Română

Predici

predici

În biserica Străjerul, predicile din cadrul slujbei de duminică au rolul de a întregi tabloul unei experienţe liturgice specifice zilei de duminică, ziua Domnului.

Predicile se realizează structurat, pe cărţi ale Scripturii. Alegerea carţilor se face în funcţie de dinamica şi de nevoile comunităţii.

Prezentăm aici câte un sumar al predicilor din duminicile anterioare, în ideea că vor fi folositoare pentru cei care le citesc, dar şi ca o expresie a viziunii şi specificului comunităţii noastre. Vezi arhiva.

 

Daniel (cap. 9)RSS

Rugăciunea lui Daniel

În partea a doua a cărţii profetului Daniel, capitolul 9 joacă un rol central nu doar ca poziţionare, ci mai ales ca mesaj, ca generator de sens pentru toate vedeniile. Aşa cum am observat din capitolele anterioare, Daniel rămâne destul de afectat de vedeniile la care este părtaş. În esenţă, el înţelege că ceea ce se petrece cu poporul său este parte a unui tipar care se repetă. Poporul ales va trece din nou prin mari încercări, prin apostazie şi robie şi nu va învăţa aproape nimic din propria istorie. În faţa unei astfel de descoperiri, profetul Daniel rămâne marcat şi se întreabă cum este posibil aşa ceva, care va fi ieşirea dintr-un astfel de tipar, care va fi soluţia pentru poporul său?

Frământat de asemenea gânduri, Daniel este din nou părtaş revelaţiei divine, dar acum prin Scripturi. El înţelege ce va urma cu privire poporul ales. După o perioadă de 70 de ani, adică de o viaţă de om, după o perioadă în care se stinge o generaţie în robie (Isaia 23:15), poporul Domnului va fi restaurat în propria lui ţară. Daniel înţelege că asta este lucrarea lui Dumnezeu, dar în acelaşi timp are în minte şi inimă vedeniile care anunţă că poporul va cădea din nou, că istoria se va repeta. În faţa unei asemenea perspective, Daniel este conştient că ceva trebuie făcut, pentru el, pentru popor, pentru urmaşi.

Textul, aproape expeditiv, ne spune că Daniel a început să caute faţa Domnului prin pocăinţă şi adâncă smerenie, prin post şi rugăciune.

Capitolul 9 ne pune în faţa unei rugăciui de mare profunzime, pe care profetul o adresează lui Dumnezeu şi o lasă ca moştenire urmaşilor în ideea că ceea ce Dumnezeu i-a revelat va fi de folos şi altora.

Rugăciunea este un exemplu care funcţionează ca o provocare, ca o realizare în care se pot intui soluţii, înţelesuri pentru vremurile care vin. Daniel nu mai pare a fi preocupat de întoarcerea acasă, ci de o soluţie care să facă din această întoracere o schimbare pentru popor, o lecţie care să nu fie uitată.

Este important să spunem că stilul rugăciunii şi modul de construcţie a acesteia sunt foarte sugestive pentru ceea ce Daniel a înţeles şi a vrut să îi spună lui Dumnezeu (şi nouă, deopotrivă).

Avem o rugăciune de tip liturgic în care temele principale se repetă pentru a întări mesajul transmis. În rugăciune este reluată tema deuteronomică a legământului.

Daniel reia înţelegerea asupra naturii legământului poporului cu Dumnezeu, subliniază modul în care poporul a încălcat acest legământ, pedeapsa care vine în urma renunţării la termenii legământului şi tema îndurării lui Dumnezeu.

Rugăciunea este una confesivă, în care se vede unitatea şi solidaritatea poporului în perspectiva legământului şi a responsabilităţii sale (v.7, 11, 5, 15).

După cum este construită rugăciunea, Daniel ne ajută să înţelegem că există un temei al acesteia, că există un punct de unde se pot reînnoda lucrurile, chiar dacă poporul a rupt legământul cu Dumnezeu. Profetul construieşte rugăciunea pe terenul cunoaşterii pe care o avea despre Dumnezeu. Acesta este fundamentul, suportul credinţei care îl încurajează pe profet să aducă în faţa Domnului toată situaţia poporului său.

Daniel punctează în rugăciune câteva caracteristici ale persoanei, ale caracterului lui Dumnezeu pe care va construi toată confesiunea şi mijlocirea sa:

Daniel înţelege şi exprimă în rugăciunea sa că temeiul relaţiei poporului cu Dumnezeu nu stă în ceea ce poporul a reuşit să realizeze, nici în faptele lui bune şi nici în căderile lui. Păcatul capital al poporului este tocmai acela de a nu fi sesizat cine este cu adevărat Dumnezeu, care este inima Lui pentru popor şi care este sensul pedagogiei divine în istorie (v.13).

Rugăciunea lui Daniel funcţionează ca un act crucial, ca o venire în fire a omului care se poziţionează corect faţă de Dumnezeu. Daniel sesizează că marea nenorocire a poporului nu este robia, ci este lipsa lui Dumnezeu din mijlocul lor, este pierderea a ceea ce este mai semnificativ, definitoriu pentru identitatea lor de popor ales (aspect prezentat sugestiv de Daniel prin apelul la tabloul pustiirii locaşului celui sfânt şi a feţei lui Dumnezeu care să strălucească peste locaş). Lipsa lui Dumnezeu din mijlocul poporului va face cu putinţă din nou căderea şi nenorocirile pe care le-a văzut Daniel în vedeniile sale.

Asumarea responsabilă a păcatului poporului este corelată cu actualizarea termenilor relaţiei poporului cu Dumnezeu. Israel a avut permanent la îndemână adevărul şi cunoaşterea lui Dumnezeu prin Lege şi profeţi. În interior, au fost aşezaţi cu responsabilitate lideri care să conducă poporul în căile Domnului. Insistenţa lui Daniel este pe ideea că poporul şi-a părăsit calea, şi-a părăsit, ratat ţinta, şi-a greşit destinul (termenul păcat sugerează ideea de ratare a ţintei, de a merge pe alături). Pentru o astfel de situaţie, soluţia este trezirea, venirea în fire, apelul la Dumnezeul îndurărilor de pe o poziţie responsabilă (care implică învăţarea lecţiei şi evitarea repetării ei).

Finalul rugăciunii lui Daniel ia forma unei mijlociri concrete pentru popor, implicându-L pe Dumnezeu să acţioneze. Profetul îi pune înainte Domnului Dumnezeu tot temeiul pentru care să lucreze: inima Lui pentru popor (de dragul Lui).

Răspunsul aproape instantaneu la rugăciune poate frapa, dar nu este o problemă de moment. Frământările profetului au fost multe, au durat zile şi săptămâni, iar răspunsul la rugăciune este corelat cu momentul înţelegerii, al iluminării. Daniel pricepe ceea ce înaintaşii lui nu au priceput şi mijloceşte la Dumnezeu de pe poziţia în care poate primi un răspuns. Îngerul Gabriel îi spune profetului că Dumnezeu lucrează în sensul ispăşirii păcatelor, nelegiuirilor şi încetării fărădelegilor oamenilor, iar în locul lor va veni neprihănirea veşnică. Important nu este când şi cum se va face asta, ci important este pentru popor să ştie că Dumnezeu o va face. Poate fi doar o chestiune de timp (o cronografie a istoriei - de la o viaţă de om în robie, la 7 vieţi de om - şaptezeci câte şapte), dar este o certitudine.

Iaşi, 3 martie 2007

Anunţuri


2002 - 2007 © Biserica Penticostală Străjerul - Iaşi, Telefon: +40-752-983.842