”, expresie pe care ap. Ioan o foloseşte de şapte ori (simbol al totalităţii şi perfecţiunii) în capitolele 7 şi 8 în această dezbatere asupra identităţii lui Isus.

Tema luminii este una specifică ap. Ioan şi apare deja în Evanghelie în cap. 1 şi cap. 3. Conform teologiei ioanine, prezenţa luminii în lume este una care împarte lumea în două, care clarifică situarea omului faţă de Dumnezeu şi faţă lume, este una care cere din partea omului atitudine şi responsabilitate. În cap. 8:12, Isus îşi afirmă identitatea în mod direct şi spune că el este lumina lumii. De asemenea, el arată şi o implicaţie cu privire la revelarea identităţii sale: a venit să dea omului lumină (lumina este cunoaştere, descoperire - ea luminează pe tot omul, venind în lume, cap.1:9), o lumină care duce la viaţă (pentru că este lumina vieţii, cap. 8:12). Afirmaţia „eu sunt lumina lumii” rezonează atât cu contextul iudaic, al Scripturii şi tradiţiei poporului evreu, cât şi cu contextul scrierii cărţii şi a problematicii auditoriului căruia i se adresează ap. Ioan prin Evanghelia sa. Sensul biblic al acestei afirmaţii este legat de simbolul iudaic al luminii, care este simbolul prezenţei lui Dumnezeu (sfeşnicele din Templu, sărbătoarea iudaică a luminii), al revelaţiei sale, dar şi al fiinţei sale (rugul aprins, muntele Horeb). Afirmaţia „Eu sunt lumina lumii” ar putea fi interpretată în sens biblic prin identificarea lui Isus cu profetul vestit de Moise, cel care va veni trimis de Dumnezeu, care va avea cuvintele lui Dumnezeu în gura lui, ca să înveţe poporul în toate lucrurile (Deut. 18:18). Din replica ideilor sesizăm că ei au înţeles afirmaţia lui Isus la acest nivel (al profetului trimis de Dumnezeu), pentru că îi cer acestuia să îşi susţină afirmaţia pe baza unor martori, aşa cum o cere Legea (cap. 8:13). Pentru vremea scrierii Evangheliei ap. Ioan, mesajul lui Isus este unul care afirmă identitatea adevăratului Cristos, într-un context dominat de gnosticism (pentru aceştia ap. Ioan le spune că Isus este adevărata lumină, cap. 1:10), de influenţele iudaizatoare (care încercau să rezume creştinismul la o mişcare iudaică) şi de prigoana păgână (care acuza creştinismul de erezie, de nesupunere faţă de autorităţile politice etc.).

Afirmarea identităţii lui Isus de „lumină a lumii” naşte o confruntare cu iudeii pe tema autenticităţii declaraţiei Domnului. În cap. 8:14-19 este prezentat dialogul cu iudeii care îi cer lui Isus să aducă argumente pentru afirmaţia sa. Răspunsul lui Isus nu este deloc comod de înţeles. El este construit pe câteva opoziţii pe care le creează între el şi iudei: eu ştiu, voi nu ştiţi; eu nu judec, voi judecaţi; eu cunosc, voi nu cunoaşteţi. Clarificatoare pentru aceste opoziţii este spusa lui Isus că iudeii judecă (analizează, gândesc) „carnal”, firesc („după înfăţişare”, în traducerea Cornilescu). Această înţelegere limitată a iudeilor este trădată şi de întrebarea „unde este Tatăl tău?”, atunci când Isus răspunde că are mărturia Tatălui cu privire la identitatea sa. În perspectiva temei luminii, considerăm că accentul principal din text este pus pe această distanţă dintre iudei şi Isus, iudei care nu îl cunosc nici pe Tatăl şi nici pe Isus. Paragraful se încheie cu o nuanţă care clarifică identitatea lui Isus ca lumină: „dacă m-aţi cunoaşte pe mine, aţi cunoaşte şi pe Tatăl”. Cu alte cuvinte, Isus, ca lumină a lumii, reprezintă singura posibilitate a omului de a-l cunoaşte pe Dumnezeu, de a avea viaţa, de a ieşi din întuneric. Mesajul este valabil atât pentru evrei, cât şi pentru restul omenirii. Mai trebuie precizat aici un detaliu legat de semnificaţia termenului cunoaştere. În înţelegerea biblică, ideea de cunoaştere nu se rezumă doar la dimensiunea intelectuală a omului. A cunoaşte pe Dumnezeu înseamnă a avea o experienţă de viaţă cu el, una holistică, una care se traduce în respectarea poruncilor şi o trăire într-o relaţie concretă de viaţă cu El. Aprecierea lui Isus că iudeii nu cunosc este una importantă. Ea arată decăderea poporului şi formalismul religios în care au ajuns evreii. Nici măcar lumina cunoştinţei oferite de Lege şi Profeţi nu mai funcţiona la nivelul unui popor care judeca „după carne”, fireşte, adică fără lumină.

Pentru a ne aminti contextul tensionat în care se realizează dialogul, în cap.8:20 ni se spune că deşi Isus se afla în Templu, la vedere, iudeii nu l-au prins (deşi asta plănuiseră), pentru că „încă nu-i sosise ceasul”, adică vremea patimii lui încă nu sosise.

Urmează a doua afirmaţie cu privire la identitatea lui Isus care în esenţă se rezumă la formula biblică aplicată doar lui Dumnezeu: „Eu sunt”. Această declaraţie porneşte de la specificul gândirii semitice cu privire la problema identităţii cuiva. Isus răspunde în aceşti temeni şi arată atât de unde vine, cât şi unde se duce. Construcţia textului este, din nou, realizată pe opoziţii: eu pot pleca, voi nu puteţi veni acolo, eu sunt de sus, voi sunteţi de jos, eu nu sunt din lumea aceasta, voi sunteţi din această lume. Gândind „carnal” sau fireşte în continuare, ideii nu înţeleg spusele lui Isus şi pun întrebări în registrul logicii lor limitate. Ca şi în cazul primului dialog, avem şi aici un accent al textului care apare în afirmaţia „voi veţi muri în păcatele voastre”. Dacă din dialogul anterior opoziţia dintre Isus şi iudei scoate în evidenţă lipsa lor de lumină, starea de întuneric, depărtarea de Dumnezeu, în acest al doilea dialog se pune în evidenţă consecinţa finală a acestei stări care este moartea, despărţirea de Dumnezeu. Ca soluţie la această stare de neputinţă, Isus le cere iudeilor să creadă în el: „dacă nu credeţi că Eu sunt, veţi muri în păcatele voastre”. Prin construcţia textului, ap. Ioan arată încă o dată care este miza pusă în joc în acest text prin întrebarea iudeilor: „Cine eşti tu?”. Răspunsul lui Isus este cifrat şi dificil de înţeles: „Ceea ce de la început vă spun că sunt”, lăsând parcă misterioasă originea şi identitatea sa. Însă, textul nu se opreşte aici, ci ne dă cheia care descifrează adevărata identitate a lui Isus şi răspunde clar întrebării „Cine eşti?”. Dacă formula „Eu sunt” are menirea să îl identifice pe Isus ca o persoană care are atributele divinităţii (în spiritul Scripturii), pasajul din v. 28 identifică această persoană divină cu Fiul Omului care va fi crucificat de iudei. Isus le spune iudeilor că vor cunoaşte fără nici un dubiu identitatea lui, anume că El este, atunci când aceştia îl vor înălţa pe Isus. În teologia ap. Ioan, această înălţare se referă la moartea lui Isus pe cruce, aşa cum se precizează în cap. 3:14,15. Iar această moarte se realizează pentru mântuirea lumii, beneficiind de ea toţi aceia care vor crede în Isus.

Versetul 29 adună întregul material despre identitatea lui Isus tot într-o perspectiva iudaică, care concordă cu spiritul Scripturilor. Isus nu este singur, ci este mereu însoţit de Dumnezeu Tatăl, cel care l-a trimis în lume şi care îi afirmă identitatea printr-o relaţie continuă şi o mărturie continuă pentru Fiul său. Această asistenţă se realizează în contextul unei ascultări a Fiului, care face voia Tatălui, care face ceea ce îi este plăcut Tatălui. Promisiunea aceasta a prezenţei lui Dumnezeu este afirmată în Lege şi Profeţi pentru poporul lui Israel, dar în aceleaşi condiţii în care poporul face ceea ce îi este plăcut Tatălui (Deut. 6:17,18). Acest final al pasajului ar putea sugera două lucruri pentru noi ca auditoriu de astăzi al Evangheliei: voia Tatălui este înălţarea Fiului (ca lumea să poată fi mântuită) - iar Fiul o împlineşte şi ne este model; ceea ce este plăcut Tatălui este ca omul să creadă în Fiul său, în cel pentru care depune mărturie că EL ESTE.

Iaşi, 24 ianuarie 2010

Anunţuri


2002 - 2007 © Biserica Penticostală Străjerul - Iaşi, Telefon: +40-752-983.842, +40-735-855.527