Română

Predici

predici

În biserica Străjerul, predicile din cadrul slujbei de duminică au rolul de a întregi tabloul unei experienţe liturgice specifice zilei de duminică, ziua Domnului.

Predicile se realizează structurat, pe cărţi ale Scripturii. Alegerea carţilor se face în funcţie de dinamica şi de nevoile comunităţii.

Prezentăm aici câte un sumar al predicilor din duminicile anterioare, în ideea că vor fi folositoare pentru cei care le citesc, dar şi ca o expresie a viziunii şi specificului comunităţii noastre. Vezi arhiva.

 

„Israel va fi pedepsit, iar apoi restaurat” (Mica 2 : 1-13)RSS

Din primul verset al cărţii, aflăm faptul că Mica a trăit într-un cadru rural, la Moşet. Acolo a şi rostit profeţiile din cartea sa (cel puţin o parte din ele), fiind cu toate acestea familiarizat în aceeaşi măsură cu viaţa de oraş - cu efervescenţa şi caracterul ei corupt. Oraşele reprezentative în acest sens capitalele celor două regate: Samaria (Israel) şi Ierusalim (Iuda).

În timp ce Amos, Osea şi Isaia, contemporani cu Mica, au avut multe de spus cu privire la idolatria şi imoralitatea din Israel şi Iuda (datorate în parte influenţei religiilor păgâne a Canaanului), Mica şi-a focalizat profeţiile asupra unor probleme ce vizau aspectul dreptăţii sociale. Sunt menţionate în textul său diferite nedreptăţi sociale care au avut un efect devastator asupra micilor proprietari de pământ, asupra fermierilor şi a ţăranilor. Acest lucru se observă mai mult în capitolul 2, aflat astăzi în atenţia noastră. Asemenea celorlalţi profeţi contemporani cu el, Mica vorbeşte la rândul său despre faptul că Dumnezeu va folosi o naţiune păgână pentru a-şi pedepsi poporul vinovat de nelegiuire.

Pentru a putea înţelege mai bine textele profetice, este necesară o definire mai exactă a cuvântului profeţie. Aceasta deoarece foarte mulţi oameni definesc profeţia ca fiind doar o prezicere a evenimentelor viitoare. Specialiştii în interpretarea textelor biblice profetice subliniază faptul că trebuie să ţinem seama că, pe lângă prezicere a evenimentelor viitoare profeţia are şi rolul de aplicare a Legământului iniţial, profeţii fiind mediatorii care reamintesc oamenilor că există un Legământ între ei şi Dumnezeu, legământ pe care, deşi s-au obligat să-l respecte, îl încalcă din ignoranţă sau necredinţă.

În interpretarea textelor profetice este important şi faptul că toate cele douăsprezece cărţi profetice sunt culegeri de rostiri profetice (în literatura de specialitate, acestea purtând numele de oracole) fără o ordine cronologică sau elemente ajutătoare care să indice unde se termină o astfel de rostire şi începe următoarea. În literatura profetică, oracolul este o rostire pe care a făcut-o profetul în public la un moment dat cu un anumit prilej. Conform clasificărilor care există, pot fi identificate oracole-vaiet (care încep cu interjecţia ”Vai!”), cum este cazul şi primei secţiuni (v. 1-5) din Mica 2: ”Vai de cei ce cugetă nelegiuirea”.

Lecturând textul în diferite traduceri, la prima vedere avem impresia că profetul Mica se referă la cei care cugetă nelegiuirea şi făuresc rele în aşternutul lor, ca şi cum faptele nelegiuite ar ţine de sfera imoralităţii sexuale. Dar contextul mai larg arată ideea de plănuire (fapt care se reflectă, de exemplu, şi în traducerea germană).

Profetul Mica surprinde într-un mod extrem de autentic realitatea: noaptea ne invadează de obicei tot felul de gânduri - fie ele de îngrijorare, de plănuire a activităţilor pentru a doua zi. Uneori când cineva ne-a supărat peste măsură, suntem asaltaţi - în momentele de veghe din timpul nopţii - de gânduri de răzbunare. Tot noaptea ne macină uneori gânduri care ne împiedică chiar să dormim, gânduri legate, de pildă, de găsirea drumului cel mai scurt către împlinirea unor dorinţe. Dacă ceea ce ne dorim foarte mult aparţine deja cuiva, cu cât deţinem o poziţie socială mai bună, cu atât mai mult ne stă în putere - avem mai multe şanse, mai multe posibilităţi - să acţionăm în aşa fel încât în final, ceea ce ne dorim, să ajungă în posesia noastră.

Versetul 2, prin folosirea cuvântului ogoare, ne arată că în acest capitol, profetul este afectat mai mult de problemele sociale mai ales din mediul rural - mediu în care a trăit şi pe care îl cunoaşte foarte bine. În această lume rurală iudaică, proprietatea constituia atât garantul subzistenţei, cât şi dovada apartenenţei la poporul iudaic. Faptul că aceia care poftesc bunurile altora le şi obţin cu uşurinţă ne arată că este vorba despre mai marii societăţii, de dregători, care în loc să vegheze asupra respectării legii o încalcă sfidând orice dreptate.

Aceşti dregători sunt atât de iresponsabili în ceea ce fac încât, nu numai că ei nu-l iau în seamă pe profet, ci fiind aşa de blocaţi pe dorinţele lor, nu mai sunt capabili nici măcar să încerce a se feri de nenorocirile pe care le profeţeşte Mica.

Însă abia în ziua când nenorocirile profeţite vin peste ei, cad în disperare, plâng şi se vaietă, văzând că tot ce au obţinut (ogoare şi case) - uzând de puterea ce au deţinut-o - se împarte acum între păgânii prin care Dumnezeu îi pedepseşte. Ceea ce ei considerau că va fi moştenirea lor, ajunge acum - sub ochii lor - să fie împărţită invadatorilor.

Versetul 6, ca şi versetul 11, ne arată că, prin complicitate, din rândul celor care comit nedreptatea fac parte şi oameni religioşi, care se consideră profeţi. Aceştia consideră chiar că, dacă s-ar opri prorocirile celor care profeţesc nenorociri cauzate de încălcarea Legământului, aceste nenorociri nu vor mai veni. Mai mult, aceştia ar fi bucuroşi să vină profeţi care să le profeţească despre vin, despre băuturi tari, minciuni care să nu-i tulbure de la relele pe care şi le-au plănuit şi pe care le înfăptuiesc fără jenă. Prin omul care vine cu vânt (v. 11) se înţelege profetul care profeţeşte după duhul său şi nu prin Duhul lui Dumnezeu. (O imagine a profetului mincinos se găseşte şi în 1 Împ. 22 :8-28, unde este vorba despre un alt profet cu numele Mica.)

În v. 7, Dumnezeu aminteşte prin Mica faptul că Domnul nu este grabnic la mânie, şi le dă celor pe care i-a avertizat posibilitatea să se îndrepte astfel încât cuvintele de judecată şi condamnare să fie înlocuite de cuvinte „prielnice celui ce umblă cu neprihănire”.

În versetele 8-9, Dumnezeu le arată din nou liderilor poporului cât de josnici sunt, prin faptul că îi asupresc pe cei slabi, lipsiţi de apărare. Atitudinea celor ce săvârşeau nedreptăţi este comparată cu jefuirea unor oameni care se întorc de la război - care, sleiţi de luptă, se întorc liniştiţi că au câştigat. Nedreptăţile sunt săvârşite împotriva văduvelor şi orfanilor, care, prin statutul lor sunt cei mai vulnerabili.

Versetele 10 şi 12-13 alcătuiesc ceea ce unii comentatori numesc „oracolul mântuirii”, cu alte cuvinte o secţiune de text profetic care se focalizează asupra temei răscumpărării. Promisiunea mântuirii este adresată aici rămăşiţei lui Israel, rămăşiţă formată din cei jefuiţi, exploataţi, cei împinşi la exil de către chiar fraţii lor - fraţi care au uitat şi au călcat Legământul, au râvnit şi au furat bunul aproapelui lor. Această rămăşiţă este comparată mai întâi cu o turmă care şi-a găsit liniştea într-un staul şi care acum poate să pască în linişte; apoi imaginea se schimbă, rămăşiţa lui Israel fiind descrisă drept o mulţime de oameni înaintea căreia merge Cel ce este Împăratul, Dumnezeu Însuşi.

Iaşi, 8 martie 2009

Anunţuri


2002 - 2007 © Biserica Penticostală Străjerul - Iaşi, Telefon: +40-232-214.854