Română

Predici

predici

În biserica Străjerul, predicile din cadrul slujbei de duminică au rolul de a întregi tabloul unei experienţe liturgice specifice zilei de duminică, ziua Domnului.

Predicile se realizează structurat, pe cărţi ale Scripturii. Alegerea carţilor se face în funcţie de dinamica şi de nevoile comunităţii.

Prezentăm aici câte un sumar al predicilor din duminicile anterioare, în ideea că vor fi folositoare pentru cei care le citesc, dar şi ca o expresie a viziunii şi specificului comunităţii noastre. Vezi arhiva.

 

Cartea Faptele Apostolilor (cap. 2:42 - 47)RSS

Cei dintâi creştini

În Faptele apostolilor găsim o frumoasă descriere a primei comunităţi creştine din Ierusalim (FA 2:42-47). Luca, autorul cărţii, ne înfăţişează pe ucenicii care, „străpunşi în inimă” de cuvântarea lui Petru, au ales să-L urmeze pe Isus, stăruind în legătura frăţească, în frângerea pâinii şi în rugăciune. Aceştia „aveau toate de obşte", mergeau zilnic la Templu, lăudau într-una pe Domnul şi „erau plăcuţi înaintea întregului norod” (FA 2:42).

Sunt câteva motive pentru care acest pasaj este important în înţelegerea Scripturilor şi a istoriei ulterioare a Bisericii. În primul rând, relatarea este preţioasă deoarece cu privire la începuturile comunităţii din Ierusalim dispunem de puţine surse de primă mână în comparaţie cu bogăţia descriptivă referitoare la bisericile pauline. Apoi, stilul de viaţă al celor dintâi creştini arată o trecere de la practicile vechi evreieşti şi de la felul de vieţuire dus de Isus spre celelalte evenimente descrise de Luca şi spre practicile Bisericii de mai târziu. Iar în al treilea rând, şi cel mai important dintre toate, descrierea ne înfăţişează principiile fundamentale ale vieţii creştine, bazate pe dragoste şi vestirea Evangheliei.

Izvoarele acestui model comunitar sunt multiple. Au inspirat, de bună seamă, învăţătura şi viaţa exemplară a Mântuitorului. Domnul nostru a fost înconjurat, după cum ştim, de ucenicii care şi-au lăsat familiile, casele şi averile pentru a-L urma. Împreună cu El, duceau o viaţă simplă, aveau toate în comun, se rugau, învăţau şi propovăduiau poporului Evanghelia. În egală măsură, vieţile proorocilor Vechiului Testament au slujit de pilde prin dragostea arătată de aceştia pentru adevărul lui Dumnezeu şi îndeplinirea poruncilor Lui. De asemenea, am putea presupune că exemplul esenian nu le-a fost străin apostolilor. Identificăm elemente similare, precum retragerea din lume, viaţa comună şi stăruinţa în rugăciune şi dragoste.

Rămân însă diferenţele de practici cu caracter esoteric adoptate de esenieni, separarea - la aceştia - a bărbaţilor de femei, obligaţia renunţării totale la avere etc.

Comunitatea din Ierusalim se sprijinea pe câteva fundamente, adevărate principii de viaţă creştină. Vestirea Evangheliei, propovăduirea cuvântului lui Dumnezeu (kerygma), relatarea vieţii, morţii şi învierii Domnului reprezentau misiunea cea mai importantă a apostolilor şi a primilor convertiţi. Era mesajul de speranţă, de eliberare şi de mântuire adresat întregii lumi, o chemare la pocăinţă, la botez şi la primirea darului Sfântului Duh. Puterea lui Dumnezeu îi însoţea pe toţi deoarece, ca lumea să creadă, „prin apostoli se făceau multe minuni şi semne” (FA 2:43). Astfel, „Domnul adăuga în fiecare zi la numărul lor pe cei ce erau mântuiţi” (FA 2:47). Al doilea fundament al comunităţii este cel al însuşirii învăţăturii lui Isus şi a apostolilor (didache). Această cunoaştere, atât de minunat înfăţişată la început în pilde de către însuşi Mântuitorul, era susţinută şi de cercetarea Legii şi a Proorocilor în lumina nouă adusă de revărsarea Duhului la Cincizecime.

Un alt principiu este cel al comuniunii duhovniceşti (koinonia în Duhul). Rugăciunea în comun, stăruinţa în dragostea frăţească şi frângerea pâinii sunt practicile relevante pentru creştinii din Ierusalim. Ele sunt liantul micii comunităţi, căile de împărtăşire din Duhul lui Dumnezeu, izvoarele puterii exemplului şi ale luminii aprinse pentru chemarea la mântuire. Şi în sfârşit, cel de-al patrulea fundament este cel al comuniunii materiale (koinonia în bunuri). Vinderea ogoarelor, abandonarea averilor, traiul de obşte şi împărţirea fiecăruia după nevoi (FA 2:44-45) arată râvna membrilor comunităţii, dăruirea lor şi hotărârea de a merge pe calea Domnului.

Viaţa celor dintâi creştini să ne slujească şi nouă astăzi drept pildă, pe măsura puterilor noastre, iar Duhul lui Dumnezeu să fie peste noi toţi, aşa cum a fost şi peste ei (FA 4:33).

Iaşi, 28 ianuarie 2006

Anunţuri


2002 - 2007 © Biserica Penticostală Străjerul - Iaşi, Telefon: +40-752-983.842