Română

Predici

predici

În biserica Străjerul, predicile din cadrul slujbei de duminică au rolul de a întregi tabloul unei experienţe liturgice specifice zilei de duminică, ziua Domnului.

Predicile se realizează structurat, pe cărţi ale Scripturii. Alegerea carţilor se face în funcţie de dinamica şi de nevoile comunităţii.

Prezentăm aici câte un sumar al predicilor din duminicile anterioare, în ideea că vor fi folositoare pentru cei care le citesc, dar şi ca o expresie a viziunii şi specificului comunităţii noastre. Vezi arhiva.

 

Cartea Exod (cap. 3, 4)RSS

Evanghelia acestei duminici ne aduce în atenţie unul dintre cele mai comentate texte ale Cărţii Exodului. După fuga sa din Egipt, Moise, acum păstor în ţara Madian, intră în dialog cu Dumnezeu, Care i se revelează la muntele Horeb. Locul este de o mare însemnătate în Vechiul Testament; ulterior acest munte va fi scena unei alte revelaţii divine, şi-anume înmânarea Legii poporului evreu, ieşit din robia egipteană.

Moise vede un înger al Domnului care i se arătă în chipul flăcării de foc ieşind din mijlocul unui rug care ardea fără să se mistuie, apoi aude glasul lui Dumnezeu chemându-l pe nume. Cel Care îi vorbeşte se numeşte pe Sine Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Iacov şi-i descoperă planul eliberării poporului evreu din sclavia Egiptului şi conducerea sa spre ţara promisă.

Fără a avea pretenţia de a epuiza înţelesurile acestui text, remarcăm pentru început că Dumnezeu iniţiază aici un tip special de revelaţie în raportarea Sa la om, şi anume revelaţia mediată. Aceasta se deosebeşte de revelaţia directă a lui Dumnezeu, aşa cum o vedem conturată cel mai bine în Psalmi, şi în care Dumnezeu este descris ca fiind prezent pretutindeni în creaţia Sa, însă fără înţelege de aici că o parte acestei creaţii ar fi de o calitate diferită de celelalte, datorită acestei prezenţe divine. Aşadar, vedenia de la muntele Horeb inaugurează un nou tip de relaţie a lui Dumnezeu cu omul şi a omului cu dumnezeirea, raportare care presupune o mediere. În episodul discutat aici, medierea se face prin îngeri; mai târziu se va realiza prin tablele Legii, iar la Cortul Întâlnirii se va face prin jertfe. Toate aceste imagini vorbesc despre condiţia omului şi despre faptul că din cauza stării sale căzute acesta nu mai poate ajunge direct la Dumnezeu. Ca urmare acestui fapt, întâlnirea poate avea loc doar printr-o mediere care impune omului, în raportarea la Dumnezeu, o anumită atitudine, atât exterioară cât şi interioară, după cum pare să sugereze textul prin cerinţele descălţării şi acoperirii feţei lui Moise.

Se inaugurează astfel tradiţia evreiască a Dumnezeului ascuns, dar în mod paradoxal revelat, Căruia nu poate omul să îi vadă Faţa şi să trăiască, pe Care trebuie să-L iubeşti şi Căruia trebuie să-I slujeşti fără să-L vezi, idee care trimite la necesitatea credinţei în raportarea la Dumnezeu (a se vedea în acest sens Epistola către Evrei, 11:6).

Toate aceste idei şi teme sunt imagini sau chipuri ale revelaţiei lui Dumnezeu prezente prin excelenţă în creştinism. Vedenia rugului aprins ne conduce cu gândul la Isus Hristos, Cel în Care dumnezeirea şi umanitatea locuiesc împreună fără să se anihileze reciproc. El este, de asemenea, Mediatorul între om şi Dumnezeu, Marele Preot şi Jertfă şi, în acelaşi timp, imagine sau chip al lui Dumnezeu pentru oameni. În acest sens trebuie înţeleasă şi afirmaţia Sa din Evanghelia lui Ioan: „Cine m-a văzut pe Mine l-a văzut pe Tatăl” (Ioan, 14:9).

Punctul de maximă tensiune a textului este momentul în care Moise îi cere lui Dumnezeu să-i reveleze Numele Său, pentru ca el să-l înfăţişeze poporului evreu. Cererea lui Moise apare ca legitimă, căci conducătorii celor aflaţi în robie trebuiau să înţeleagă că mesajul de eliberare adus de Moise le este trimis nu de un zeu egiptean, ci de Dumnezeu Cel la care s-au închinat strămoşii lor.

În răspunsul Domnului, sunt revelate două nume asupra cărora tradiţiile evreieşti şi creştine au dezvoltat mai multe interpretări.

1. Pe de o parte, Dumnezeu se revelează aici, ca CEL CE ESTE („EU SUNT CEL CE SUNT”) sau YHVH (aşa-numita tetragramă, a cărei pronunţie exactă nu se cunoaşte), YAHVE ori YEHOVA, în diferitele pronunţii încercate de-a lungul veacurilor. În textul masoretic, tetragrama este înlocuită adesea cu expresia ADONAI; în Septuaginta a fost redată iniţial prin EGO EIMI şi înlocuită în multe pasaje prin expresia KIRIOS, iar în versiunea Cornilescu s-a tradus prin expresia DOMNUL.

Acest NUME este unul ce exprimă în primul rând TRANSCENDENŢA lui Dumnezeu. „Eu sunt Cel ce sunt” pare mai degrabă un refuz al revelării Numelui Divin, similar refuzurilor din alte episoade biblice, cum ar fi lupta lui Iacov cu Îngerul sau Revelaţia lui Dumnezeul către Manoah, tatăl lui Samson. De asemenea, faptul că Dumnezeu este Cel ce se defineşte prin raportare la Sine, iar nu prin raportare la creaţie, arată că El este Cel ce există prin SINE ÎNSUŞI. În al treilea rând, faptul că Dumnezeu este FIINŢA prin excelenţă, sau VIAŢA, sau, mai exact, FIINŢA ACTIVĂ din care derivă celelalte nume de acţiune, ale lui Dumnezeu (a se vedea YAHVE SAVAOT, tradus prin DOMNUL OŞTIRILOR etc.). Mulţi comentatori au arătat că acest nume semnifică mai puţin ce este Dumnezeu înlăuntrul Său şi mai mult ce-L defineşte ca fiind un Dumnezeu revelat în ieşirea sa înspre făpturi, un Dumnezeu în acţiune, Existenţa ca Existenţă pentru altul (în acest înţeles expresia „Eu sunt” ar însemna „Eu sunt aici pentru voi”).

Remarcăm, de asemenea, că în tradiţia cabalistică acest NUME exprimă CLEMENŢA DIVINĂ, fiind invocat de Dumnezeu cu ocazia revelaţiei Sale către Moise, odată cu episodul aducerii noilor table ale legii, dăruite de Dumnezeu poporului pe munte cu ocazia iertării păcatului idolatriei viţelului de aur (Exod 34:6- 7).

2. Această interpretare a Numelui YHVH, care porneşte de la rădăcina verbului a fi (în ebraică haja) se completează cu o a doua încercare explicativă, atunci când se spune că YHVH este DUMNEZEUL PĂRINŢILOR, Dumnezeul Lui Avraam, Isaac şi Iacov. Acest Dumnezeu transcendent, care este FIINŢA prin excelenţă, se identifică acum cu Dumnezeul părinţilor lui Israel, cunoscut de aceştia sub NUMELE de EL sau EL ELION, devenit ulterior ELOHIM.

Mulţi comentatori ai acestui pasaj au subliniat faptul că, prin acest NUME, strămoşii poporului Israel au făcut o alegere importantă în contextul religios al vremii lor, context în care zeii popoarelor se defineau ca Dumnezei ai locurilor (a se vedea spre exemplu expresia biblică „zeii Egiptului”), închinarea la aceşti zei fiind legată de un spaţiu fizic (o piatră, un copac, o arie geografică locală, o statuie, un templu etc.).

Prin această alegere, ei au înţeles că Dumnezeu nu este dumnezeul locurilor, ci este Dumnezeul unor oameni, El însuşi deţinător al atributelor personale şi preocupat de relaţia cu omul. Este un Dumnezeu pe care îl poţi întâlni în planul relaţiilor interpersonale de tip eu-tu, şi nu într-un plan spaţial. Interesant de remarcat în acest context este faptul că vocabula ya semnifică în aria semitică babiloniană termenul al meu sau Dumnezeul meu.

În tradiţia cabalistică, acest NUME semnifică ORDINEA, precum şi faptul că Dumnezeu nu este un dumnezeu oarecare, purtător doar al propriei personalităţi, ci este CEL MAI ÎNALT dintre dumnezei, EL ELION însemnând CEL PREAÎNALT, Preaînaltul Dumnezeu, Puterea Supremă care cuprinde în Sine toate puterile, aflându-se deasupra oricărei puteri particulare sau locale.

Dumnezeu se revelează în acest pasaj, de asemenea, ca fiind un Dumnezeu al libertăţii, Cel Care respectă libertatea omului şi are nevoie de participarea sa liberă, prin credinţă, la realizarea planurilor Sale. Toată construcţia narativă care urmează (semnele, şovăirea lui Moise, alegerea lui Aaron etc.) are rolul de a pregăti condiţiile pentru ca poporul, inclusiv Moise, să creadă şi să aleagă în mod liber că trebuie să participe la planul de eliberare pregătit de Dumnezeu. Şi, într-adevăr, spre final textul conchide: „Poporul a crezut. Astfel au aflat că Domnul cercetase pe copiii lui Israel, că le văzuse suferinţa; şi s-au plecat şi s-au aruncat cu faţa la pământ” (Gen. 4:31).

Iaşi, 23 septembrie 2007

Anunţuri


2002 - 2007 © Biserica Penticostală Străjerul - Iaşi, Telefon: +40-232-214.854