Română

Predici

predici

În biserica Străjerul, predicile din cadrul slujbei de duminică au rolul de a întregi tabloul unei experienţe liturgice specifice zilei de duminică, ziua Domnului.

Predicile se realizează structurat, pe cărţi ale Scripturii. Alegerea carţilor se face în funcţie de dinamica şi de nevoile comunităţii.

Prezentăm aici câte un sumar al predicilor din duminicile anterioare, în ideea că vor fi folositoare pentru cei care le citesc, dar şi ca o expresie a viziunii şi specificului comunităţii noastre. Vezi arhiva.

 

Cartea Exodului, cap. 23 şi 24RSS

Pentru a fixa cadrul succintei noastre analize asupra acestor două capitole, vom preciza mai întâi că decalogul, care este enunţat în cap. 20:1-17, este explicitat în capitolele 21, 22 şi 23.

În prima parte a capitolului 23, şi anume în versetele 1-9, se face lărgirea înţelesului poruncii a noua: „să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău” (Exod 20:16), în vreme ce paragraful următor (v. 10-12) va extinde porunca a patra, completând oficiul zilei de odihnă cu anul de odihnă. Tema repausului săptămânal, a „răgazului” oferit pentru ca atât omul cât şi animalele de lucru să „rasufle", se continuă în mod natural cu tema sărbătorilor de peste an (v. 14-19): Paştele, Rusaliile (care marcau începutul secerişului) şi sărbătoarea recoltei (sau a corturilor).

Este foarte util de remarcat faptul că reluarea poruncii a noua se constituie aici într-un continuum de fapte negative, de la a minţi până la a contribui la darea unei sentinţe sau condamnări nedrepte. Principiul care motivează respectarea poruncii este foarte simplu: „Domnul nu va ierta pe cel vinovat” (v. 7). Sunt menţionate câteva greşeli care pot apărea în acest continuum faptic, constituind pentru noi tot atâtea motive de reflecţie (ori de revizuire!) asupra comportamentului nostru. Iată-le: a produce sau a transmite zvonuri (sau: bârfe, în Proverbe), a vorbi cu cine nu trebuie ("cel rău"), a te lăsa antrenat de spiritul de turmă, a nu fi echidistant, a desconsidera (pe sărac, străin, orfan sau pe văduvă), a te lăsa influenţat, corupt sau chiar a primi mită (astăzi, eventual servicii, ori chiar simple înlesniri) pentru a înclina anumite decizii în favoarea cuiva nedrept.

Către a doua parte a capitolului 23, textul îşi schimbă stilul de redactare, trecând dintr-unul registru juridic într-unul profetic. Obiectul profeţiei din versetele 20-33 este modul în care se va petrece luarea în stăpânire a ţării Canaanului de către poporul evreu. Este un text foarte limpede, care schiţează trei planuri. Primul plan (v. 20-23) ţine de nivelul supra-uman, reprezentat de un înger cu rol de conducător şi ocrotitor, înger despre care se face o menţiune specială: în el este rezidă însuşi Numele Domnului. Al doilea plan (v. 27-29) vizează implicarea naturii: calamităţi care îi vor determina pe canaaniţi să-şi părăsească ţara. Al treilea plan (v. 31-33) este cel care ţine chiar de poporul evreu, de responsabilitatea şi responsabilizarea lui: ei vor trebui să ia ţara în mâinile lor şi este iminent faptul că vor avea de luptat cu locuitorii actuali ai ei.

Este de remarcat faptul că luarea în stăpânire a ţării este astfel văzută ca o împreună-cucerire de către Dumnezeu şi poporul Lui. Această idee a con-lucrării divino-umane are acum valenţa de a deveni principiu în cartea Exodului. El fusese deja prefigurat la începutul cărţii: Dumnezeu îi spuse lui Moise „M-am coborât ... să-l scot pe Israel din ţara aceasta” (3:8), pentru ca aproape imediat dupa aceea (3:10) Domnul să-l înştiinţeze pe acelaşi Moise: „Te voi trimite şi vei scoate din Egipt pe poporul Meu". Evreilor li se promite acum că vor fi binecuvântaţi în Cannan cu prosperitate (v.26), dar se conturează foarte bine şi condiţia care li se pune, şi anume respectarea primei porunci ca şi a celei de-a doua: „voi să slujiţi Domnului Dumnezeului vostru” (v. 25) şi „să nu te închini înaintea dumnezeilor lor şi să nu le slujeşti, să nu te iei după popoarele acestea, ci să le nimiceşti şi să le dărâmi capiştele” (v. 24).

Finul leit-motiv al unui înger special, a cărui identitate pare să comute foarte uşor cu a lui Dumnezeu Însuşi (vezi şi menţiunea din Exod 33:14), a apărut pentru prima dată în capitolul 3:2, la episodul cu rugul aprins. La trecerea Mării Roşii (14:19), „îngerul lui Dumnezeu” asigurase ariergarda coloanei evreilor, acţionând ca un tampon de protecţie între ei şi egipteni. Îngerul „căpetenie a oştirii Domnului” i se va înfăţişa şi succesorului lui Moise, Iosua (vezi Iosua 5:13-15) chiar la începutul campaniei de cucerire a Canaanului, la asedierea Ierihonului.

Capitolul 24 încheie cea de-a doua mare secţiune a cărţii Exodului, secţiune care a început la capitolul 16. După cum prima secţiune (capitolele 1 - 15) se finaliza printr-o cântare de laudă, compusă după eliberarea din robia egipteană şi trecerea Mării Roşii, tot aşa şi la finalul acestei a doua părţi a cărţii cititorul are în faţă o scenă de celebrare. De această dată, iniţiativa pentru sărbătorire aparţine Domnului. El îi cheamă pe Moise şi alţi 73 de bătrâni să urce pe muntele Sinai. Are loc o teofanie (24:11), despre care autorul cărţii vorbeşte într-un limbaj frapant de direct: „ei au văzut pe Dumnezeul lui Israel” (v.10)!. Această expresie va rezona cu câteva texte profetice de mai târziu (Isaia 6:1, Apocalipsa 4:3). Îndrăzneala acestei exprimări este probabil justificată de amplitudinea deosebită a evenimentului: celebrarea încheierii legământului lui Dumnezeu cu poporul Său, Israel!

Poporul re-confirmase acceptarea legământului (v. 3 şi v. 7), promiţând că va asculta de Domnul. Moise aduce Domnului o jertfă de ardere-de-tot şi de mulţumire (v.5). Sângele animalelor jertfite este stropit atât pe altar cât şi asupra poporului şi este consacrat ca „sângele legământului”. (Expresia aceasta va fi reluată şi încărcată de un sens nou de către Isus Hristos la cina cea de taină, vezi Marcu 14:24). Tot atunci Moise a consemnat în scris legământul lui Dumnezeu cu poporul Israel, mai precis baza sa, decalogul (20:1-17) şi explicitarea sa într-o primă formă (cap. 21-23). Acest text este numit „cartea legământului” (v. 7) şi, foarte probabil, va fi fost cel dintâi nucleu în alcătuirea Cărţii poporului Israel pe de o parte, ca şi al formării şi devenirii poporului Cărţii pe de altă parte!

Iaşi, 16 decembrie 2007

Anunţuri


2002 - 2007 © Biserica Penticostală Străjerul - Iaşi, Telefon: +40-752-983.842, +40-735-855.527