Română

Predici

predici

În biserica Străjerul, predicile din cadrul slujbei de duminică au rolul de a întregi tabloul unei experienţe liturgice specifice zilei de duminică, ziua Domnului.

Predicile se realizează structurat, pe cărţi ale Scripturii. Alegerea carţilor se face în funcţie de dinamica şi de nevoile comunităţii.

Prezentăm aici câte un sumar al predicilor din duminicile anterioare, în ideea că vor fi folositoare pentru cei care le citesc, dar şi ca o expresie a viziunii şi specificului comunităţii noastre. Vezi arhiva.

 

Cartea Exodului, cap. 28RSS

Instituirea autorităţii spirituale

Cu capitolul 28, în cartea Exod se realizează o interesantă trecere de la un cadru menit să slujească prezenţei lui Dumnezeu la o instituţie care să gestioneze, să facă manifestă prezenţa divină către popor. Avem de a face cu instituirea preoţiei vetero-testamentare, un tip al preoţiei lui Christos, un spaţiu al manifestării autorităţii divine pentru realizarea iconomiei lui Dumnezeu cu poporul ales.

La prima vedere, capitolul 28 este o prezentare analitică a vestimentaţiei preoţilor. Sunt descrise îndeosebi hainele pentru marele preot, compuse din două rânduri de veşminte cu roluri clare: patru veşminte care au rolul de a proteja trupul marelui preot (hainele de dedesubt: tunică, centură, mitră, pantaloni) şi patru veşminte care au rolul de a semnifica ceva din funcţia preotului (veşmintele de deasupra: efodul, pieptarul, roba şi corona sau placa de pe mitră). Dincolo de simbolistica culorilor, naturii şi diversităţii materialelor din care sunt construite veşmintele preoţeşti, textul biblic aduce profunde semnificaţii cu privire la locul şi rolul autorităţii religioase în viaţa poporului Israel.

În prim plan apare ideea fundamentală a alegerii preoţilor din seminţia lui Levi: Aaron şi fiii săi sunt aleşi, sunt puşi deoparte de Dumnezeu pentru a face slujba preoţească în popor. Această alegere evidenţiază principiul conform căruia autoritatea religioasă se instituie prin delegare de la Dumnezeu. Preoţii nu sunt aleşi de popor, ci sunt aleşi de Dumnezeu. Poporul este cel care confirmă, recunoaşte ceea ce Dumnezeu a ales, a investit. Modelul biblic al autorităţii nu lasă loc la dubii sau interpretări contextuale. Preoţii sunt chemaţi să slujească lui Dumnezeu, să fie o instanţă între popor şi divinitate care să joace un rol bine definit, iar contribuţia omului este să recunoască şi să aplice termenii instituiţi de Dumnezeu.

Simbolistica veşmintelor este importantă în delimitarea funcţiilor pe care trebuie să le îndeplinească preoţii. Fiecare funcţie este ancorată în realităţi care transcend localul şi contextualul. Astfel, autoritatea religioasă capătă caracter universal şi nu permite redefinirea sau reinterpretarea acesteia de fiecare generaţie.

O primă funcţie a preoţilor este cea de mijlocire. Slujitorii sfinţi au rolul de a aduce în permanenţă înaintea Domnului viaţa şi problemele poporului. Pe umerii marelui preot se află două pietre pe care sunt scrise numele fiilor lui Israel. Preotul poartă pe umerii lui povoara poporului şi o a duce permanent înaintea Domnului, în locul în care Dumnezeu îşi face manifestă prezenţa. Mijlocirea preotului este ancorată în memoria colectivă, în istoria şi tradiţia poporului ales. Slujba preotului are semnificaţie doar în acest context al memoriei vii a întregului Israel. Slujirea autorităţii religioase are menirea de a permanentiza această memorie, de a face din Israel un popor cu conştiinţă istorică şi universală. Astfel, prezentul nu este izolat de trecut şi de viitor. Prezentul este definit prin consistenţa trecutului, a moştenirii părinţilor şi prin promisiunile care sunt gata să se împlinească în viitor. Ancora tradiţiei şi a conştiinţei istorice are darul să califice autoritatea preotului şi să îi dea consistenţă dincolo de limitele individuale sau contextuale. Această ancoră are rolul să mobilizeze persoana preotului, să îi ofere un cadru de validare, să îi impună exigenţe şi puncte de reper. Orice preot se înscrie într-o line de slujire faţă de care este responsabil: trebuie să se ridice la nivelul înaintaşilor şi să lase ceva pe măsură pentru cei care vin. Ca o slujire specială de mijlocire este ispăşirea. Preoţii aduc înaintea lui Dumnezeu călcările de lege, păcatele poporului. Ei fac o slujire ancorată în graţia divină. Întreaga lor slujire dealtfel anunţă harul divin. Toată simbolistica cortului şi toate slujirile autorităţilor religioase se înscriu în acest spaţiu. Toate anunţă că între Dumnezeu şi om este o mare problemă, dar întrevăd în acelaşi timp şi iniţiativa lui Dumnezeu de a o rezolva.

O altă slujire a preoţilor este judecata. Aceasta implică atât o componentă juridică, cât şi una duhovnicească. Funcţia de judecător a preotului este ancorată în legea lui Dumnezeu. Judecata se face tot în spiritul comunităţii şi în logica destinului istoric al poporului. Marele preot poartă pe pieptul său cele 12 seminţii ale lui Israel, la loc de cinste şi demnitate. Slujirea autorităţii preoţeşti are menirea de a pune în aplicare legea lui Dumnezeu şi de a actualiza în permanenţă faptul că poporul este ceea ce este prin legământul încheiat cu Dumnezeu. Acolo trebuie să fie inima preotului şi a poporului. Aici sunt ancorate judecăţile pe care le face preotul în popor. Împlinirea legii nu este doar o cerinţă juridică, ci este modalitatea prin care poporul îşi păstrează şi confirmă identitatea conferită de legământul cu Dumnezeu.

Cele două pietre enigmatice, Urim şi Tumim, anunţă despre o altă slujire importantă a preoţilor. Aceasta vizează cunoaşterea, revelaţia şi călăuzirea poporului. Numele celor două pietre trimit la conceptele de revelaţie (Urim - Dezvăluire) şi adevăr (Tumim - Adevăr). Deşi nu avem date despre cum se folosea marele preot de acest instrument pentru a primi lumină şi călăuzire de la Dumnezeu, pietrele sugerează că una dintre funcţiile importante ale preoţilor este să aducă poporului lumina adevărului revelaţiei biblice.

Coroana (sau tabla de aur) de pe mitra marelui preot sugerează demnitatea şi slava pe care o poartă omul înaintea lui Dumnezeu. Putem intui aici o altă slujire importantă a autorităţii spirituale în poporul ales, şi anume cea de închinare. Când preotul se duce înaintea lui Dumnezeu el se duce cu demnitate, purtând cu sine şi aducând înaintea lui Dumnezeu adevăratul statut al omului, deşi situaţia lui poate fi una critică, de criză, de cădere sau ignoranţă. Actul închinării pare a fi unul în care se descoperă nu numai slava lui Dumnezeu, ci şi slava omului, este spaţiul de recunoaştere reciprocă a celor doi, fără umbre, cu discernământ. Coroana de pe mitră are un înscris cu numele lui Dumnezeu şi anunţă că El este sfânt, dar acest nume, această slavă este pe capul omului, este purtată de om.

Dacă ar fi să sintetizăm, textul din Exod 28 ne oferă coordonatele în care putem înţelege şi beneficia autentic de manifestarea autorităţii religioase, spirituale. Autoritatea este un concept comunitar, care nu poate fi înţeles şi nu poate funcţiona decât în contextul tradiţiei în care se validează şi se transmit valorile şi identitatea poporului. De asemenea, autoritatea îmbracă un cadru instituţional, cu toate riscurile care apar aici. Alegerea seminţiei lui Levi înseamnă a crea un astfel de spaţiu instituţional care asigură continuitatea, formarea oamenilor şi responsabilizarea acestora pentru slujba la care sunt chemaţi. Autoritatea este un concept relaţional care presupune mai întâi că orice autoritate este una delegată (ea se primeşte de la Dumnezeu, faţă de care este în raport asimetric, de supunere, dependenţă, ascultare) şi este mai apoi că orice autoritate este autentică dacă produce (se manifestă pentru scopul pentru care a fost instituită, adică se manifestă în relaţii cu semenii şi produce devenirea lor).

Iaşi, 13 ianuarie 2008

Anunţuri


2002 - 2007 © Biserica Penticostală Străjerul - Iaşi, Telefon: +40-752-983.842, +40-735-855.527