Română

Predici

predici

În biserica Străjerul, predicile din cadrul slujbei de duminică au rolul de a întregi tabloul unei experienţe liturgice specifice zilei de duminică, ziua Domnului.

Predicile se realizează structurat, pe cărţi ale Scripturii. Alegerea carţilor se face în funcţie de dinamica şi de nevoile comunităţii.

Prezentăm aici câte un sumar al predicilor din duminicile anterioare, în ideea că vor fi folositoare pentru cei care le citesc, dar şi ca o expresie a viziunii şi specificului comunităţii noastre. Vezi arhiva.

 

Cartea Faptele Apostolilor (cap. 6:8 - 7:59)RSS

Ştefan – primul martir creştin

Dintre cei şapte aleşi în slujba diaconiei, s-a distins în mod deosebit Ştefan (gr. stephanos = coroană), „bărbat plin de credinţă şi de Duhul Sfânt” (FA 6.5). Râvna sa în predicarea Evangheliei a stârnit repede împotrivirea iudeilor elenişti, dar, spune Scriptura, „nu puteau să stea împotriva înţelepciunii şi Duhului cu care vorbea el” (FA 6.10).

Acuzarea lui Ştefan se înscrie în rândul evenimentelor care au urmat Cincizecimii, în seria confruntărilor dintre primii creştini şi autorităţile şi populaţia Ierusalimului, reticente în acceptarea noii credinţe. Însă, diferenţe importante între acest eveniment şi cele anterioare arată evoluţia comunităţii creştine şi impactul acesteia asupra cetăţii. Astfel, Ştefan nu mai este acuzat numai de răspândirea învăţăturii lui Isus, ci şi de hulă împotriva lui Moise şi a lui Dumnezeu, fapte incomparabil mai grave. S-au schimbat şi învinuitorii, de această dată nefiind preoţii Templului, trecuţi oarecum într-un plan secund, ci evreii elini, care au „întărâtat pe norod, pe bătrâni şi pe cărturari". De asemenea, „procesul", dacă poate fi numit aşa, a fost o înscenare, uzându-se de martori mincinoşi şi culminând cu o condamnare la moarte previzibilă. Toate aceste elemente noi arată faptul că răspândirea Evangheliei era resimţită de către fundamentaliştii iudaici ca un pericol din ce în ce mai puternic, situaţie căreia trebuiau să-i facă faţă cu toate mijloacele, inclusiv trimiterea la moarte a celor mai importanţi reprezentanţi ai creştinilor.

Cuvântarea rostită de Ştefan are, de asemenea, particularităţi notabile. Caracterul kerygmatic al discursurilor lui Petru este înlocuit de un stil mai degrabă apologetico-istoric şi didactic. Ştefan selectează din istoria poporului evreu momentele esenţiale şi le prezintă auditoriului ca dovezi ale eşecului, ale slăbiciunii umane de a urma calea lui Dumnezeu. Toate cele patru secvenţe (istoria lui Avraam, epoca lui Iosif, cea a lui Moise şi construirea Templului) sunt străbătute de această idee care pune în lumină neputinţa omului de a se mântui prin forţe proprii. Ştefan arată cauza acestui eşec, şi anume împotrivirea, răzvrătirea în faţa legii lui Dumnezeu. Omul care nu se supune voinţei divine se rătăceşte şi sfârşeşte prin a fi lepădat. Poporul evreu din deşert, care nu a ascultat vocea lui Dumnezeu, a fost hulitor şi şi-a pecetluit singur soarta, căci „Dumnezeu s-a întors de la ei şi i-a dat să se închine oştirii cerului” (FA 7.42). Din neascultarea fraţilor săi, Iosif a fost vândut de aceştia, iar cei ieşiţi din Egipt s-au împotrivit lui Moise şi s-au închinat la idoli. „Voi totdeauna vă împotriviţi Duhului Sfânt. Cum au făcut părinţii voştri aşa faceţi şi voi” (FA 7.51), spune Ştefan, arătând că cei care astăzi îl acuză intră în aceeaşi logică a neascultării şi împotrivirii ca şi strămoşii lor. Discursul nu este doar acuzator, ci şi profetic, deoarece se anunţă faptul că odată cu venirea lui Christos, Templul şi legea mozaică şi-au împlinit rolul lor, iar bătrânii, cărturarii şi Sinedriul şi-au încheiat misiunea. În lumea care se năştea atunci, Dumnezeu Însuşi venea să locuiască în om, într-un templu viu şi nu „în lăcaşuri făcute de mâini omeneşti” (FA 7.48).

Martiriul lui Ştefan are urmări deosebite pentru comunitatea apostolică şi răspândirea Evangheliei. Evenimentul marchează sfârşitul unei epoci, a propovăduirii în interiorul Ierusalimului; creştinii se împrăştie şi îşi găsesc refugiul în cetăţile din jur (FA 8.1). Activitatea Bisericii se lărgeşte, atenţia se transferă de la evreii din Ierusalim spre evreii din diaspora şi ulterior spre păgâni. Apoi, este posibil ca lapidarea lui Ştefan să fi pregătit calea spre convertirea lui Pavel. Şi, în sfârşit, credem că această jertfă, cea mai mare pe care o poate face un om, a avut un efect invers celui scontat de acuzatori. În loc să-i demoralizeze, i-a întărit pe creştinii de atunci, în loc să conducă la stingerea credinţei, a aprins-o şi mai tare, în loc să limiteze, a universalizat mesajul christic. În istoria creştină, martiriul lui Ştefan rămâne, fără îndoială, unul dintre reperele fundamentale.

Iaşi, 11 martie 2006

Anunţuri


2002 - 2007 © Biserica Penticostală Străjerul - Iaşi, Telefon: +40-752-983.842