Română

Predici

predici

În biserica Străjerul, predicile din cadrul slujbei de duminică au rolul de a întregi tabloul unei experienţe liturgice specifice zilei de duminică, ziua Domnului.

Predicile se realizează structurat, pe cărţi ale Scripturii. Alegerea carţilor se face în funcţie de dinamica şi de nevoile comunităţii.

Prezentăm aici câte un sumar al predicilor din duminicile anterioare, în ideea că vor fi folositoare pentru cei care le citesc, dar şi ca o expresie a viziunii şi specificului comunităţii noastre. Vezi arhiva.

 

Cartea Exodului, cap. 33 şi 34RSS

Capitolele 33 şi 34 din Cartea Exodului pun în evidenţă în mod deosebit personalitatea remarcabilă a lui Moise şi validarea sa ca lider al poporului.

Această validare se face atât prin calităţile sale de mijlocitor înaintea lui Dumnezeu pentru salvarea poporului, cât şi prin iniţiativele sale în vederea păstrării relaţiei cu Dumnezeu, luate într-un context foarte delicat ca acela al ruperii legământului cu Dumnezeu de către popor, prin închinarea adusă de acesta viţelului de aur şi al mâniei divine dezlănţuite în tabăra evreilor.

Imediat după episodul cu viţelul de aur, Moise obţine prin mijlocirea sa învoirea ca urgia divină să nu nimicească întregul popor, însă Dumnezeu arată, în finalul capitolului 32 (versetele 34 şi 35 ), că cei vinovaţi de săvârşirea păcatului idolatriei vor fi pedepsiţi.

Capitolul 33 începe în aceiaşi linie a răcelii şi distanţei lui Dumnezeu faţă de popor.

Poporul este îndemnat să plece spre ţara promisă, dar Dumnezeu îşi exprimă faţă de Moise dorinţa de a nu mai locui în mijlocul poporului şi de a nu-l mai însoţi în mod  personal în cucerirea ţării promise, ci, doar mediat, prin intermediul unui înger. Tristeţea poporului la auzul acestor cuvinte şi jalea exprimată de acesta prin scoaterea podoabelor, pare a-l face pe Dumnezeu să mai reflecteze puţin asupra măsurii de a nu se mai sui împreună cu poporul înspre Canaan.

În acest moment intervine iniţiativa salutară a lui Moise.

El înţelege că în acest context tensionat nu poate risca să mijlocească ca Dumnezeu să rămână în mijlocul poporului şi atunci face gestul de a-şi muta el cortul în afara taberei, invitându-l pe Dumnezeu să rămână astfel într-o relaţie cu poporul, mediată de data aceasta aproape în mod total de către Moise, iar Dumnezeu primeşte cu bunăvoinţă acest gest.

În acest mod, cortul lui Moise devine cortul întâlniri.

Tot poporul asistă zilnic la episodul vorbirii lui Moise cu Dumnezeu ca doi prieteni apropiaţi. Astfel, atunci când Moise se duce la cort tot poporul se ridică în picioare. Atunci când intră Moise în cort, Stâlpul de nor în care era Dumnezeu se pogoară şi se opreşte la uşa cortului şi Domnul vorbeşte cu Moise faţă în faţă, cum vorbeşte un om cu prietenul lui, în timp ce tot poporul se aruncă cu faţă la pământ înspre uşa cortului lui.

Gestul lui Moise semnifică atitudinea sa de lider adevărat care înţelege că în acest moment trebuie să se raporteze la Autoritatea care îl defineşte cu adevărat, adică la Dumnezeu. El înţelege că poziţia sa de lider al poporului este dată de Acesta, iar nu de către popor.

Discuţia care urmează între Moise şi Dumnezeu, prezentată în versetele 12-23, este atât de importantă pentru mijlocirea relaţiei poporului cu Dumnezeu, încât la finalul ei Dumnezeu este gata să i se descopere în mod aproape total lui Moise şi să reînnoade relaţia cu poporul său prin mijlocirea unui nou legământ.

Moise îi arată Domnului că trimiterea unui înger care să călăuzească poporul nu are nici un temei pentru că prin prezenţa lui Dumnezeu de până acum în mijlocul poporului s-a iniţiat de fapt un proces de cunoaştere a Sa de către popor. Prin aceasta Moise se arată ca unul care urmăreşte în relaţia cu Dumnezeu numai cunoaşterea Acestuia, arătând că cea mai mare dorinţă a sa este aceea de a vedea slava lui Dumnezeu, de a-I vedea faţa şi a-I cunoaşte căile.

Această dorinţă este aşa de mare încât Moise este dispus să îşi afirme dorinţa de a rămâne şi el împreună cu Dumnezeu şi de a nu merge mai departe cu acest înger spre ţara promisă.

Moise îi arată astfel lui Dumnezeu că sensul legământului este iubirea şi cunoaşterea şi că instituirea unui nou legământ are un temei foarte tare în aspiraţia sa infinită de a-l vedea, de a-l cunoaşte şi de a-l iubi pe Dumnezeu.

În finalul discuţiei, Dumnezeu se arată gata de a i se descoperi acestuia, dar într-un mod în care se discută antropomorfic despre această revelare (faţa, spatele lui Dumnezeu, mâna Sa), discuţie care în mod evident trimite la Hristos.

Capitolul 34 se deschide cu invitaţia pe care Dumnezeu i-o adresează lui Moise  de a urca pe muntele Sinai pentru a face un nou legământ.

Urmează descrierea modului în care are loc întâlnirea dintre Moise şi Dumnezeu, în termeni aproape identici ca aceia care au fost folosiţi la darea primului legământ (tablele de piatră, graniţele aşezate pe munte, interdicţia ca nimeni în afară de Moise să nu se apropie de munte, norul care acoperea muntele, invocarea Numelui Divin (YHWH) şi tălmăcirea acestuia, scrierea Legii pe cele 2 table de piatră, perioada de timp de patruzeci de zile etc.).

În acelaşi timp, există şi o notă specială, care are în vedere rolul special pe care Dumnezeu i-l atribuie lui Moise în reînnoirea legământului. Mosie devine acum mijlocitorul acestui legământ, fapt dovedit de minunile pe care Dumnezeu le va face pentru popor prin Moise şi de izgonirea popoarelor care ocupau ţara promisă.

Această notă specială vizează şi redarea conţinutului legii, care pare să ţintească tocmai asupra caracterului sacru al relaţiei poporului cu Dumnezeu, redat în termenii unui legământ matrimonial de fidelitate care trebuie păzit cu orice preţ şi pentru călcarea căruia nu există nici o scuză. Sunt avertizaţi aici evrei în legătură cu faptul că prietenia cu popoarele cananite îi poate determina pe aceştia să rupă sacralitatea acestei legături, prin participarea la ritualurile lor idoleşti adresate altor dumnezei. Se fac precizări şi asupra necesităţii ţinerii sărbătorilor anuale poruncite în lege şi a sabatului ca un semn al punerii lor deoparte în relaţia cu acest Dumnezeu şi ca un prilej pentru a sta cu toţii împreună în prezenţa lui Dumnezeu, de cel puţin trei ori pe an.

În finalul capitolului, validarea lui Moise ca prieten al Domnului şi lider al poporului este recunoscută acum de către întregul popor, care observă că Dumnezeu i-a dat acestuia un semn vizibil al prezenţei divine pe faţa sa, deoarece slava lui Dumnezeu devine acum slava lui Moise.

Iaşi, 3 februarie 2008

Anunţuri


2002 - 2007 © Biserica Penticostală Străjerul - Iaşi, Telefon: +40-752-983.842, +40-735-855.527