Română


Predici

predici

În biserica Străjerul, predicile din cadrul slujbei de duminică au rolul de a întregi tabloul unei experienţe liturgice specifice zilei de duminică, ziua Domnului.

Predicile se realizează structurat, pe cărţi ale Scripturii. Alegerea carţilor se face în funcţie de dinamica şi de nevoile comunităţii.

Prezentăm aici câte un sumar al predicilor din duminicile anterioare, în ideea că vor fi folositoare pentru cei care le citesc, dar şi ca o expresie a viziunii şi specificului comunităţii noastre. Vezi arhiva.

 

Argumentele generozităţii (2 Corinteni cap. 9)RSS

Capitolul 9 din 2 Corinteni face parte dintr-un discurs mai larg - care cuprinde capitolele 8-9 - cu privire la dărnicia credincioşilor din Corint. Pavel face referire la faptul că deja exista un proiect de strângere a unor ajutoare pentru biserica din Ierusalim, proiect care fusese primit iniţial cu entuziasm de credincioşii din Corint. Preocuparea lui Pavel este acum ca nu cumva acest entuziasm să se fi pierdut, iar lauda sa faţă de cei din Macedonia, cu privire la dărnicia corintenilor, să se dovedească a fi fost pripită şi nejustificată. Pavel îşi construieşte argumentul pe mai multe planuri, întreaga pledoarie dovedindu-se în final a urma un parcurs ascendent.

Se ridică următoarea întrebare de principiu: Existenţa nevoii în sine este oare un argument suficient pentru a motiva dărnicia unei persoane sau a unei comunităţi? Pavel consideră că nu; el nu pune accentul pe nevoia comunităţii din Ierusalim, ci pe rolul şi implicaţiile dărniciei în viaţa creştină. Este important de subliniat faptul că motivaţia dărniciei creştine merge dincolo de sentimentul de compasiune faţă de persoana aflată în nevoie; în generozitatea creştină, accentul se mută dinspre cel care primeşte şi nevoia sa, înspre cel care dăruieşte şi credinţa sa.

Ceea ce îl preocupă pe apostolul Pavel (v. 4) este gândul ca cei din Corint să nu-şi piardă dedicarea cu care se angajaseră iniţial în proiectul de ajutorare a bisericii din Ierusalim. Comunitatea creştină din Corint răspunsese cu entuziasm la ideea unei strângeri de ajutoare (2 Cor. 8:10-11). Datorită acestui lucru, Pavel deja le vorbise celor din Macedonia despre deschiderea corintenilor. Acum, când Tit, însoţit de alţi câţiva credincioşi, urma să viziteze biserica din Corint, teama lui Pavel era ca nu cumva biserica din Corint să-şi fi pierdut între timp entuziasmul. O astfel de discrepanţă între descrierea făcută de Pavel şi situaţia reală ar fi o „ruşine” (v. 4) atât pentru biserica din Corint, cât şi pentru Pavel. Deşi autoritatea apostolică nu constituie o temă explicită în acest capitol, ea este prezentă în text prin referirea la problema credibilităţii. Dacă cei care aveau să viziteze Corintul - împreună cu Tit - vor găsi o realitate contrară descrierii făcute de Pavel, credibilitatea acestuia ar fi pusă la îndoială.

Pavel nu se opreşte însă la o motivare a dărniciei corintenilor printr-un discurs negativ. Accentul se mută de la importanţa angajamentului la valoarea motivaţiei lăuntrice. Ceea ce dă semnificaţie dărniciei creştine este dinamica interioară pe care se construieşte. Riscul de a dărui cu părere de rău sau din constrângere (sub presiunea directă sau indirectă a celorlalţi) este întotdeauna prezent (v. 7); creştinul trebuie să fie conştient de acest risc şi să dezvolte o atitudine corectă faţă de actul dărniciei. Însă pentru Pavel, nici chiar motivaţia interioară - cu toată importanţa ei - nu constituie un argument ultim în favoarea dărniciei creştine. Motivaţia lăuntrică autentică este întotdeauna expresia unei convingeri şi înţelegeri mai profunde, de natură teologică.

Centrul de greutate al capitolului 9 este discursul exegetico-teologic pe care Pavel îl construieşte, începând cu v. 6, în jurul metaforei „seminţei care rodeşte”. Literatura iudaică de înţelepciune recunoştea faptul că există o lege naturală a dependenţei dintre semănat şi secerat („cine seamănă mult, va secera mult”) (Prov. 11:24-25; 19:17) şi afirma totodată aplicarea acestei legi în plan spiritual - „Semănaţi dreptatea şi seceraţi roada îndurării” (Osea 10:12). Ceea ce aduce nou discursul lui Pavel, faţă de afirmaţiile vetero-testamentare, este stabilirea unei legături dintre cele două planuri de semnificaţie ale metaforei folosite: dărnicia în plan material devine izvorul unor binecuvântări în plan spiritual.

Atunci când dăruirea izvorăşte dintr-o „inimă voioasă”, cel care dăruieşte are parte, la rândul său, de binecuvântarea divină revărsată din belşug asupra sa. Pavel citează din cartea Psalmilor (Ps. 112:9) şi din scrierea profetică a lui Isaia (Is. 55:10) pentru a sublinia faptul că Dumnezeu oferă daruri şi face ca aceste daruri să fie înmulţite. Apostolul menţionează faptul că Dumnezeu este Cel care dăruieşte sămânţa, iar aceasta, dacă este semănată, aduce o „recoltă a dreptăţii”. Generozitatea dă naştere la mulţumire adusă lui Dumnezeu. Purtarea de grijă faţă de nevoile pe care poporul lui Dumnezeu le are duce la o atitudine de recunoştinţă. Se poate spune că, prin intermediul darului, această atitudine de recunoştinţă faţă de Dumnezeu este transmisă de cel care dăruieşte înspre cel care primeşte. Astfel, Numele lui Dumnezeu este înălţat, iar rugăciunile care Îi sunt aduse sunt o expresie a comuniunii care se creează între cel ce dă şi cel ce primeşte. Cei doi sunt uniţi prin aceste rugăciuni, fiecare dintre ei recunoscându-se ca beneficiari ai unui har divin „deosebit de mare”. Capitolul se încheie printr-o doxologie, în care apostolul Pavel îi aduce mulţumire lui Dumnezeu „pentru darul Său nespus de mare” („de negrăit” - tr.lit.) (v. 15). Această expresie îl înfăţişează pe Dumnezeu drept Dăruitorul suprem şi subliniază faptul că întreaga problemă a dărniciei creştine trebuie înţeleasă dintr-o perspectivă cristologică. În ultimă instanţă, ceea ce ar trebui să motiveze dăruirea noastră este înţelegerea faptului că tot ceea ce suntem se datorează darului „de negrăit” pe care l-am primit de la Dumnezeu: Domnul nostru Isus Cristos.

Iaşi, 7 decembrie 2008


Anunţuri