Română

Predici

predici

În biserica Străjerul, predicile din cadrul slujbei de duminică au rolul de a întregi tabloul unei experienţe liturgice specifice zilei de duminică, ziua Domnului.

Predicile se realizează structurat, pe cărţi ale Scripturii. Alegerea carţilor se face în funcţie de dinamica şi de nevoile comunităţii.

Prezentăm aici câte un sumar al predicilor din duminicile anterioare, în ideea că vor fi folositoare pentru cei care le citesc, dar şi ca o expresie a viziunii şi specificului comunităţii noastre. Vezi arhiva.

 

Cum se naşte un popor?RSS

Avem la dispoziţie un text complex, bogat în conţinut narativ, simbolic şi teologic. Orice tip de abordare a textului necesită o muncă de înţelegere în contextul iconomiei divine de a contura identitatea unui nou popor - poporul ales, poporul prin care Dumnezeu vrea să se reveleze lumii. Construcţia textului, prin îmbinarea naraţiunii cu textul liturgic şi cel teologico-explicativ ne permite o abordare care să aibă darul să sugereze care sunt principalele pietre de temelie pe care le pune Dumnezeu la îndemâna triburilor lui Israel în acest context al ieşirii din Egipt.

Naraţiunea ne introduce în scenă ultima plagă pregătită de Dumnezeu pentru a judeca şi pedepsi toţi zeii Egiptului (cap.12:12). Ca şi celelalte plăgi, aceasta are o semnificaţie importantă, atât pentru egipteni, cât şi pentru evrei. Uciderea întâilor născuţi însemna eliminarea moştenitorilor, a celor cu drept de a purta numele părinţilor şi de a duce autoritatea lor mai departe. Această plagă avea să însemne în mod cert un eveniment care retează viitorul şi puterea unei naţiuni, mândria şi autoritatea ei, visurile şi idealurile acesteia. În contra-pondere, Israel este scăpat, mântuit. Viitorul său este asigurat, autoritatea şi demnitatea lui sunt salvate. Un popor este judecat şi pedepsit, iar altul este mântuit. Un popor iese de pe scena istoriei pentru a lăsa loc altuia.

Interesant este de observat că la această plagă Dumnezeu cere participarea efectivă a poporului pentru a se arăta diferenţa dintre cei ce sunt aleşi şi cei judecaţi. Participarea este definitorie. Poporului i se cere ascultare în săvârşirea unui act, iar participarea trebuie să fie totală: în acţiune, credinţă şi simţire. Cadrul şi detaliile participării poporului la iconomia divină ne indică acele coordonate fondatoare pentru o conştiinţă şi o identitate de popor al lui Dumnezeu.

În primul rând, menţionăm valoarea familiei şi a comunităţii. Evenimentul celebrării Paştelui este centrat pe familie, el se săvârşeşte în familie. Apoi, orice familie trebuie să fie atentă la ce se întâmplă în jurul ei, în comunitate, pentru a fi deschisă să primească la celebrare pe cineva sau pentru a putea merge în altă casă pentru a săvârşi Paştele. Evenimentul pascal are darul să creeze un tip de emulaţie, de trăire comunitară, care implică pe fiecare ins din Israel, fără excepţie, şi care dă conştiinţa unui întreg. Asistăm la un eveniment integrator, care nu lasă pe nimeni în afară. Cei care refuză integrarea, participarea, sunt sortiţi nimicirii (cap.12:19). Participarea este una liberă şi responsabilă. La această plagă, Dumnezeu solicită participarea întregului popor pentru ca fiecare să îşi poată exprima liber consimţământul la proiectul propus. Comunitatea nu se poate contura decât prin această asumare.

În al doilea rând, punem în evidenţă conştiinţa istorică, sugerată de calendar, de ritm, repere şi ordine. Pentru evrei, luna spicelor în care au ieşit din Egipt şi au scăpat de sub judecată va constitui cea mai importantă lună a anului, cea dintâi lună a anului. Evenimentul fondator al naţiunii Israel, ieşirea, punctează istoria, iar prin calendar, an de an, el revine în conştiinţa fiecăruia, prin actualizare şi reasumare.

În al treilea rând, vorbim despre sărbătoare. Funcţia sărbătorii este sugerată chiar de construcţia textului din capitolul 12. Versetele 14-20 produc o ruptură în dinamica narativă a textului şi introduc o temă a cultului, a celebrării, a simbolurilor. Este o ieşire din datele recurenţei istorice (muncă, sudoare, suferinţă), pentru un salt în veşnicie (odihnă, împlinire, clarificare). Această ieşire însă, nu este un refugiu, o abandonare. Naraţiunea continuă, istoria merge înainte, dar este acum rearticulată, este ritmată de pulseurile veşniciei, este ancorată în temeinicie şi sens. Sărbătoarea are această funcţie de a ancora şi de a da ritm existenţei, de a frâna excesele şi de a actualiza conţinuturile fundamentale.

În al patrulea rând, subliniem importanţa tradiţiei, ca o moştenire vie care se predă urmaşilor cu toată grija şi responsabilitatea. Textul sugerează într-un mod cu totul plastic ce presupune conceptul de tradiţie: un conţinut de predat, care trebuie bine cunoscut (astfel încât generaţia viitoare să poată primi un răspuns concludent la întrebarea ce înseamnă toate acestea?); mijloace de a transmite mai departe conţinutul (dinamica familiei, relaţia tată-fiu, predania prin formare, prin învăţarea şi asumarea acelui conţinut) şi forme de prezervare a acestuia (forme simbolice, cu semnificaţie şi putere de comunicare - ce înseamnă obiceiul acesta?).

Pe lângă cele prezentate mai sus, vrem să surprindem ceva cu totul remarcabil în legătură cu aceste pietre de temelie pentru naşterea şi păstrarea identităţii poporului Israel. Paştele (trecerea Domnului peste, pe lângă) avea să introducă în constituţia poporului Israel un element fundamental: jertfa. Israel se naşte ca popor salvat, ispăşit, prin jertfă. Pentru acest popor, jertfa este elementul constitutiv fundamental nu doar în raport cu originile, ci în raport cu fiecare moment al istoriei. Fiecare generaţie îşi vede viitorul prin intermediul jertfei, pentru că fiecare întâi născut al familiei trebuie răscumpărat.

Având aceste coordonate la îndemână, ne putem gândi la o aplicaţie pentru epoca actuală, pentru creştinismul din vremea de astăzi, în special pentru comunitatea evanghelică din România. Tranziţia de la comunism la noua societate democratică ne pune în faţă exerciţiul de evaluare şi de vizualizare a acelor elemente fundamentale care definesc şi susţin identitatea creştină actuală, iar în particular ne referim la identitatea evanghelică. Care sunt aceste pietre de temelie, care sunt acele elemente constitutive centrale care permit continuitatea unei identităţi nealterate? Câtă conştiinţă istorică avem, ce sărbători avem, cum ne definim şi ne transmitem tradiţia? Iată câteva întrebări de maximă actualitate pentru un creştinism contemporan aflat în criză.

Iaşi, 21 octombrie 2007

Anunţuri


2002 - 2007 © Biserica Penticostală Străjerul - Iaşi, Telefon: +40-752-983.842, +40-735-855.527