Română

Predici

predici

În biserica Străjerul, predicile din cadrul slujbei de duminică au rolul de a întregi tabloul unei experienţe liturgice specifice zilei de duminică, ziua Domnului.

Predicile se realizează structurat, pe cărţi ale Scripturii. Alegerea carţilor se face în funcţie de dinamica şi de nevoile comunităţii.

Prezentăm aici câte un sumar al predicilor din duminicile anterioare, în ideea că vor fi folositoare pentru cei care le citesc, dar şi ca o expresie a viziunii şi specificului comunităţii noastre. Vezi arhiva.

 

Daniel - Sinteză (cap. 1 - 6)RSS

Personalităţile împăraţilor

În prima parte a cărţii lui Daniel sunt creionate trei figuri imperiale (Daniel 1-6), animate de câteva elemente comune. Aceşti împăraţi nu-L cunosc pe Dumnezeu şi nu-I recunosc autoritatea şi puterea Sa, nu-L înţeleg atunci când El se revelează şi au credinţa că domnia li se cuvine prin merite personale.

Nesupunerea şi nerecunoaşterea autorităţii generează patimi şi stârnesc mânia lui Dumnezeu. Păcatele împăraţilor sunt idolatria şi înălţarea deasupra autorităţii divine. Curtenii din jurul lor sunt corupţi şi suferă de toate viciile administraţiilor, aservire, complot, incompetenţă, linguşire etc. Nu există consilieri capabili, se iau decizii proaste şi se propun iniţiative legislative nepotrivite. Soluţiile, atunci când vin, sunt din afară, prin oameni ca Daniel, formaţi de alte instanţe, de altă cultură. În spatele acestui portret comun este un prototip, cel al omului necredincios, afundat în păcatul lumii, dar chemat, în final, prin harul divin la convertire şi ispăşire.

Dintre cei trei, Belşaţar are comportamentul cel mai deplorabil. Este vicios, imposibil de convertit, distructiv, iresponsabil. El stârneşte mânia lui Dumnezeu atunci când împreună cu anturajul său profanează vasele Templului. Judecata divină este promptă şi implacabilă, mâna misterioasă care scrie pe zid anunţând moartea sa şi desfiinţarea imperiului babilonian. Spre deosebire de el, Darius este mai puţin orientat spre sine, însă se dovedeşte slab, influenţabil, plângăcios şi oscilant. Dominat de curtea sa, acesta cade victimă complotului pus la cale împotriva lui Daniel. La sfârşit, experienţa prin care trece îl determină să recunoască că Dumnezeu „este viu şi El dăinuieşte veşnic” şi că „împărăţia Lui nu se va nimici niciodată şi stăpânirea Lui nu va avea sfârşit” (Daniel 6:26). Dar nici acest împărat nu se angajează într-o schimbare totală.

Însă Nebucadneţar este diferit. Deşi se dovedeşte mândru, tiran, egolatru şi susţinător al unui control absolut asupra imperiului, rămâne totuşi un tip constructiv, implicat şi cu iniţiativă. Spre deosebire de ceilalţi, Nebucadneţar este frământat de „ce va fi după el” şi de soarta poporului pe care îl conduce. Acestor gânduri Dumnezeu le răspunde prin visele tâlcuite de Daniel şi prin experienţe care îl marchează, cum ar fi perioada de nebunie. În final, Nebucadneţar ajunge la o reală convertire, declaraţia sa angajându-l profund şi personal: „Acum eu, Nebucadneţar, laud, înalţ şi slăvesc pe Împăratul cerurilor....” (Daniel 4:37). În raport cu ceilalţi împăraţi, Nebucadneţar vorbeşte despre Dumnezeu în relaţie cu el, în raport cu experienţa sa directă, ca un convertit.

Astfel, Dumnezeu i-a pus pe împăraţi în situaţii speciale, i-a chemat la ascultare şi a aşezat oameni speciali în jurul lor, care să-i ajute. Însă răspunsurile au fost diferite, în funcţie de ecoul trezit de revelaţia divină în viaţa lor. Sfârşitul lui Belşaţar este tragic, iar evoluţia lui Darius incertă. Nebucadneţar, care trece şi prin cea mai dură experienţă, este singurul implicat într-o transformare radicală a sa, primind în final binecuvântarea lui Dumnezeu.

Personalitatea lui Daniel

Putem începe să schiţăm un profil al lui Daniel pornind de la acele caracterizări (mini-portrete) pe care i le-au făcut Nebucadneţar (1:34, 4:18), naratorul cărţii (1:17-20, 6:3), împărăteasa (5:11-12) şi Belşaţar (5:14). Toţi sunt foarte laudativi la adresa lui, dar una din formulări ne incită în mod special la reflecţie: Daniel avea în el un „duh înalt”, al „dumnezeilor sfinţi”. În traducerea franţuzească: un duh superior. Ce-l făcea pe Daniel superior? Pe ce se bazează punerea sa în rândul celor patru mari profeţi ai Vechiului Testament, alături de Isaia, Ieremia şi Ezechiel?

Vom contura un prim răspuns - consistent, credem - chiar acum, la jumătatea cărţii. Însă, pentru aceasta vom schimba perspectiva din care privim la Daniel, ieşind pentru moment în exteriorul cărţii lui:

Poporul lui Iuda este în exilul babilonian. Celelalte douăsprezece seminţii (din regatul de nord, Israel) se pierdeau deja în praful istoriei, în urma robiei asiriene. Pentru Iuda însă, exilul avea să însemne o dramatică schimbare de paradigmă, o nouă perspectivă asupra relaţiei lui Dumnezeu cu ei, rămăşiţa poporului ales. Paradigma/perspectiva regatului lui David, atît de dragă lor, fusese aruncată la coş... Evreii vor „recupera” legămîntul lui Dumnezeu cu ei, dar într-o nouă accepţiune/interpretare: poţi rămâne în relaţie cu Dumnezeu chiar fără a avea o patrie şi un Templu! Poporul ales devenea de acum poporul Cărţii, al sinagogii şi al şcolii. Rugăciunea personală adresată lui Dumnezeu lua acum locul jertfei rituale de altădată. Pe lângă aceasta, prin Diasporă, confruntarea cu celelalte culturi va fi o sursă de revitalizare pentru iudaism!

În acest interval de timp, Daniel este unic în ce priveşte „recuperarea”/reinterpretarea termenului de împărăţie: în cartea sa revine iar şi iar leit-motivul „împărăţiei veşnice” a lui Dumnezeu. Împărăţiile omeneşti sunt distribuite de Dumnezeu într-un plan care în raport cu planul „împărăţiei veşnice” devine secundar! Dumnezeu este Autoritatea de care orice autoritate omenească, oricât de înaltă, trebuie să ţină cont. Acesta este crezul lui Daniel, crez pe care-l expune şi trăieşte atât în faţa şefilor săi împăraţi cât şi în faţa colegilor săi.

Crezul acesta, exprimat în mod direct în text (2:20-22, 5:21) îl face pe Daniel - în opinia noastră - superior, ridicându-l în mod admirabil deasupra circumstanţelor foarte dificile în care a trăit.

Dumnezeu frânge uneori paradigma/spaţiul în care ne-a crescut o vreme. O înlocuieşte - atenţie! cu praticiparea noastră - cu altceva, superior! Aşa formează în noi un crez profund, trăit cu demnitate. În cazul lui Daniel, acest „altceva” este înţelegerea Împărăţiei şi a Autorităţii. Ce poate fi acest „altceva” în cazul meu?...

Iaşi, 10 februarie 2007

Anunţuri


2002 - 2007 © Biserica Penticostală Străjerul - Iaşi, Telefon: +40-752-983.842