• Cine suntem
• Proiecte
• Activităţi în biserică
• Predici
• Textul zilei
• Părinţii Bisericii
• Calendar liturgic
• Grupul de studenţi
• Lumea contemporană
• Muzică
• Opinia ta
• Contact

Predici

În biserica Străjerul, predicile din cadrul slujbei de duminică au rolul de a întregi tabloul unei experienţe liturgice specifice zilei de duminică, ziua Domnului.

Predicile se realizează structurat, pe cărţi ale Scripturii. Alegerea carţilor se face în funcţie de dinamica şi de nevoile comunităţii.

Prezentăm aici câte un sumar al predicilor din duminicile anterioare, în ideea că vor fi folositoare pentru cei care le citesc, dar şi ca o expresie a viziunii şi specificului comunităţii noastre. Vezi arhiva.

 

Despre pocăinţă

1. Introducere

Pentru viaţa credincioşilor, există trei virtuţi fundamentale care sunt importante în tot procesul urcuşului duhovnicesc, indiferent de treapta la care s-a ajuns. Aceste trei virtuţi pentru toată viaţa creştină din istorie sunt: pocăinţa, frica de Dumnezeu şi credinţa.

Pocăinţa vizează atât procesul de trecere a omului de la modul vechi, căzut, de viaţă la cel nou, în Christos, precum şi viaţa creştină în Biserică, în toate aspectele ei. Se pot formula două întrebări în legătură cu pocăinţa: pentru ce este nevoie de pocăinţă de-a lungul vieţii creştine şi care este modul de lucru a acestei virtuţi în viaţa credinciosului?

2. Termenul pocăinţă (metanoia)

Termenul biblic pentru pocăinţă este metanoia. Este un termen cu o prezenţă largă în lumea antică şi cu un câmp semantig bogat. Sensul primar al termenului este schimbarea minţii. Alte sensuri: regret, părere de rău, pocăinţă, convertire, schimbare, întoarcere de la ceva (de la rău, de la păcate), schimbarea drumului sau a direcţiei, schimbarea inimii sau a sentimentelor.

3. Viziunea biblică despre pocăinţă

În NT, termenul pocăinţă este asociat de regulă cu:

• păcătoşii şi cu starea de păcat a omenirii, cu cei care au nevoie de mântuire (ex. Luca 5:32);
• neamurile, care sunt chemate la viaţă prin pocăinţă (Fapte 11:18);
• îndurarea lui Dumnezeu şi planul său de mântuire, pocăinţa fiind răspunsul omului la harul lui Dumnezeu (Rom. 2:4);
• întoarcerea la Dumnezeu a celui credincios care a greşit sau a căzut (2 Cor. 7:9,10).

4. Pocăinţa în viaţa credinciosului

Viaţa omului în Biserică este un proces de creştere şi de dezvoltare spre desăvârşire. Acest proces ia forma unei tensiuni între modul nou de viaţă din Christos şi starea căzută a omului. Dezbrăcarea de omul vechi şi îmbrăcarea în cel nou înseamnă un proces de actualizare în persoana umană a vieţii omului restaurat. Este o dinamică în care omul se regăseşte progresiv în starea naturală, normală a fiinţei sale şi leapădă coordonatele vieţii sale ratate, căzute. În acest proces, pocăinţa este o virtute cu funcţie dublă:

a. negativă

• este legată de realitatea păcatului şi de posibilitatea de a păcătui pentru cel credincios. Botezul realizează o ruptură radicală a omului faţă de păcat, care astfel nu mai are putere asupra omului întors la Dumnezeu. Păcatele pot apare după botez şi sunt accidente care apar în viaţa creştinului din câteva motive: starea sa de fiinţă nedesăvârşită, aflată într-un anumit stadiu al dezvoltării; lumea şi omul îşi aşteaptă încă deplina restaurare care va avea loc la înviere; existenţa ispitei şi exerciţiul libertăţii omului în aceste condiţii istorice;
• în acest sens, pocăinţa este „harul dat oamenilor după botez”, putinţa acestora de a se ridica în urma unui păcat sau căderi;
• este virtutea care susţine procesul de curăţire prin care omul îşi reface relaţia cu semenii şi cu Dumnezeu. Metaforic - este un leac pentru păcatele comise de credincios pentru a nu aluneca înapoi şi a nu rămâne în moarte; est leac pentru egoismul omului, pentru individualism şi mândrie.

b. pozitivă

• este conştiinţa vie a stării la care a ajuns omul în procesul devenirii sale în raport cu standardul la care a fost chemat - raportarea la final, la ceea ce trebuie să ajungă omul. Pocăinţa este virtutea care ancorează viaţa cotidiană a omului în viitor şi îi dă repere pentru devenirea sa - menţine trează viziunea urcuşului duhovnicesc;
• este asumarea clară a stării vieţii sale duhovniceşti şi a concordanţei ei cu exigenţele unei vieţi normale în Christos - raportarea la normalitatea vieţii creştine şi la ce realizări presupune ea; asigură dimensiunea critică a vieţii creştine.

5. Dinamica pocăinţei

Pocăinţa implică următoarele elemente:

• cunoaşterea de sine, care conduce la recunoaşterea păcatelor săvârşite. Orice păcat este o frână în urcuşul omului spre Dumnezeu şi îl distanţează pe om de traiectoria sa, de Dumnezeu şi de semeni. Vederea tuturor păcatelor care apar în viaţa unui om este posibilă prin lucrarea pocăinţei în fiinţa sa;
• ca ajutor esenţial pentru această vedere a căderilor este spovedania şi confruntarea vieţii personale cu cea a unui om matur.
• evaluarea modului în care fiecare păcat sau cădere a acţionat în viaţa omului şi în relaţii;
• surse: slăbiciuni, teste, necazuri, alte păcate nerezolvate;
• asumarea responsabilă a păcatului şi a efectelor lui;
• experienţa adâncă a durerii, a părerii de rău, a sentimentului de ruptură pe care îl produce păcatul ca boală şi ratare în fiinţa omului;
• experienţa sfâşierii în plan identitar prin raportare la semeni şi Dumnezeu;
• nu este remuşcare, afundare în sine pesimistă şi fără de ieşire;
• iniţiativa refacerii relaţiilor;
• mărturisire şi cererea iertării;
• iniţiativă atât spre Dumnezeu cât şi spre semeni;
• renunţarea la trecut şi la a mai săvârşi faptele pentru care se realizează pocăinţa;
• importanţa speranţei şi a curajului aduse de iertare;
• progresul prin refacerea relaţiilor;
• terapia spirituală pentru urmele lăsate de păcat;
• asceză şi exerciţii spirituale;
• ascultare şi relaţii de autoritate;
• virtuţi care să activeze viaţa credinciosului în acele domenii unde au existat căderi.

6. Provocări ale lumii contemporane şi pocăinţa

Poate cea mai subtilă provocare a lumii în privinţa pocăinţei este relativizarea păcatelor comise, găsirea unei justificări pentru aceste fapte şi, ca atare, atenuarea responsabilităţii şi a unui proces real de pocăinţă.

Câteva exemple:

• minciuna sau spunerea parţială a adevărului (un raport, un document pe care îl semnăm deşi nu e complet sau nu e autentic; prezentarea parţială a unei realităţi, caz, eveniment; un client sau un vânzător care îţi cere să nu spui tot sau să faci un deviz care nu conţine întreaga realitate etc.);
• bârfa şi clevetirea (sub pretextul informării, cunoaşterii - aviditatea de a afla despre alţii şi de a transmite informaţii mai departe despre alţii, mai ales cele rele, negative; lipsa de discreţie);
• furtul şi însuşirea nedreaptă a unor bunuri sau avantaje (vicii de sistem - ne luăm concediul medical, deşi nu suntem bolnavi; beneficiem de un ajutor social şi muncim la negru; declarăm că am prestat o anumită activitate şi suntem plătiţi pentru ea deşi nu am muncit; supra sau sub evaluam o activitate, un produs; plătim mai puţin pentru un produs fără factură etc.);
• lipsa de implicare în nedreptăţi la care asistăm şi care se realizează astfel cu acordul nostru tacit (un şef nedrept cu un coleg, un produs cu defecte ascunse; o sedinţă la care se spun lucrurile pe jumătate sau se relativizează stadardele etc.);
• exersarea meseriei şi a responsabilităţilor profesionale cu părtinire, obedienţă, interes sau fără răspundere.

O altă provocare este plasarea la extreme a pocăinţe fie din lipsa de cunoaştere, fie din cea de asistare în urcuşul spiritual: rămânerea în cercul repetitiv şi vicios păcat - căinţă; considerarea pocăinţei ca o chestiune de trecut, care s-a realizat la convertire (termenul pocăinţă nu mai este la modă, este incomod pentru omul de astăzi).

Iaşi, 3 octombrie 2010

---

2002 - 2007 © Biserica Penticostală Străjerul - Iaşi, Telefon: +40-752-983.842