Română

Predici

predici

În biserica Străjerul, predicile din cadrul slujbei de duminică au rolul de a întregi tabloul unei experienţe liturgice specifice zilei de duminică, ziua Domnului.

Predicile se realizează structurat, pe cărţi ale Scripturii. Alegerea carţilor se face în funcţie de dinamica şi de nevoile comunităţii.

Prezentăm aici câte un sumar al predicilor din duminicile anterioare, în ideea că vor fi folositoare pentru cei care le citesc, dar şi ca o expresie a viziunii şi specificului comunităţii noastre. Vezi arhiva.

 

Cartea Faptele Apostolilor (cap. 5:12 - 42)RSS

Suferinţa şi minunile apostolilor

Prin mâinile apostolilor se făceau multe semne şi minuni în norod (FA, 5.12). Prin acest verset, Luca accentuează încă o dată asupra ideii că propovăduirea, vestirea Evangheliei, nu s-a făcut cu meşteşugul vorbirii sau cu armele înţelepciunii lumii, ci cu puterea lui Dumnezeu. S-a împlinit astfel cuvântul Domnului, potrivit căruia cei ce vor crede vor vorbi în limbi noi, vor scoate draci şi vor însănătoşi pe cei bolnavi (Marcu, 16:17-18; Luca, 10:19-20). Despre puterea lui Dumnezeu, însoţitoare în kerygma apostolică şi vădită prin semne şi minuni, întâlnim în Fapte şi în scrisorile pauline referiri permanente. Pavel afirmă cu tărie că Evanghelia este puterea lui Dumnezeu (Rom. 1:15-16) şi că propovăduirea sa este întărită de dovezi ale Duhului pentru ca la temelia credinţei să nu fie o înţelepciune omenească, ci una duhovnicească (1 Cor. 2:4-5). Chemarea la pocăinţă şi mântuire se sprijină, aşadar, pe adevărul şi tăria Dumnezeului Celui Viu Care face ca lucrarea să nu fie zadarnică, ci să propăşească şi să aducă roadele cuvenite. Vorbirea plină de Duh şi minunile săvârşite de apostoli au câştigat norodul Ierusalimului, astfel că „numărul celor ce credeau în Domnul, bărbaţi şi femei, se mărea tot mai mult” (FA, 5:14). Mulţimea venea din toate părţile, chiar şi din cetăţile vecine, aducând bolnavi pentru vindecare, ologi sau chinuiţi de duhuri necurate.

Fără îndoială, un asemenea succes al misiunii apostolice nu putea să nu declanşeze o reacţie negativă din partea autorităţii religioase din Ierusalim. Marele preot şi partida saducheilor „s-au sculat plini de pizmă", au pus mâna pe ucenici şi i-au închis în temniţă. Mai târziu, referindu-se la această situaţie, Clement Romanul observa în Epistola către Corinteni că „din invidie si pizmă au fost prigoniţi cei mai mari şi mai drepţi stâlpi ai Bisericii, luptând până la moarte".

Cea de a doua arestare confirmă cuvintele Mântuitorului Care a avertizat pe ucenici că vor fi aruncaţi în temniţe şi vor fi târâţi înaintea împăraţilor şi a dregătorilor, din pricina Numelui Său (Luca 21:12). De acum încolo, persecuţia va fi, alături de manifestarea puterii divine în semne şi minuni, cealaltă însoţitoare a evanghelizării din viaţa timpurie a Bisericii.

Remarcăm repetarea istoriei relatate în Fapte 4:1-22. Motivele acuzatorilor şi răspunsurile celor chemaţi la judecată sunt nu doar comune celor două evenimente prezentate până la capitolul în discuţie, ci ele străbat întreaga istorie a bisericii din Ierusalim. Apostolii au fost învinuiţi pentru răspândirea unor învăţături inacceptabile despre Isus şi a aruncării vinei răstignirii Domului asupra preoţilor Templului. În ambele situaţii invocate, apărarea s-a structurat, prin gura lui Petru, în jurul ideii de ascultare de Dumnezeu mai degrabă decât de oameni (FA 4.19; 5.29), de recunoaştere a Domnului şi a puterii Numelui Său (FA 4.12; 5.31), de asumare a responsabilităţii de către preoţi pentru omorârea lui Isus (FA 4.10; 5.31) şi de mărturie a faptelor la care au participat (FA 4.20; 5.32). Această formă de apărare-acuzare care „îi tăia la inimă” pe saduchei a condus la o escaladă a reacţiilor. Dacă după prima arestare apostolilor li s-a interzis propovăduirea lui Isus, acelaşi îndemn a fost însoţit, în al doilea caz, de o bătaie cu nuiele ca modalitate de umilinţă, de batjocură publică. Însă hotărârea de a-i elimina fizic, doar amânată prin intervenţia fariseului Gamaliel, fusese luată. Drept dovadă, puţin mai târziu, Ştefan şi Iacov au fost primele victime ale persecuţiei religioase din Ierusalim.

Din cele expuse, rezultă că lucrarea lui Dumnezeu dăinuie prin puterea Duhului Sfânt, iar partea omului în misiune constă în asumarea mărturisirii lui Isus, a sacrificiului de sine şi a responsabilităţii creştine.

Iaşi, 25 februarie 2006

Anunţuri


2002 - 2007 © Biserica Penticostală Străjerul - Iaşi, Telefon: +40-752-983.842