Română

Predici

predici

În biserica Străjerul, predicile din cadrul slujbei de duminică au rolul de a întregi tabloul unei experienţe liturgice specifice zilei de duminică, ziua Domnului.

Predicile se realizează structurat, pe cărţi ale Scripturii. Alegerea carţilor se face în funcţie de dinamica şi de nevoile comunităţii.

Prezentăm aici câte un sumar al predicilor din duminicile anterioare, în ideea că vor fi folositoare pentru cei care le citesc, dar şi ca o expresie a viziunii şi specificului comunităţii noastre. Vezi arhiva.

 

Dacă este cineva în Cristos, este o făptură nouă... (2 Corinteni, cap. 5)RSS

În prima parte a capitolului 5 din 2 Corinteni, Pavel îşi îndreaptă atenţia înspre ceea ce este veşnic şi discută modul în care trecem de la a fi „îmbrăcaţi” cu trupuri fizice, trecătoare, la starea pe care o va aduce dobândirea locaşului care ne este pregătit de Dumnezeu. Acest trup fizic este asemănat cu un cort, care slujeşte doar ca locaş temporar. Metaforă folosită de Pavel era fără îndoială familiară celor ce proveneau dintr-un context iudaic. Sărbătoarea anuală a Corturilor, amintea în mod practic, vizual, de trecerea poporului prin pustie în călătoria spre Canaan. Pavel se foloseşte de tabloul familiar al corturilor pe care evreii le făceau cu ocazia acestei sărbători pentru a-şi construi argumentul. Călătoria noastră înspre „casă” este legată în mod esenţial de acest „cort trecător” pe care îl purtăm. Cu toate acestea, fiinţa noastră tânjeşte după acea „îmbrăcare” pe care o aduce locuirea în ceruri. Vorbind despre „dezbrăcarea de trupul acesta” şi „îmbrăcarea cu trupul celălalt” (v. 4), Pavel lasă să se întrevadă nădejdea pe care o avea de a fi printre creştinii care nu vor gusta moartea, ci vor trece din această viaţă, în mod nemijlocit şi „într-o clipită” la viaţa cea nouă în prezenţa lui Dumnezeu - viaţă anticipată în istorie de „arvuna Duhului” (v. 5). Atunci când Pavel se referă la îmbrăcarea cu „locaşul ceresc”, el are în vedere acea manifestare a slavei lui Dumnezeu, care, o dată cu evenimentul Parousiei, îi îmbracă pe cei credincioşi.

De-a lungul vieţii noastre, locuim în aceste „corturi pământeşti” şi din această perspectivă suntem încă departe de Domnul (v. 6). Pavel nu are în vedere ideea de „înstrăinare” de Dumnezeu, ci mai degrabă faptul că aici pe pământ trăim doar într-o mică măsură acea desăvârşită revărsare a prezenţei divine care va fi adusă de eshaton. Cu toate acestea, ne trăim viaţa prin credinţă şi cu dorinţa şi scopul de a-I fi plăcuţi Lui. La sfârşitul istoriei, toţi va trebui să ne înfăţişăm înaintea lui Cristos pentru a da socoteală „pentru binele sau răul” făcut în timpul vieţii trăite în trup. Pavel este departe de a aluneca înspre dualism; el nu separă cele două lumi - cea fizică şi cea spirituală - ci arată legătura fundamentală între ele - legătură care se vede cel mai clar în tabloul judecăţii. Deşi în permanenţă de-a lungul Scripturii, credinciosul este provocat să înţeleagă dimensiunea spirituală a existenţei sale istorice, Cristos răsplăteşte la judecată modul în care viaţa spirituală a omului s-a reflectat în fapte săvârşite „în trup”.

Pavel şi partenerii săi de lucrare doresc să se analizeze pe ei înşişi dacă, prin conduita lor şi prin modul în care au predicat, au contribuit într-adevăr la înaintea mesajului Evangheliei (v. 11-13). Oponenţii lui Pavel puneau sub semnul întrebării statutul acestuia de apostol, iar Pavel contracarează atacurile acestora, printre altele, şi printr-o conduită căreia să nu i se poată aduce reproşuri. La temelia întregii lucrări a lui Pavel este puterea dragostei lui Cristos (v. 14). Această dragoste - înţeleasă în mod obiectiv, ca dragoste cu care ne iubeşte Cristos, şi nu în mod subiectiv, ca dragoste cu care Îl iubim noi pe Cristos - conferă tărie lucrării de apostolat şi trimite la actele fundamentale săvârşite de Cristos „pentru toţi”: moartea şi învierea Sa. Lucrarea lui Cristos deschide drumul spre viaţă a celor care odinioară erau morţi, trăind „pentru ei înşişi” - nu doar înspre viaţa escatologică, discutată în prima parte a capitolului (v. 1-10), ci şi viaţa nouă trăită încă aici, în istorie. A gusta din viaţa cea nouă încă din istorie este posibil datorită prezenţei Duhului (v. 5), care actualizează puterea morţii şi învierii lui Cristos, făcând posibilă „noua zidire” şi înnoirea tuturor lucrurilor (v. 17).

Lucrarea de împăcare realizată de Cristos reprezintă tema principală abordată de apostolul Pavel în ultima parte a capitolului 5. „Noua zidire” este posibilă doar datorită faptului că „Dumnezeu ne-a împăcat cu El prin Isus Cristos” (v. 18). Pavel trece de la afirmarea împăcării noastre („ne-a împăcat”), la afirmarea împăcării dintre Dumnezeu şi lume (v. 19). Înţelegerea acestui fapt are, pentru un creştin, o dublă semnificaţie: în primul rând, el reafirmă realitatea împăcării de care el însuşi a beneficiat, iar în al doilea rând, el devine un vestitor al acestei „împăcări”. În anumite tipuri de spiritualitate există tendinţa de a vedea lucrarea lui Cristos doar din perspectiva lui pro me („pentru mine”). O asemenea „lectură” a evenimentului cristic obturează atât dimensiunea comunitară - care este fundamentală pentru cel ce aparţine poporului lui Dumnezeu - cât şi responsabilitatea proclamării mesajului creştin. Atunci când privim la ceea ce a făcut Cristos, pro me şi pro nobis („pentru noi”) trebuie menţinute în mod constant împreună, cele două dimensiuni validându-se şi susţinându-se reciproc.

Versetul 21 are o funcţie rezumativă dublă: el încheie argumentul din ultima secţiune a capitolului, putând fi însă totodată văzut şi ca o sinteză a temelor abordate în toate cele trei secţiuni (v. 1-10, 11-15, 16-21). Din perspectiva contextului apropiat (v. 16-20), versetul 21 prezintă în mod efectiv pe ce bază s-a realizat împăcarea cu Dumnezeu. În timp ce în versetele anterioare, Pavel se limitează în descrierea împăcării la folosirea construcţiilor „prin Cristos” (v. 18) sau „în Cristos” (v. 19), în versetul 21 apostolul detaliază cum anume a fost posibilă această împăcare: Cristos „a fost făcut păcat”, pentru ca omul să devină „dreptatea lui Dumnezeu în El [Cristos]”. Semnificaţia acestui verset este esenţială pentru lectura întregului capitol. Toate temele la care apostolul Pavel face referire de-a lungul capitolului - aşteptarea îmbrăcării cu „locaşul ceresc” şi implicit a Parousiei, perspectiva judecăţii, temeiul slujirii creştine, realitatea „noii creaţii”, trăirea şi proclamarea împăcării cu Dumnezeu - sunt indisolubil legate deopotrivă de implicaţiile identificării lui Cristos cu fiinţa umană şi de implicaţiile identificării omului, prin credinţă, cu Cristos.

Iaşi, 26 octombrie 2008

Anunţuri


2002 - 2007 © Biserica Penticostală Străjerul - Iaşi, Telefon: +40-232-214.854