• Cine suntem
• Proiecte
• Activităţi în biserică
• Predici
• Textul zilei
• Părinţii Bisericii
• Calendar liturgic
• Grupul de studenţi
• Lumea contemporană
• Muzică
• Opinia ta
• Contact

Predici

În biserica Străjerul, predicile din cadrul slujbei de duminică au rolul de a întregi tabloul unei experienţe liturgice specifice zilei de duminică, ziua Domnului.

Predicile se realizează structurat, pe cărţi ale Scripturii. Alegerea carţilor se face în funcţie de dinamica şi de nevoile comunităţii.

Prezentăm aici câte un sumar al predicilor din duminicile anterioare, în ideea că vor fi folositoare pentru cei care le citesc, dar şi ca o expresie a viziunii şi specificului comunităţii noastre. Vezi arhiva.

 

Daniel - Încercare de sinteză la cartea profetului Daniel

Discernământ al vremilor şi viziune pentru viitor

În mod legitim, ne putem întreba dacă există o temă centrală a cărţii profetului Daniel care să adune în jurul ei toate detaliile sau temele particulare. De asemenea, ne putem întreba asupra intenţiei lui Dumnezeu de a ne lăsa această carte, ca un text inspirat, cu caracter de revelaţie, cât şi asupra mesajului care poate fi actualizat din carte pentru vremurile în care trăim.

La finalul unui studiu asupra cărţii Daniel, ne putem orienta spre o înţelegere care ţine de lectura sau hermeneutica „bunului simţ”, fără a apela la chei teologice sofisticate, îndeosebi de factură eschatologică, aşa cum întâlnim de regulă în cele mai multe interpretări la această carte. O astfel de metodă ar însemna o înţelegere adâncă a mesajului cărţii în contextul în care ea a fost scrisă, mai precis, o înţelegere a mesajului pentru auditoriul sau destinatarul direct al acesteia: poporul ales.

Într-o astfel de perspectivă, o muncă dificilă este aceea de a pune împreună cele două părţi ale cărţii: primele 6 capitole, care au un conţinut mai narativ, istoric şi restul de alte 6 capitole, care sunt dense în material profetic, nu uşor de interpretat. O soluţie pentru o privire unitară asupra cărţii este sugerată chiar de construcţia în sine a discursului. Prima parte a cărţii poate fi privită ca un argument practic pentru partea a doua, dacă sesizăm că intenţia şi atenţia autorului este îndreptată spre viitorul poporului ales. Profetul Daniel pare a nu fi preocupat atât de mult de prezent, de evenimentele care trebuie să se întâmple imediat (ieşirea poporului din robie, restaurarea cetăţii sfinte şi a Templului etc.), ci pare mai degrabă preocupat de o problemă adâncă, structurală, vizibilă în întreaga istorie a omenirii şi a poporului Domnului. Daniel însuşi este părtaş unei revelaţii despre natura aceastei probleme şi vrea să lase generaţei viitoare un mesaj care să fie de folos, astfel încât măcar urmaşii să nu mai repete istoria greşelilor părinţilor lor.

Dacă ar fi să reconstruim cartea dinspre final, se poate observa limpede că lui Daniel Dumnezeu îi descoperă că în istorie se reiterează un tipar al manifestării răului care are implicaţii asupra lumii şi asupra poporului sfinţilor. Este vorba despre perioadele de maximă încordare în care ordinea lumii se precipită, autorităţile îşi depăşesc limitele, legile şi vremile sunt ameninţate iar adevărul este aruncat la pământ. Rolul poporului sfinţilor, în aceste perioade, este unul dublu. Pe de o parte, poporul trebuie să-şi întărească identitatea şi credincioşia faţă de Dumnezeu rămânând ferm în ordinea Domnului, rezistând decăderii şi compromisului, chiar cu preţul jertfei supreme. Pe de altă parte, acesta este chemat să confrunte toate autorităţile şi sistemele care îşi depăşesc limitele, care se ridică împotriva sfinţilor şi a ordinii divine, împotriva lui Dumnezeu Însuşi. Profetul vede că în viitor acest tipar va apare din nou, iar poporul ales va avea provocări mari, la care trebuie să fie pregătit să facă faţă. Din păcate, lecţia istoriei a demonstrat că poporul sfinţilor a căzut deseori la test, nu şi-a împlinit vocaţia şi a suportat consecinţele propriei căderi. Speranţa într-un viitor mai bun, calitativ superior, îl animă pe profet şi îl face să spere că cei care vor veni pot învăţa lecţiile trecutului şi vor putea rămâne în picioare în vremurile viitoare de mare necaz.

Într-o astfel de lumină, prima parte a cărţii este o lecţie de teologie a istoriei care joacă un rol pedagogic exemplar pentru generaţiile viitoare. Profetul Daniel pune în lumină câteva adevăruri fundamentale care sunt prezentate în chiar faptele istoriei, a unei istorii petrecute sub ochii lui şi a poporului iudeu aflat în robie. Faptele acestei istorii Îl arată pe Dumnezeu implicat în datele lumii, iar pe sfinţi îi vedem, cu mare putere şi înţelepciune, în acţiune în evenimentele la care iau parte. Iată câteva dintre aceste adevăruri:

• Dumnezeu este stăpânul istoriei, El este suveranul, sursa oricărei autorităţi. El dă autoritate oricărui împărat şi tot El o ia (El ridică şi coboară pe orice împărat din istorie). Acest lucru a fost demonstrat cu prisosinţă în viaţa lui Nebucadneţar, cel care s-a slăvit pe sine şi a pretins că este sursa oricărei realizări din Babilon. În faţa lui Dumnezeu, orice autoritate este responsabilă de ceea ce a realizat, adică va fi evaluată şi va avea o răsplată.
• Dumnezeul cel adevărat este un Dumnezeu al înţelepciunii, descoperirii şi puterii, adică Unul căruia îi pasă de evenimentele din istorie, care are un plan pentru toate aceste evenimente şi se implică activ ca să fie dus la îndeplinire.
• Dincolo de împărăţia omului, a istoriei, există o altă împărăţie, veşnică, iar istoria se mişcă spre acea realitate, astfel încât într-o zi cele două se vor întâlni. Împărăţiile pământeşti sunt efemere, sunt purtătoare de boală şi decadenţă, de rău. Orice autoritate din lume este trecătoare şi în final va fi desfiinţată prin întâlnirea cu împărăţia cea veşnică, sub suveranitatea lui Dumnezeu (visul lui Nebucadneţar cu statuia). Astfel, înţelegem că istoria are un sfârşit, că ne mişcăm într-o direcţie ireversibilă, faţă de care se califică toate datele prezentului, ale istoriei.
• Sfinţii nu sunt singuri în istorie, iar pentru viaţa lor şi pentru ordinea divină Dumnezeu se implică prompt, cu soluţii concrete, cu asistenţă şi ajutor în cele mai delicate împrejurări (cuptorul de foc, sabia soldaţilor, groapa cu lei, cursele şi conspiraţiile colegilor etc.).
• Manifestările răului sunt limitate, ca timp şi ca intensitate, iar sfinţii trebuie să îşi asume aceste coordonate, chiar dacă asta înseamnă un preţ de plătit (prigoană, suferinţă sau chiar moarte).
• Poziţia fermă a sfinţilor a însemnat lumină pentru lume, recunoaşterea lor şi afirmarea Numelui lui Dumnezeu (cei trei tineri sunt puşi în poziţii de cinste şi de răspundere, iar Daniel primeşte mari onoruri; despre Dumnezeu se aud cuvinte de mare profunzime din gura împăraţilor păgâni, iar în imperii se trimit scrisori în care este recunoscută identitatea Dumnezeului cel adevărat).

Pentru generaţiile care vor veni, profetul depune mărturie că este posibil să rezişti, că lucrurile nu scapă de sub mâna lui Dumnezeu, astfel că sfinţii trebuie să aibă curaj, fermitate şi încredere în vocaţia lor şi să fie gata să şi-o asume în orice condiţii.

Dacă acceptăm că finalul cărţii este unul moral, care conchide asupra rostului celor întâmplate şi indică asupra celor ce vor fi după perioada de mare necaz pentru lume şi pentru poporul sfinţilor, atunci partea a doua a cărţii este o invitaţie la reflecţie asupra modului în care poţi evalua prezentul în lumina consecinţelor faptelor lui din viitor.

Astfel, profeţiile din partea a doua a cărţii au rolul de a anunţa poporul să se pregătească pentru vremurile care vin şi de a spune cum anume trebuie să se pregătească pentru acea vreme de mare necaz. Revelaţia nu încurajează la construcţii care să identifice vremurile în care se vor întâmpla evenimentele din profeţie (deşi unele detalii par să indice destul de uşor personaje şi epoci istorice), ci mai degrabă oferă detaliile unui tipar care poate reapare în istorie, iar sfinţii trebuie să fie în stare să-l identifice.

Profetul Daniel lasă generaţiilor de după el, deci şi nouă, un mesaj, o soluţie cu privire la modul în care poporul trebuie să se pregătească, să-şi asigure viitorul prin faptele prezentului. Cheia este arătată în chiar experienţa lui Daniel care şi-a pus inima să înţeleagă şi să se smerească înaintea lui Dumnezeu. Astfel, cei care vor cunoaşte pe Dumnezeu, vor rămânea tari şi vor face mari isprăvi; înţelepţii poporului vor învăţa pe mulţi, iar finalul este că cei înţelepţi vor străluci ca strălucirea cerului şi cei care vor învăţa pe mulţi să umble în neprihănire vor străluci ca stelele, în veac şi în veci de veci. Daniel primeşte garanţii că cele scrise de el vor folosi în vremurile viitoare, că cei pricepuţi vor înţelege mesajul şi vor fi pregătiţi să facă faţă situaţiei.

Cheia pare a fi aici: înţelepţii poporului vor învăţa pe mulţi. În text, termenul înţelept are semnificaţia de om cu discernământ şi de vizionar. Pentru a înţelege vremurile, este nevoie de discernământ, iar pentru a pregăti viitorul este nevoie de viziune. Avem înainte o gândire de tip iudaic, o gândire biblică în care se vede preocuparea pentru ceea ce ve veni, pentru ceea ce va fi după noi, indiferent dacă prezentul este unul delicat (cum era robia babiloniană) sau este o vreme de pace şi linişte.

Încheiem cu acest mesaj al discernământului vremilor şi al privirii orientate către asigurarea unui viitor mai bun prin pregătirea în prezent a unei generaţii ca să facă faţă oricărei provocări. Aplicată la situaţia actuală a României, această concluzie ne face să ne gândim că lecţia lăsată de Daniel a fost asimilată greu şi doar în parte de poporul sfinţilor din această ţară. Sub robia comunismului n-am fost în stare să gândim, să vedem ce va fi după, aşa că nu am fost preocupaţi să pregătim oamenii pentru vremurile de pace şi libertate. Astăzi, riscăm să repetăm istoria, diluând conţinutul şi identitatea creştină sub impactul influenţelor unei lumi relaxate sub raport moral şi social, astfel că viitorul, oricare ar fi el, este sub semnul întrebării. Nu reuşim să pregătim generaţiile de tineri pentru vremurile viitoare, ci lăsăm lucrurile să meargă de la sine, crezând că fiecare generaţie este datoare şi responsabilă să se ocupe de propriile probleme. Cartea Daniel ne invită să înţelegem că istoria este încă sub acest tipar al manifestării răului în diverse forme şi că lumea poate asista oricând la scenarii de tipul celor văzute de Daniel în vedeniile sale (aici includem perspectiva eschatologică a cărţii, potrivit căreia, la sfârşitul istoriei vom asista la o astfel de dezlănţuire, fără precedent, a răului în lume, împotriva sfinţilor). Pentru orice tip de scenariu al viitorului, soluţia este ca sfinţii să facă o muncă analitică şi consecventă de învăţare, de formare a poporului, indiferent care este situaţia din prezent (de pace şi linişte sau de prigoană).

Iaşi, 31 martie 2007

---

2002 - 2007 © Biserica Penticostală Străjerul - Iaşi, Telefon: +40-752-983.842, +40-735-855.527