În biserica Străjerul, predicile din cadrul slujbei de duminică au rolul de a întregi tabloul unei experienţe liturgice specifice zilei de duminică, ziua Domnului.
Predicile se realizează structurat, pe cărţi ale Scripturii. Alegerea carţilor se face în funcţie de dinamica şi de nevoile comunităţii.
Prezentăm aici câte un sumar al predicilor din duminicile anterioare, în ideea că vor fi folositoare pentru cei care le citesc, dar şi ca o expresie a viziunii şi specificului comunităţii noastre. Vezi arhiva.

Comunitatea creştină din Ierusalim, abia formată, este supusă unei duble încercări: pe de o parte să-şi definească identitatea, îndeosebi în raport cu iudaismul, religia din care se născuse, iar pe de altă parte să înţeleagă planurile lui Dumnezeu, care este misiunea pe care trebuie să o îndeplinească.
Contextul în care decurg evenimentele ne lasă posibilitatea să înţelegem că Duhul lui Dumnezeu mişca lucrurile într-o direcţie care să favorizeze trecerea cu bine a celor două importante probe. Biserica intră destul de repede într-o situaţie dificilă, trebuie să facă faţă situaţiei de prigoană, care culminează cu omorârea lui Ştefan în piaţa publică. Aceste evenimente deschid o zonă de tranziţie care tulbură apele, ridică întrebări şi impun căutarea de soluţii. Primele decizii sunt legate de exilul credincioşilor din Ierusalim.
Apostolii decid să nu părăsească cetatea sfântă, cel mai probabil pentru a nu se dispersa şi pentru a putea analiza situaţia nou creată. Această rămânere ar putea fi analizată prin prisma ideii de identitate. Deşi erau pionierii unei noi mişcări, ai unei noi religii, tranziţia în care intraseră făcea ca definirea acestei noi identităţi să fie o problemă spinoasă. Reacţia conservatoare a apostolilor este întemeiată. Identitatea lor spirituală este legată de Lege, de Templu, de Ierusalim. Însă, pentru a le facilita tranziţia spre o identitate universală, dincolo de graniţele iudaismului, apostolilor li se administrează o pedagogie divină în chiar contextul prigoanei şi a împrăştierii ucenicilor.
O primă lecţie este pogorârea Duhului peste samariteni, care echivala cu anihilarea vechilor dispute şi prejudecăţi iudaice cu privire la aceşti proscrişi. O a doua lecţie este convertirea lui Saul, care indică intenţia lui Dumnezeu de a chema la Sine pe Israel, chiar dacă opoziţia şi încremenirea acestuia persistă şi acum. Mântuirea lumii trebuie să înceapă cu poporul ales. În plus, convertirea lui Saul arată şi modul extraordinar prin care Dumnezeu recuperează, mântuieşte tot ceea ce este valoros într-un om, într-o tradiţie.
A treia lecţie, decisivă, este convertirea sutaşului Corneliu. Cel mai vizat în această poveste este apostolul Petru, care este şcolit de Duhul Sfânt asupra unor probleme delicate ale crezului său şi asupra viziunii comunităţii de la Ierusalim. Finalul acestei lecţii este o revelaţie care califică identitatea creştinilor dincolo de orice apartenenţă la iudaism: oricine crede în El (în Isus) capătă, prin Numele Lui, iertarea păcatelor (F.A. 10:43).
În această perioadă de tranziţie a bisericii primare, apare şi ce-a de-a doua mare provocare: ce plănuieşte Dumnezeu, care Îi sunt planurile? Din toate iniţiativele Duhului Sfânt se observă clar intenţia Lui de a împinge mişcarea nou creată la Rusalii în afara Iudeii, spre neamuri. În acest scop, Dumnezeu cheamă oameni cu viziune, dinamici, cu disponibilitate de slujire şi predicarea Evangheliei. Astfel de personalităţi sunt evreii elenizaţi Ştefan şi Filip, iar mai apoi va fi chemat Saul, viitorul apostol al neamurilor. Important este de observat că Dumnezeu Îşi extinde lucrarea cu aceleaşi coordonate, cu aceeaşi măsură spre samariteni şi neamuri. Aceştia primesc Duhul Sfânt, ca şi apostolii, şi sunt botezaţi în Numele Domnului Isus Christos. Acestea sunt semne clare care indică direcţia spre care trebuie să se mişte biserica de la Ierusalim şi apostolii.
Lecţia tranziţiei comunităţii creştine primare este una cu numeroase foloase duhovniceşti pentru biserica de astăzi. Problema identităţii creştine rămâne una mereu nouă, nu în sensul redefinirii ei, ci a evaluării şi afirmării acesteia în coordonatele existenţei actuale. Identitatea creştină nu poate rămâne ascunsă şi neproductivă în această lume, este sare şi lumină, prilej de controversă şi scandal, de prigoană şi împotrivire. Tema planurilor lui Dumnezeu, a intenţiilor lui iconomice este la fel de actuală. Aici Biserica este chemată să exerseze dimensiunea profetică, prezenţa la sfatul lui Dumnezeu, ca aspecte esenţiale ale unei comunităţi vii, misionare, care îşi îndeplineşte menirea în lume.
Iaşi, 6 mai 2006
Anunţuri
Ultimele modificări
Predici18.03.2012
Predici26.02.2012
Predici29.01.2012
Predici17.01.2012