• Cine suntem
• Proiecte
• Activităţi în biserică
• Predici
• Textul zilei
• Părinţii Bisericii
• Calendar liturgic
• Grupul de studenţi
• Lumea contemporană
• Muzică
• Opinia ta
• Contact

Predici

În biserica Străjerul, predicile din cadrul slujbei de duminică au rolul de a întregi tabloul unei experienţe liturgice specifice zilei de duminică, ziua Domnului.

Predicile se realizează structurat, pe cărţi ale Scripturii. Alegerea carţilor se face în funcţie de dinamica şi de nevoile comunităţii.

Prezentăm aici câte un sumar al predicilor din duminicile anterioare, în ideea că vor fi folositoare pentru cei care le citesc, dar şi ca o expresie a viziunii şi specificului comunităţii noastre. Vezi arhiva.

 

Cartea Faptele Apostolilor (cap. 2:1 - 13)

Despre semnificaţia Rusaliilor

Evenimentul de la Cincizecime reprezintă pogorârea Celei de-a treia persoane a Sfintei Treimi în lume. Trebuie să înţelegem că acest eveniment este unul obiectiv, istoric şi unic. Duhul Sfânt se coboară în lume pentru a fi „cu noi şi în noi". Această expresie nu trebuie înţeleasă ca o întrupare a Duhului Sfânt. Singurul care îşi asumă natura noastră este Fiul lui Dumnezeu.

Este important de luat în seamă expresia Domnului din Ioan 16:7, care spune: „vă este de folos să mă duc...” În acest cadru se pune întrebarea: ce ar însemna acest „vă este de folos” şi de ce Duhul trebuia să coboare după înălţarea lui Christos? Aici ne apropiem de taina lucrării de mântuire a omului, de taina lucrării lui Dumnezeu, care este lucrarea Sfintei Treimi.

Era de folos pentru om ca Christos să se ducă la Tatăl, era de mare folos pentru noi. Christos se prezintă înaintea Tatălui în calitate de Dumnezeu-om, El prezintă înaintea lui Dumnezeu omul cel nou, omul restaurat. Christos sfârşeşte lucrarea, omul este scos din moarte şi din cădere. Rodul suferinţei şi lucrării Lui este prezentat înaintea lui Dumnezeu, este dus la Dumnezeu. În faţa cerului este prezentat omul răscumpărat, fără putinţă să mai cadă, omul unit cu Dumnezeu în persoana Fiului. Dar opera nu se încheie aici. Ceea ce Christos a realizat în Sine Însuşi, Duhul Sfânt aduce în istorie şi împărtăşeşte omului. Fără înălţarea lui Christos nu e posibilă coborârea la noi a izbăvirii Sale, iar acest har ne este adus doar prin pogorârea Duhului.

Este sugestiv modul în care s-a făcut această pogorâre a Duhului Sfânt: prin putere şi limbi de foc. Puterea este aceea dătătoare de viaţă, putere a lui Dumnezeu care vine la oameni, putere de biruinţă asupra răului, morţii, păcatului. Imaginea limbilor de foc, metaforă fluidă specifică Duhului, ne trimite la ideea unui contra-Babel. Pentru oameni, la Babel, limbile au fost un semn al pedepsei divine. Oamenii au devenit mai conştienţi de păcat, care înseamnă despărţire, luptă, învrăjbire, duşmănie şi, în cele din urmă, moarte. La Rusalii însă, semnul limbilor nu mai este al pedepsei. Este un semn al unităţii în diversitate, un semn pentru lume, un semn pentru cei ce sunt în afara Duhului. Deşi vorbeau în alte limbi, ucenicilor nu li se pare ceva străin, ceva incomod şi distant. Era acolo şi flacăra, focul divin. Comuniunea armonioasă a ucenicilor „scufundaţi” în realitatea Duhului Sfânt este străină celor dinafară. Aceştia văd, aud, dar nu au simţuri să priceapă ce se întâmplă. Este evidentă o disociere între cei ce sunt întru Duhul şi cei ce sunt în afară.

La Rusalii, a fost arătată biruinţa lui Christos, a fost arătat Christos Însuşi, ca Om nou, în realitatea unităţii, care înseamnă comuniune de persoane în Duhul. Coborârea Duhului este ziua luminării, ziua descoperirii tainei, ziua vieţii, începutul unei noi ere. Din acea zi, în om începe o regenerare, omul dobândeşte condiţiile unei vieţi care nu mai este supusă puterii păcatului.

Duhul Sfânt vine în lume să-L arate pe Christos, vine să confrunte lumea cu persoana lui Christos, vine să dovedească lumea vinovată:

• în ce priveşte păcatul, fiindcă lumea nu crede în Christos. Christos a cerut lumii să creadă în El, iar lumea a făcut contrariul. Dacă Christos este singura cale spre Dumnezeu, atunci păcatul necredinţei nu poate fi îndreptăţit. Duhul Sfânt însă vine să-i arate omului calea, care este credinţa în Christos. Cel care nu crede rămâne în păcat şi nu poate fi îndreptăţit. Iluzia lumii de atunci, şi în special a celei iudaice, a fost aceea că Isus Christos era un necredincios. Vinovat de necredinţă, aşadar. Dar tocmai aceasta este vina lumii, iar Duhul Sfânt vine să arate acest lucru. Aşa a început prima predică creştină, când Duhul a arătat necredinţa omului în Christos. E greu să crezi în El, de aceea Duhul este cel care îl ajută pe om. Duhul Sfânt este Paracletul, cel care ajută, care dă curaj, putere.
• în ce priveşte neprihănirea, fiindcă Christos S-a dus la Tatăl. Pentru un om religios, există certitudinea că cel neprihănit va merge la Dumnezeu. Despre Christos însă, lumea a înţeles greşit. El a murit ca un blestemat, ca un păcătos. Dar lumea n-a înţeles de ce. Nu pentru păcatul lui a murit, iar faptul că S-a dus la Dumnezeu arata neprihănirea Lui. El a murit pentru păcatul lumii, iar lumea n-a înţeles asta. Rolul Duhului Sfânt este să arate ce a însemnat această moarte pentru lume. Lumea este vinovată, iar Duhul o dovedeşte că e aşa, pentru că lumea trăieşte în păcat. Christos este singurul neprihănit dintre oameni, de aceea jertfa lui a fost primită de Dumnezeu.
• în ce priveşte judecata, pentru că Christos a judecat pe stăpânitorul acestei lumi. Când a fost judecat Christos, lumea a jubilat, crezând că face dreptate şi înlătură un rău. Da, se înlătura răul, dar nu prin actul lumii, ci prin jertfa de bună voie a Fiului lui Dumnezeu. Lumea a considerat judecata lui Christos ca fiind una dreaptă. Însă Duhul Sfânt este acela care vine să dezvăluie adevărata judecată. El dovedeşte lumea vinovată, pentru că judecata ei nu este cea dreaptă. Judecata a adus-o Christos prin modul Său de raportare la lume şi la Dumnezeu, iar răul a căzut în propria-i cursă, prin amăgirea de sine că poate fi stăpânul vieţii.

Iaşi, 14 ianuarie 2006

---

2002 - 2007 © Biserica Penticostală Străjerul - Iaşi, Telefon: +40-752-983.842