Română

Predici

predici

În biserica Străjerul, predicile din cadrul slujbei de duminică au rolul de a întregi tabloul unei experienţe liturgice specifice zilei de duminică, ziua Domnului.

Predicile se realizează structurat, pe cărţi ale Scripturii. Alegerea carţilor se face în funcţie de dinamica şi de nevoile comunităţii.

Prezentăm aici câte un sumar al predicilor din duminicile anterioare, în ideea că vor fi folositoare pentru cei care le citesc, dar şi ca o expresie a viziunii şi specificului comunităţii noastre. Vezi arhiva.

 

Daniel (cap. 2:1-30)RSS

Visul lui Nebucadneţar (I)

Capitolul al doilea al cărţii profetului Daniel are două părţi care aparent diferă semnificativ ca şi conţinut. Prima parte pare să aibă ca temă principală toată frământarea şi neputinţa înţelepţilor din Babilon la cerinţa împăratului Nebucadneţar de a reda şi interpreta visul acestuia. A doua parte, pare să fie o descoperire ca un scenariu al viitorului sau ca un scenariu eschatologic.

Acest capitol din cartea Daniel a fost şi este supus unei mari varietăţi de interpretări. Din păcate, cele mai multe se orientează spre eschatologie, considerând textul unul de factură apocaliptică.

Pentru a fi fideli textului biblic, încercăm să arătăm că toată istoria aceasta a visului lui Nebucadneţar poate fi înţeleasă prin prisma unei idei simple: Dumnezeu se foloseşte de starea şi de preocupările de moment ale împăratului Nebu-cadneţar pentru a-i da o lecţie, nu doar de teologie, ci cu scopul de a-i influenţa viaţa, de a face ceva în viaţa sa şi poate a urmaşilor lui.

Textul biblic ne spune că Nebucadneţar era preocupat de viitor, de ceea ce va fi după el, de direcţia în care va merge imperiul Babilonian, imperiu ajuns la apogeu în vremea sa. La aceste căutări, Dumnezeu se foloseşte de un truc. Îi descoperă în vis un mesaj, printr-un tablou sugestiv, însă nu îi îngăduie şi memoria visului. Conştient de însemnătatea mesajului, împăratul este gata să facă orice pentru a afla visul uitat şi interpretarea lui. Trucul a funcţionat. Nebucadneţar este atras spre o zonă a întâlnirii, a dialogului cu Dumnezeu, astfel încât mesajul să poată avea impact.

Construcţia textului ne conduce spre ideea centrală a mesajului textului şi ne clarifică şi intenţia lui Dumnezeu, aceea de a-l învăţa pe împărat ceva despre natura autorităţii politice, despre mersul vremurilor şi natura istoriei, despre cine stă de fapt la cârma tuturor evenimentelor de sub soare şi despre cine este adevăratul Dumnezeu.

Să ne oprim asupra primei părţi a capitolului, până la interpretarea visului.

Textul are o construcţie care ne permite să identificăm trei secţiuni: vs.1-13, vs. 14-23, vs. 24-30.

Prima secţiune arată tulburarea împăratului şi hotărârea lui de a găsi cu orice preţ o soluţie. Textul se focalizează pe toată neputinţa învăţaţilor Babilonului (vrăjitori, cititori în stele, descântători) în faţa problemei lui Nebucadneţar. În finalul disputei cu împăratul, în gura înţelepţilor este pus un discurs care, cu ironie şi judecată, arată limitele lor şi nevoia de a apela la un alt registru de cunoaştere, de a-i aduce în discuţie pe zei. Situaţia poate fi pusă mai bine în lumină dacă specificăm faptul că Nebucadneţar a apelat la cele mai luminate minţi ale vremii sale, oameni pe care i-a adunat cu grijă din întreaga lume cucerită de el, din cele mai importante civilizaţii ale epocii (prin această metodă a ajuns în Babilon şi Daniel ).

Secţiunea a doua clarifică întreg proiectul lui Dumnezeu cu privire la cele întâmplate. Decizia împăratului viza viaţa tuturor înţelepţilor, deci şi a lui Daniel. Aşa se face că profetul intră pe scenă şi intervine în faţa căpeteniei străjerilor şi apoi în faţa lui Dumnezeu. Conştient de gravitatea situaţiei, Daniel cere prietenilor săi să se roage cu insistenţă pentru îndurare de la Dumnezeu, astfel încât să primească descoperirea tainei împăratului. Rezultatul nu întârzie să apară, iar Daniel primeşte revelaţia într-o vedenie de noapte. Urmează o exclamaţie doxologică a profetului, care prezintă tema centrală a textului şi a capitolului în întregime. În rugăciunea lui Daniel remarcăm accentele date de numele lui Dumnezeu: Dumnezeul cerurilor (ca o replică la căutările înţelepţilor haldei) şi Dumnezeul părinţilor mei (care indică nu numai profunda relaţie a profetului cu Dumnezeu, ci şi apelul la o istorie a revelaţiei, la o istorie a lucrărilor lui Dumnezeu). Despre adevăratul Dumnezeu, Daniel spune că a Lui este înţelepciunea şi puterea, atribute care sintetizează toată rugăciunea profetului: înţelepciune care se descoperă omului (El este dumnezeul revelaţiei, al descoperirii) şi putere care conduce istoria (El dă autoritate oamenilor şi îi aşează ca împăraţi şi tot El îi schimbă şi le cere socoteală de autoritatea dată).

Secţiunea a treia scoate în evidenţă caracterul lui Daniel şi face distincţia netă dintre omul lui Dumnezeu, cel înzestrat cu charismă, cu dar, şi înţelepţii de profesie. Mai întâi, Daniel intervine prompt pentru a opri măcelul, pentru a cruţa viaţa colegilor lui de la curte, deşi aceştia îi erau rivali şi îi vor dovedi asta cu prisosinţă mai târziu. Mai apoi, şi acesta este cel mai important aspect, Daniel dă dovadă de smerenie şi ştie să gestioneze lucrurile în relaţia cu împăratul. Profetul ştie să-şi asume locul pe care îl merită şi îl aşează înainte pe Cel care este cu adevărat înţelept, pe Cel care este Dumnezeul descoperirilor, al revelaţiei. Textul arată cum Daniel a reuşit să treacă peste toate provocările emise de împărat şi foloseşte propria metodă de a prezenta răspunsul cerut (lungeşte introducerea, repetă ideea că nu el a descoperit taina etc.) astfel încât Nebucadneţar să înţeleagă că are în faţă altceva decât un vraci sau un vrăjitor cu interese materiale sau sociale precise.

Aşa cum o să vedem mai departe (în materialul de duminica viitoare), interpretarea visului nu este altceva decât finalul lecţiei pentru împărat, în tonul celor prezentate deja de Daniel în rugăciunea lui.

În sinteză, aspectele cele mai importante pe care le dezvăluie acest scenariu creat de Dumnezeu pentru Nebucadneţar se referă la tema revelaţiei, a descoperii de Sine a lui Dumnezeu. În primul rând, textul ne trimite la problema cunoaşterii şi ne indică axioma fundamentală a epistemologiei dintr-o perspectivă biblică: adevărul este unul revelat, nu se poate cunoaşte de către om decât prin revelaţie, sursa adevărului fiind Dumnezeu. În al doilea rând, înţelepciunea, priceperea sunt darurile Lui pe care le împarte oamenilor (vs. 21). Dumnezeu se implică activ în procesul de revelaţie, intenţia Sa fiind ca toţi oamenii să ajungă să cunoască adevărul, să iasă din întuneric. Nebucadneţar este beneficiarul local al acestui proiect divin, iar revelaţia apare ca răspuns la preocuparea din viaţa lui. Descoperirea nu este numai un răspuns punctual la problema împăratului, ci atinge şi pe alţii, viitorul lui, chiar pe urmaşii lui. Despre rolul omului în procesul revelaţiei, este sugestiv să vedem modelul profetului Daniel, om care cunoaşte pe Dumnezeul cel adevărat şi care cu răspundere, curaj şi încredere îşi asumă un rol în acţiunile iconomiei divine.

Iaşi, 16 decembrie 2006

Anunţuri


2002 - 2007 © Biserica Penticostală Străjerul - Iaşi, Telefon: +40-752-983.842