Română


Predici

predici

În biserica Străjerul, predicile din cadrul slujbei de duminică au rolul de a întregi tabloul unei experienţe liturgice specifice zilei de duminică, ziua Domnului.

Predicile se realizează structurat, pe cărţi ale Scripturii. Alegerea carţilor se face în funcţie de dinamica şi de nevoile comunităţii.

Prezentăm aici câte un sumar al predicilor din duminicile anterioare, în ideea că vor fi folositoare pentru cei care le citesc, dar şi ca o expresie a viziunii şi specificului comunităţii noastre. Vezi arhiva.

 

Cartea Faptele Apostolilor (cap. 18)RSS

Pavel a considerat că şi-a încheiat misiunea în Atena şi hotărăşte să continue călătoria misionară. În Atena, se pare că pusese deja bazele unei biserici creştine care putea fi lăsată pe „mâini bune", Luca menţionând în acest sens pe Dionisie Areopagitul şi pe o femeie numită Damaris.

Apostolul pleacă singur la Corint, fără fonduri care să-i asigure existenţa, fiind nevoit să şi-o asigure, alături de o familie de iudei, prin practicarea meseriei pe care probabil o avea de acasă: facerea corturilor.

Să fie oare doar o coincidenţă că Aquila şi Priscila, exilaţi din Roma, aleg să se stabilească în Corint, unde vine şi Pavel? Să fie la întâmplare faptul că ei, creştini fiind, să se afle la Corint şi să practice acelaşi meşteşug ca şi Pavel? Putem crede, fără dubii, că astfel de „coincidenţe” fac parte din planul lui Dumnezeu care pregăteşte toate lucrurile pentru oamenii Săi. Prin întâlnirea cu Aquila şi Priscila, Pavel are posibilitatea de a-şi câştiga existenţa, dar şi de a vorbi „în Sinagogă în fiecare zi de Sabat".

Din faptele relatate de Scriptură, se poate lesne înţelege un principiu biblic esenţial: slujirea creştină este un act responsabil care îl implică pe om şi pe Dumnezeu. Lucrurile nu se realizează după un scenariu prestabilit, ci misiunea creştină este o aventură în care deciziile, înţelepciunea şi efortul responsabil al omului sunt foarte importante.

Venirea tovarăşilor lui Pavel, Sila şi Timotei, cu fonduri din Macedonia, îi dă posibilitatea lui Pavel să se dedice în totalitate propovăduirii şi prezentării dovezilor că Isus este Christosul. Metoda apostolului este aceeaşi, începe prin a prezenta Evanghelia  iudeilor, care şi aici se împotriveau acestei învăţături şi batjocoreau pe Pavel. Într-o situaţie similară, în Antiohia Pisidiei, cu câţiva ani în urmă, Pavel a declarat: „Cuvântul lui Dumnezeu trebuie vestit mai întâi vouă; dar fiindcă voi nu-l primiţi şi singuri vă judecaţi nevrednici de viaţa veşnică, iată că ne întoarcem spre Neamuri” (Fapte 13:46). Cuvintele spuse în Sinagoga din Corint au fost cu mult mai grave: „Sângele vostru să cadă asupra capului vostru..., de acum încolo mă voi duce la Neamuri” (Fapte 18:6).

Presupunem că Pavel trecea prin momente dificile, pentru că Dom-nul a găsit cu cale să-i vorbească noaptea printr-o vedenie, încura-jându-l să nu se oprească din lucru, asigurându-l de tot suportul: „[...] vorbeşte, fiindcă am mult norod în această cetate". Cuvântul grec pentru mult norod este „laos” şi este traducerea cuvântului ebraic folosit în întreg Vechiul Testament pentru a desemna poporul Israel: „poporul Meu", cum îl numeşte Domul. În cazul de faţă, Dumnezeu îi spune lui Pavel că „poporul Domnului” avea să fie alcătuit atât din iudei cât şi din Neamuri.

De remarcat că şi aici iudeii perseverează în dorinţa lor de a-l reduce la tăcere pe Pavel, folosind orice metodă pe care o au la îndemână pentru a obţine o condamnare a lui, dar, aşa cum îl asigurase Domnul în vedenie, nu reuşesc decât să îl determine pe cârmuitorul Galion să anuleze cazul şi să evacueze pe iudei din tribunal.

Ca un autentic misionar, Pavel stă în Corint suficient timp, nu numai pentru contextualizare, ci şi pentru a forma comunitatea creştină născută din predicarea Evangheliei. Corintul era un oraş strategic pentru misiunea lui Pavel. Era un mare centru comercial, un centru prin care treceau marile artere comerciale dinspre Asia spre Europa, un loc de unde Evanghelia putea fi dusă mai departe cu uşurinţă.

După un an şi jumătate, Pavel părăseşte Corintul, face o călătorie destul de lungă prin Efes, Cezareea, şi probabil Ierusalim, apoi din nou în biserica din Antiohia, călătorie despre care Luca nu ne dă aproape nici un amănunt.

În scurt timp, Pavel începe cea de-a treia călătorie misionară prin bisericile înfiinţate de el în Galatia şi Frigia, iar când ajunge în Efes lasă acolo pe Aquila şi Priscila, părăsind apoi Efesul cu promisiunea că se va întoarce la ei „dacă va voi Dumnezeu".

Într-adevăr, Dumnezeu a voit ca Pavel să se întoarcă în Efes, pentru a pune bazele uneia dintre cele mai importante biserici din Asia Mică.

După ce au străbătut nordul Siriei şi sud-estul Asiei Mici (Cilicia), Pavel şi Sila au început „turneul de vizite” la punctul final al călătoriei anterioare. De data aceasta au ajuns la Derbe dinspre est şi apoi la Listra, unde li se mai alătură un nou însoţitor, Timotei.

Despre Timotei, Luca ne spune că era vorbit de bine de fraţii din Listra şi Iconia şi că era „fiul unei iudeice credincioase şi al unui tată grec.” Se pare că apelativul „iudeică credincioasă” face referire la faptul că era o creştină credincioasă şi nu o iudeică evlavioasă, iar tatăl „grec” la faptul că era un păgân necredincios.

Conform legii iudaice, în afara Palestinei, mama este cea care conferă apartenenţa copilului la un popor sau altul, însă pentru că Timotei nu fusese deja „tăiat împrejur” este posibil ca tatăl lui să se fi opus acestui lucru.

„Din pricina iudeilor care erau în acele locuri...” spune Luca, Pavel „l-a tăiat împrejur” pe Timotei. Deşi abia câştigase Pavel la conciliul Apostolilor de la Ierusalim înlăturarea obligaţiei de a fi tăiaţi împrejur păgânii convertiţi la creştinism, să fi acceptat el oare acum un compromis? Greu de crezut, având în vedere atitudinea pe care a avut-o până acum Pavel, dar şi mai târziu, faţă de compromisuri. Timotei era totuşi iudeu, iar un creştin iudeu era mai de folos în lucrare decât un păgân convertit (posibil că ap. Pavel să apeleze la această cale tocmai pentru a-i favoriza lui Timotei lucrarea).

„...au fost opriţi de Duhul Sfânt să vestească Cuvântul în Asia”: Pavel are o „vedenie” în care un macedonean le cere ajutorul, iar micul grup de misionari, căruia i se alătură şi Luca, trece în Europa şi se opresc câteva zile în cetatea Filipi din Macedonia.

Posibil că aici nu existau sinagogi, pentru că Pavel şi ai lui, în ziua Sabatului, s-au dus lângă un râu unde se afla „un loc de rugăciune” şi le-au vorbit „femeilor care erau adunate laolaltă".

Aici are loc convertirea Lidiei, „vânzătoare de purpură", o femeie destul de bogată, având în vedere că purpura era o vopsea roşie foarte scumpă. De remarcat este că Lidia era şi „o femeie temătoare de Dumnezeu", căreia „Domnul i-a deschis inima...” pentru a fi botezată ea şi casa ei.

La fel ca şi în Samaria, unde au întâlnit pe vrăjitorul Simion, iar în Cipru pe vrăjitorul Elima, nu lipseşte nici aici un reprezentant al puterii întunericului care se foloseşte acum de o „roabă” neînsemnată. Aceasta avea în ea un „pneuma python", un duh de ghicire.

„Oamenii aceştia sunt robii Dumnezeului Celui Preaînalt şi ei vă vestesc calea mântuirii": iată mesajul pe care ea îl striga, urmărindu-i zi de zi. Acest lucru îl face pe Pavel să-şi piardă răbdarea şi să alunge duhul din ea, stârnind astfel furia celor ce câştigau pe seama roabei, a norodului, dar şi a dregătorilor.

Observăm din nou cât de uşor poate fi exacerbat răul din noi, manipulaţi fiind de către cei care se pricep să ne „gâdile orgoliul", să se folosească de un anumit dispreţ izvorât din neînţelegerea religiei, culturii şi tradiţiilor, altele decât de cele practicate de noi.

Până şi dregătorii se lasă cuprinşi de „psihoza maselor", condamnând la lovituri şi aruncând în temniţă nişte oameni, fără judecata pe care o impunea statutul de romani civilizaţi, realitate care stătea la baza mândriei lor.

Dar când vrei să vesteşti Cuvântul Domnului, iar temniţa este un loc demn de aceasta, situaţiile pot fi altele decât ne-am aştepta. Îi putem vedea pe Pavel şi Sila convertind pe temnicer şi toată casa lui, nu prin vorbe, ci prin atitudine, printr-un comportament total diferit faţă de aşteptările impuse de context.

Pentru prima oară, Pavel se foloseşte de privilegiile oferite de cetăţenia romană şi părăseşte Filipi „rugat” de cei care l-au condamnat la „multe lovituri” şi l-au întemniţat fără temei.

Iaşi, 1 iulie 2006


Anunţuri