Română

Predici

predici

În biserica Străjerul, predicile din cadrul slujbei de duminică au rolul de a întregi tabloul unei experienţe liturgice specifice zilei de duminică, ziua Domnului.

Predicile se realizează structurat, pe cărţi ale Scripturii. Alegerea carţilor se face în funcţie de dinamica şi de nevoile comunităţii.

Prezentăm aici câte un sumar al predicilor din duminicile anterioare, în ideea că vor fi folositoare pentru cei care le citesc, dar şi ca o expresie a viziunii şi specificului comunităţii noastre. Vezi arhiva.

 

Apostolul Ioan şi prima sa epistolăRSS

Ioan, supranumit şi Evanghelistul sau Apostolul, a fost considerat unul dintre cei trei „stâlpi” ai Bisericii primare, după cum spune Pavel în Galateni (Gal 2:9). Nu se cunosc prea multe despre viaţa sa, puţinele date pe care le deţinem provin din evanghelii, în special din cele sinoptice, precum şi din Faptele apostolilor şi din scrierile patristice. Se pare că familia lui Ioan nu era săracă, deoarece Zebedei, tatăl său, avea oameni tocmiţi cu plată la pescuit (Marcu, 1:20). Ioan, ca şi Andrei, a fost iniţial unul dintre ucenicii lui Ioan Botezătorul. Potrivit Evangheliei scrise de el însuşi, Botezătorul i-a orientat spre Isus, Mielul lui Dumnezeu (Ioan 1:35-37). El şi fratele său Iacov au primit de la Isus supranumele de „fiii tunetului”, poate pentru râvna şi exaltarea lor.

După Cincizecime, Ioan a predicat la Ierusalim împreună cu Petru, aşa cum rezultă din Faptele apostolilor. Amândoi au făcut minuni (FA 3:3-8) şi au propovăduit despre Isus, motive pentru care au fost arestaţi şi întemniţaţi (FA 4:1-4). De asemenea, Petru şi Ioan şi-au pus mâinile peste samariteni pentru ca aceştia să primească Duhul Sfânt (FA 8:17). Nu se ştie de ce şi când a părăsit Ierusalimul. Potrivit Apocalipsei şi tradiţiei, Ioan a stat o vreme la Efes, apoi a fost exilat în insula Patmos, probabil în timpul persecuţiei lui Domiţian (92-94 e.n.).

Nu avem nici o informaţie cu privire la sfârşitul lui Ioan. Unii susţin că el a murit tânăr, la începutul apostolatului, odată cu fratele său Iacov, martirizat în vremea regelui Irod (FA 12:2). Teoria se susţine foarte greu deoarece este puţin probabil ca o carte atât de detaliată ca Faptele să treacă sub tăcere acest martiriu. De aceea, majoritatea cercetătorilor acceptă ideea că Ioan a murit de bătrâneţe la Efes. Tradiţia ne ajută aici cu mărturiile lui Policrat, episcopul Efesului (190 e.n.), ale lui Irineu de Lyon şi Ieronim.

Ioan este autorul a trei scrieri: o Evanghelie, trei epistole şi cartea Apocalipsei. Dintre acestea, vom prezenta în rândurile următoare prima sa epistolă.

1 Ioan nu are, de fapt, structura clasică a unei scrisori, deoarece nu are saluturi iniţiale şi finale, aşa cum vedem, de exemplu, în epistolele pauline. Însă pe parcursul ei întâlnim mai multe formule adresative, care invocă destinatari denumiţi „copii ai mei” sau „iubiţi”, „prea-iubiţi”, „copilaşi” etc. Întâlnim, de asemenea, şi menţionări ale faptului că intenţia autorului a fost una epistolară („vă scriem” 1:4, „vă scriu”, 2:1, „vă scriu o poruncă nouă” 2: 8 etc.).

Scopul cu care a fost redactată scrisoarea îl găsim în versetul 2:26: „v-am scris aceste lucruri în vederea celor ce caută să vă rătăcească”. Se pare că printre cei cărora le scrie Ioan, au pătruns, probabil prin intermediul unor predicatori itineranţi, învăţături false, de origine gnostică. Cei care au primit această cunoaştere neconformă cu adevărul lui Dumnezeu s-au separat de ceilalţi, formând un grup cu un nucleu doctrinar şi practici diferite de ale majorităţii.

Din conţinutul scrisorii deducem aceste diferenţe, condamnate de Ioan. În primul rând, învăţătura despre Hristos, susţinută de disidenţi, era eronată. Astfel, ei negau venirea lui Hristos în trup (4.2-3) şi faptul că Isus este Hristos, separând Fiul Dumnezeului ceresc de omul Isus (2:22-23; 5:5). Apoi, aceştia vehiculau o doctrină greşită despre păcat. Potrivit gândirii lor, omul fie este fără păcat, fie se poate elibera singur, fără mijlocirea răscumpărătoare a Fiului lui Dumnezeu (1:8-10). În al treilea rând, se remarcă la acest grup lipsa dragostei frăţeşti şi individualismul. Întreaga epistolă este străbătută de ca de un fir călăuzitor, ca de un liant, de îndemnul la dragoste (2:9-11), iar de aici se poate deduce o carenţă a celorlalţi.

Cei care s-au aplecat în studiu asupra acestei epistole identifică grupul eretic, prin interpretarea ideilor combătute de Ioan, cu o ramură a gnosticilor. Mai precis, este vorba despre Cerintus care a dezvoltat în Asia Mică, la sfârşitul secolului I, o doctrină care susţinea faptul că Hristos cel ceresc a locuit în omul Isus de la botezul lui Ioan şi până la momentul patimilor. Înainte de răstignire, Duhul lui Hristos s-a ridicat la cer, astfel că pe cruce a suferit doar omul Isus, nu şi Dumnezeirea. Astfel, Hristos a rămas spiritual, neafectat de materie şi deci neatins de suferinţă.

Prin urmare, scopul epistolei este să împiedice răspândirea acestei erezii, înaintarea răului, prin două modalităţi: pe de o parte încercând să delimiteze învăţăturile şi practicile creştine adevărate de cele false, iar pe de altă parte deosebind între credincioşi şi eretici.

Cele expuse mai sus justifică anumite diferenţe teologice care au fost puse în evidenţă între Evanghelia lui Ioan şi epistola sa. Majoritatea opiniilor merg pe ideea că Evanghelia este anterioară acestei epistole. Între momentul scrierii Evangheliei şi cel al redactării epistolei a survenit erezia, schisma. Prima diferenţă este cea privitoare la „tonalitatea” scriiturii. Din textul aşezat al Evangheliei, circumscris unor cadre teologice precise, transpare o stare de echilibru, dar fără să lipsească dramatismul, tensiunea evenimentelor. Însă totul pare că se supune unui scenariu, că există un control al evenimentelor, aflat în mâna lui Dumnezeu. Dimpotrivă, textul din epistolă transmite îngrijorare, sfâşiere; evenimentele par scăpate de sub control. A doua diferenţă majoră priveşte divino-umanitatea lui Isus. El este prezentat în Evanghelia lui Ioan cu o accentuare a divinităţii Sale, oarecum în defavoarea prezentării umanităţii Sale (mult mai evidentă în Evangheliile sinoptice). Acest „neajuns” este recuperat de Ioan în prima sa epistolă, unde se pune accent deosebit pe prezenţa lui Hristos în trup şi pe puterea mântuitoare a sângelui vărsat de Fiul lui Dumnezeu. Păstrând adevărul doar în cadrele Evangheliei ioanine exista acest risc, de supraevaluare a divinităţii lui Isus în detrimentul umanităţii Sale. Astfel, prin epistola sa, Ioan pare că vrea să „compenseze” cele expuse în Evanghelie. Această idee poate fi pusă în legătură şi cu faptul că, în epocă, gnosticii îşi bazau cu precădere învăţăturilor lor pe elemente extrase din Evanghelia lui Ioan.

În ceea ce priveşte conţinutul propriu-zis al epistolei, el se centrează în jurul temei opoziţiei dintre lumină şi întuneric. Acesta este motivul principal care organizează celelalte elemente şi care invită la o separare, la o clarificare, la o distanţare de rău şi păcat. Este o construcţie textuală de tip antitetic, punând în relaţie de opoziţie termeni cu profundă semnificaţie duhovnicească. Sunt folosite cuvinte tari, situate la extreme, puternic contrastante: lumină-întuneric, lumină-păcat, Fiul-Anticrist, adevăr-minciună etc. De asemenea, identificăm construcţii textuale mai vaste, subsumate celor două teme fundamentale, întunericul şi lumina. Astfel, lumina este asociată cu părtăşia, viaţa, dragostea, adevărul, a fi în Hristos, ai noştri etc. La polul opus, întunericul grupează termeni cum ar fi minciuna, păcatul, ura, a fi în afara lui Hristos, lumea etc. Dincolo de antiteză şi poziţionarea noastră de o parte a relaţiei, vedem şi înţelepciunea dumnezeiască, căci această delimitare nu exclude trecerea de la întuneric la lumină, de la moarte la viaţă. Liantul dintre termenii antitetici este Hristos, trecerea dintr-o stare în alta se face prin El, Care este Mijlocitorul şi Mântuitorul.

Pentru noi, astăzi, epistola lui Ioan este o invitaţie la a da un răspuns tranşant păcatului şi spiritului lumii, deoarece „lumea şi pofta ei trece” (2:17). În acelaşi timp, este şi un îndemn la cercetarea adevărului biblic şi aşezarea lui în opoziţie cu falsele învăţături.

Iaşi, 9 martie 2008

Anunţuri


2002 - 2007 © Biserica Penticostală Străjerul - Iaşi, Telefon: +40-232-214.854