Română

Predici

predici

În biserica Străjerul, predicile din cadrul slujbei de duminică au rolul de a întregi tabloul unei experienţe liturgice specifice zilei de duminică, ziua Domnului.

Predicile se realizează structurat, pe cărţi ale Scripturii. Alegerea carţilor se face în funcţie de dinamica şi de nevoile comunităţii.

Prezentăm aici câte un sumar al predicilor din duminicile anterioare, în ideea că vor fi folositoare pentru cei care le citesc, dar şi ca o expresie a viziunii şi specificului comunităţii noastre. Vezi arhiva.

 

Daniel (cap. 1)RSS

Plecarea în Babilon

Evenimentele relatate în primul capitol al cărţii lui Daniel debutează în 605 î.e.n., pe vremea domniei regelui Ioiachim în Iudeea. A fost un an nefast pentru această ţară. Nebucadneţar, urcat tot atunci pe tronul Babilonului, îi înfruntă pe egipteni la Carchemiş, îi înfrânge şi obţine controlul asupra Siriei, Samariei şi Iudeii. Istoria ne spune că babilonienii nu au intrat imediat în teritoriile evreieşti, iar Ioiachim, filo-egiptean, a ezitat să-şi declare vasalitatea faţă de Nabucadneţar. Abia în anul următor (604 î.e.n.), împreună cu o delegaţie formată din nobili evrei de rang înalt, jură credinţă împăratului Babilonului. Nu va ezita, câţiva ani mai târziu, să calce în picioare acest angajament.

Ioiachim a fost o pacoste pentru poporul evreu. A urcat la tron cu sprijinul faraonului Neco al II-lea, luând locul fratelui său Ioahaz, care a fost deportat în Egipt, unde a şi murit. A plătit tribut greu protectorului său egiptean şi a iniţiat proiecte arhitectonice costisitoare, motive pentru care a introdus taxe mari în Iudeea. A fost o perioadă de decădere morală, deplânsă de profeţii Ieremia şi Habacuc. Ioiachim nu a ezitat, de asemenea, să-l condamne la moarte pe profetul Urie şi să-l persecute pe Ieremia pentru proorociile lor neconvenabile.

Într-o bătălie din 601 î.e.n. babilonienii sunt înfrânţi de egipteni, iar Ioiachim se răscoală împotriva lor, respingând sfatul profetului Ieremia. Însă schimbându-se raportul de forţe, regele este luat prizonier în 598 î.e.n. şi moare în timpul captivităţii. Trei luni mai târziu, în 597 î.e.n., Ierusalimul cade în mâinile babilonienilor. A urmat la tron, sub ocupaţie străină, fiul său, Ioiachin, care a domnit trei luni, apoi Zedechia (597-587 î.e.n.). În 586 î.e.n. babilonienii distrug Templul şi cetatea Ierusalimului. Au fost trei mari valuri de deportări. Astfel, robia babiloniană a început în 597 î.e.n., când Nebucadneţar a transferat în un prim grup de iudei. O nouă deportare masivă a avut loc în vara lui 586 î.e.n., după distrugerea templului şi a Ierusalimului de către Nebusardan. În sfârşit, un al treilea val de deportări, mai restrâns, s-a petrecut în 582-581 î.e.n. Profetul Daniel, împreună cu alţi tineri nobili, sunt duşi în captivitate mai devreme, în 605 î.e.n. Acesta a stat în Babilon până la moartea sa, survenită aproximativ în 535 î.e.n., prinzând astfel domnia a trei împăraţi: Nebucadneţar (605-562 î.e.n.), Nabonid (co-regent cu Belşaţar) (556-539 î.e.n.) şi Cirus al II-lea, cel Mare (559-529 î.e.n.).

În primele versete din cartea lui Daniel, se relatează foarte pe scurt înfrângerea lui Ioiachim de către Nebucadneţar şi jaful Ierusalimului. O bună parte din vasele de cult ale Templului au fost duse în Ţara Şinear (cu mare probabilitate Sumer, ţinutul oraşelor Akkad, Uruk şi Babilon). Tot atunci, potrivit Scripturii, Daniel şi tovarăşii lui au fost selectaţi şi apoi trimişi în Babilon pentru a sluji împăratului. Exista obişnuinţa, în epocă, de a aduce robi din ţările învinse. Aceştia erau copii educaţi, de neam nobil, care aveau deja o formare. Ulterior, ei deveneau utili în administrarea imperiilor, dar reprezentau şi o garanţie, deoarece în ţările supuse conduceau rude ale acestora. Alegerea lui Daniel şi a celorlalţi tineri, toţi erau din neamul lui Zedechia, este o însărcinare importantă dată căpeteniei famenilor dregători (Daniel 1:3) şi arată importanţa acordată acestei munci. Dincolo de originea lor nobilă, cei patru tineri au fost selectaţi şi după alte criterii: sănătate trupească, frumuseţe a chipului, minte ageră, pricepere etc. (Daniel 1:4). Ulterior, ei au urmat un adevărat program de pregătire, de trei ani, prin care şi-au însuşit scrierea şi cultura caldeeană. Cariera lui Daniel în Babilon aminteşte de cea a lui Iosif în Egipt, precum şi de educaţia lui Moise. Tinerilor li se schimbă numele, acest fapt apărând mai puţin ca un ritual (investire, semnificaţie religioasă), cât mai degrabă ca o simplă uzanţă cu valoare practică (uşurinţă în pronunţare, nume comune). S-ar putea vorbi aici şi de o practică de ştergere a identităţii naţionale, de asimilare etc.

Vegetarianismul lui Daniel, descris în versetele 8-16, nu este specific evreilor, ci reprezintă mai degrabă o influenţă străină. Unii comentatori nu ezită să-i atribuie lui Pitagora circulaţia în epocă a acestor idei, însă teoria nu se susţine, marele filosof trăind ulterior relatării biblice. Cu mare probabilitate ele sunt învăţături egiptene, pentru aceasta pledând şi legăturile culturale foarte strânse dintre Iudeea şi Egipt. Daniel îşi anunţă hotărârea de a nu bea vin şi de a nu mânca carne de la masa împăratului, „ca să nu se spurce” (Daniel 1:8), hrana sa şi a celorlalţi tineri rezumându-se la zarzavaturi şi apă. „În felul acesta, completează Iosif Flaviu, ei şi-au păstrat minţile mai curate şi mai apte de a se îmbiba cu învăţături, trupurile lor fiind robuste şi rezis­tente la eforturi. Cugetele lor nu erau delăsătoare, nici îngreunate de o hrană variată, nici nu se moleşeau din această pricină, aşa că le venea uşor să-şi însuşească întreaga învăţătură a evreilor şi a caldeenilor” (Antichităţi iudaice, vol.1, cap. 10:2). Acest prim capitol se încheie cu alegerea lui Daniel şi a celor trei tineri, Hanania, Mişael şi Azaria, de către însuşi Nebucadneţar, în slujba lui, găsindu-i „de zece ori mai destoinici decât toţi vrăjitorii şi cititorii în stele” de atunci (Daniel 1:20).

Dincolo de relatarea istorică, câteva idei sunt de reţinut de aici. În primul rând, ni se prezintă un model de educaţie în formarea lui Daniel. Profetul se impune clar ca lider al grupului de tineri, ia decizii pentru ei, se educă împreună cu ei, în condiţii dificile, de captivitate. Micul grup îşi găseşte un drum propriu, rezistă presiunilor sociale şi se impune într-un mediu ostil. Regăsim acest model, ceva mai târziu şi pe un plan superior, în grupul de ucenici adunaţi în jurul lui Isus. Apoi, vedem participarea personală a lui Dumnezeu în toate aceste evenimente. El Însuşi se implică în educaţie dând celor patru tineri „ştiinţă şi pricepere pentru tot felul de scrieri şi înţelepciune; mai ales însă l-a făcut pe Daniel priceput în toate vedeniile şi în toate visele” (Daniel 1:17). De asemenea, pentru realizarea planului Său, Dumnezeu influenţează persoanele apropiate, din jurul lui Daniel, cum ar fi căpetenia famenilor (Daniel 1:6) şi chiar Nebucadneţar, atunci când îi evaluează pe cei patru (Daniel 1:20). Dumnezeu se implică în politica lumii, deoarece prin Daniel, El ţine sub ascultare un mare imperiu, cel babilonian. Unul din efectele acestei situaţii este eliberarea din robie, după 70 de ani, a poporului evreu.

Iaşi, 9 decembrie 2006

Anunţuri


2002 - 2007 © Biserica Penticostală Străjerul - Iaşi, Telefon: +40-752-983.842