Română

Predici

predici

În biserica Străjerul, predicile din cadrul slujbei de duminică au rolul de a întregi tabloul unei experienţe liturgice specifice zilei de duminică, ziua Domnului.

Predicile se realizează structurat, pe cărţi ale Scripturii. Alegerea carţilor se face în funcţie de dinamica şi de nevoile comunităţii.

Prezentăm aici câte un sumar al predicilor din duminicile anterioare, în ideea că vor fi folositoare pentru cei care le citesc, dar şi ca o expresie a viziunii şi specificului comunităţii noastre. Vezi arhiva.

 

Casa din Betania şi intrarea lui Isus în Ierusalim (Ioan cap. 12:1-19)RSS

În pericopa supusă analizei sunt prezentate două evenimente succesive care sunt legate între ele prin intermediul celor trei fraţi din Betania pe care Evanghelia îi numeşte prietenii Domnului: Marta, Maria şi Lazăr. Avem de a face cu două evenimente care inaugurează ultima etapă a vieţii şi misiunii lui Isus Cristos pe pământ. Observăm mai întâi că primul eveniment se petrece în spaţiul intim al casei prietenilor lui Isus, iar al doilea se realizează în spaţiul public şi implică o mare mulţime de oameni. De asemenea, observăm că autorul dă semnificaţii evenimentelor prin apelul la două niveluri de sens: un nivel este dat de contextul şi de înţelegerea celor implicaţi în evenimente, iar cel de-al doilea este legat de iconomia lui Dumnezeu şi de dimensiunea ei profetică, amplificând şi clarificând semnificaţiile mai profunde ale celor întâmplate. În cele ce urmează, vom stărui asupra semnificaţiilor celor petrecute în Betania, încercând să surprindem sensurile pe care le sugerează textul, precum şi câteva gânduri care pot provoca cititorul contemporan al acestei Evanghelii.

Contextul în care se petrec cele două întâmplări este unul foarte important pentru înţelegerea textului biblic. Este vorba despre sărbătoarea Paştelui, care are o încărcătură soteriologică puternică şi care a primit şi importante semnificaţii mesianice în epoca post-exilică a poporului evreu. Sensul primar al evenimentului, care este legat de contextul din casa celor trei fraţi, ne-ar putea indica faptul că avem de a face cu un gest prin care Maria îl onorează pe Isus, un prieten special care tocmai a făcut un lucru foarte mare pentru această familie prin învierea lui Lazăr. În evangheliile sinoptice ni se prezintă, într-un context diferit, un eveniment similar în care o femeie toarnă untdelemn de mare preţ pe capul lui Isus, în semn de apreciere, pentru a-l onora şi a arăta importanţa pe care o reprezintă persoana sa (Matei 26:6-13; Marcu 14:3-9). În pericopa de faţă însă, contrar tradiţiei iudaice, apostolul Ioan ne prezintă o situaţie dificil de înţeles: Maria toarnă parfumul pe picioarele lui Isus şi i le şterge cu părul ei. Acest gest ne aminteşte de femeia păcătoasă prezentată în Luca 7:37-46. Ea a spălat picioarele lui Isus cu lacrimile sale, le-a uscat cu părul capului ei şi le-a uns cu mir. Comentatorii au interpretat textul ioanin ca o încercare de a sintetiza cele două evenimente prezentate de sinoptici, punând împreună atât gestul de apreciere şi de onoare, cât şi iubirea nespus de mare a acestei femei pentru Isus. La acelaşi nivel de sens, trebuie înţeles şi comentariul făcut de Iuda Iscarioteanul. Deoarece parfumul avea un preţ mare, gestul femeii a părut o risipă pentru acest ucenic al lui Isus, invocând faptul că banii obţinuţi pentru acest untdelemn de preţ ar fi putut fi folosiţi pentru a hrăni săracii. Este important de sesizat că în sinoptici această remarcă aparţine mai multor ucenici, pe când în acest text Ioan o pune doar pe seama lui Iuda. Comentatorii au văzut în observaţia celui care avea să-l vândă pe Isus o acuză adusă bisericii din epoca lui Ioan, denunţând o comunitate care ar putea face ceva mai bun decât să se dedice cultului unui om care a murit (mai precis, ar putea să se ocupe de săraci şi de nevoile oamenilor).

Răspunsul lui Isus la replica lui Iuda aduce în atenţie al doilea nivel de sens al faptei realizate de Maria. Isus nu comentează intenţia femeii şi nu face aprecieri asupra gestului ei, ci doar menţionează că ceea ce s-a întâmplat este un eveniment profetic, care este legat de moartea şi îngroparea sa. Această interpretare a gestului Mariei rezonează puternic cu sărbătoarea Paştelui. Isus este Mielul de jertfă care va fi sacrificat, iar evenimentul este anunţat în casa fraţilor săi printr-un gest de mare apreciere şi de dăruire, un act de generozitate a unui prieten. În faţa gestului total al lui Isus de a-şi da viaţa pentru ai săi şi pentru întreaga lume, Evanghelia ne prezintă un răspuns al omului care are darul să proiecteze lumină şi profunzime asupra naturii relaţiei dintre om şi Dumnezeu. Această relaţie nu este una contractuală sau mercantilă, depăşeşte limitele şi rigoarea fariseului, contabilitatea rece a celui care administrează bunurile acestei lumi. Anormalitatea gestului Mariei pare a fi dublă: este văzută ca o risipă, ca ceva care sfidează realitatea; de asemenea, ea răstoarnă uzanţele prin gestul său de smerenie pentru că unge picioarele lui Isus cu mir şi podoaba capului este folosită pentru a-i sterge picioarele. Dacă Isus oferă totul, înţelegând asta prin proiecţie pascală, răspunsul Mariei pare să anunţe faptul că omul nu poate veni cu altă măsură înaintea lui Dumnezeu, decât cu generozitatea. Interpretarea profetică dată de Isus lasă deschise şi alte semnificaţii prin apelul la detaliile din text. Un asemenea detaliu este acela că s-a umplut casa de mirosul mirului adus de Maria. În acord cu tradiţia iudaică, trupul celui mort era uns cu uleiuri şi mirodenii astfel încât să împiedice degradarea şi mirosul neplăcut al trupului celui mort. Mirul şi mirosul său plăcut semnifică incoruptibilitatea şi mireasma vieţii pe care Isus o dă Bisericii sale, reprezentată aici de casa prietenilor din Betania. Mireasma parfumului corespunde deopotrivă memoriei evenimentului şi intenţiei femeii (la sinoptici se menţionează faptul că, oriunde se va predica Evanghelia, fapta femeii care a uns capul lui Isus nu va fi uitată, ci va fi pomenită mereu), cât şi evenimentului jertfei Mântuitorului prin care lumea este salvată. Astfel, în memoria lui Dumnezeu rămâne memoria faptelor şi gesturilor omului, ca o mireasmă plăcută care va însoţi istoria spre eshaton.

În desfăşurarea acţiunii şi a dialogului, în versetul 6, apare un comentariu asupra persoanei lui Iuda care necesită explicaţii. Ne putem întreba asupra sensului acestui adaos aici, înainte ca omul Iuda să îşi arate adevărata lui personalitate. Glosa din textul analizat ne precizează caracterul îndoielnic al lui Iuda, faptul că era un hoţ şi un ipocrit, căruia nu îi păsa de mesajul şi de misiunea lui Isus. Ioan consideră că este important să anunţe aceste detalii pentru a clarifica adevărata identitate a celui ce a vândut pe Isus, astfel încât să poată fi explicată atât fapta trădării, cât şi pericolul de a avea în tabăra ucenicilor oameni care se ascund şi urmăresc alte interese. Este foarte posibil ca această menţiune din text să răspundă şi unor influenţe de tip gnostic asupra bisericii din vremea lui Ioan, influenţe din direcţia unor grupări care îl considerau pe Iuda adevăratul ucenic al lui Isus.

În versetele 9-11 din text sunt prezentate alte câteva informaţii despre contextul în care are loc evenimentul din casa Mariei. O mulţime de iudei s-au adunat în Betania pentru a-l vedea pe Isus, dar şi pe Lazăr, ca urmare a ecoului pe care l-a avut minunea săvârşită de Isus acolo. În replică, preoţii şi liderii poporului şi-au întărit convingerea că trebuie să acţioneze şi să îl omoare nu numai pe Isus, ci şi pe Lazăr, care era o probă a lucrării Mântuitorului şi un motiv de a aduna oamenii de partea sa. O asemenea împotrivire şi întunecime din partea liderilor este greu de înţeles.

Al doilea eveniment, se realizează pe drumul dintre Betania şi Ierusalim. Textul ne precizează că o mare mulţime de oameni care venise la sărbătoarea Paştelui s-a mobilizat la aflarea veştii că Isus vine la Ierusalim. În text se mai spune că mulţimea a aflat că el l-a înviat pe Lazăr şi că cei care au asistat la săvârşirea minunii sunt responsabili de transmiterea veştilor şi de mobilizarea acestui număr mare de oameni (v. 17-18).

Este interesant de observat faptul că această mulţime îi face lui Isus o primire în termenii specifici sărbătorii corturilor: oamenii au ramuri de finic în mâini şi îşi manifestă bucuria; ei strigă şi cântă Psalmul 118 care spune: „ Osana, binecuvântat este cel care vine în numele Domnului”. Conform profetului Zaharia, celebrarea acestei sărbători este legată de demnitatea regală a lui Dumnezeu (Zah. 14:16). Poporul adunat rezonează cu această idee şi se exprimă ca atare, identificând în Isus pe Mesia, pe regele lui Israel. Însă, aşa cum sugerează comentariul ap. Ioan din v.16, nici ucenicii şi nici poporul nu a înţeles gestul profetic al lui Isus prin care se împlineşte Scriptura din cartea lui Zaharia. Intrarea lui Isus în Ierusalim poartă coordonatele regalităţii, numai că evenimentul se realizează în smerenia pe care o sugerează încălecarea lui pe un măgăruş. Ap. Ioan citează din Zaharia 9:9, însă într-o variantă prescurtată şi cu câteva modificări, punând accentul pe faptul că cel care vine este Împăratul lui Israel. În textul profetului însă se menţionează trăsăturile acestui împărat: el este neprihănit, biruitor şi smerit. De asemenea, textul din Zaharia arată chemarea lui Dumnezeu ca poporul să îşi exprime bucuria, exaltarea, lucru care dealtfel s-a întâmplat cu mulţimea adunată. Ap. Ioan însă preferă să adauge ceva la această perspectivă şi să spună „fii fără teamă fiica Sionului”, indicând prin asta că împăratul care vine aduce cu sine biruinţa şi eliberarea poporului de sub robia păcatului. Prin aceste remarci, Evanghelia ne clarifică adevărata identitate a lui Mesia, a Împăratului lui Israel: el este cel vestit de profeţi, vine în spiritul Scripturii, dar se distanţează de aşteptarea poporului iudeu, care nu înţelegea imaginea unui rege ce biruieşte prin neprihănire şi smerenie.

Construcţia întregului text, prin cele două evenimente prezentate, transmite un mesaj de sinteză care îl identifică pe Isus cu Mesia, cu Împăratul lui Israel. Isus nu refuză aclamaţiile poporului şi nu se mai ascunde, pentru că ceasul lui tocmai a sosit. Pregătit de îngropare în casa prietenilor săi, Isus intră în Ierusalim acceptând titlul de rege, cu toate riscurile şi implicaţiile care pot decurge de aici. Pentru Dumnezeu a fost important ca Isus să fie prezentat casei lui Israel şi întregii lumi ca Regele cel aşteptat în lume. De asemenea, prin sensurile revelate de Fiul lui Dumnezeu, textul ne prezintă adevărata demnitate regală, adică aceea care slujeşte, care se oferă pe sine ca viaţă şi care aduce aceeaşi exigenţă şi pentru răspunsul omului. Prietenii lui Isus i-au înţeles mesajul şi consideră că, în exprimarea lor către cel ce le este frate, prieten şi Împărat, nici un act sau jertfă nu trebuie cântărit cu măsura omului.

Iaşi, 14 martie 2010

Anunţuri


2002 - 2007 © Biserica Penticostală Străjerul - Iaşi, Telefon: +40-752-983.842