Română

Predici

predici

În biserica Străjerul, predicile din cadrul slujbei de duminică au rolul de a întregi tabloul unei experienţe liturgice specifice zilei de duminică, ziua Domnului.

Predicile se realizează structurat, pe cărţi ale Scripturii. Alegerea carţilor se face în funcţie de dinamica şi de nevoile comunităţii.

Prezentăm aici câte un sumar al predicilor din duminicile anterioare, în ideea că vor fi folositoare pentru cei care le citesc, dar şi ca o expresie a viziunii şi specificului comunităţii noastre. Vezi arhiva.

 

Mărturii despre Isus (Ioan cap. 5:31-47)RSS

Fragmentul cuprins intre versetele 31 şi 47 ale capitolului 5 din Evanghelie încheie discursul pe care Isus îl adresează iudeilor. Acesta reprezintă un răspuns de apărare la hotărârea iudeilor de a-l omorî, ca urmare a acuzaţiiilor de încălcare a legii sabatului şi de hulă prin invocarea egalităţii Sale cu Dumnezezu Tatăl.

.După ce Isus ca  Fiu al lui Dumnezeu dă mărturie despre Sine, arătând că El este Cel ce are viaţa în Sine şi că, întocmai ca şi Tatăl, o dă cui vrea  (adică acelor ce ascultă cuvintele Sale şi cred în Cel ce l-a trimis ), în acest ultim pasaj al capitolului 5  aduce în sprijinul afirmaţiilor Sale despre Sine, alte citeva mărturii. Acestea vor demonstra că mărturia Sa de spre Sine este adevărată. Ne aflăm aici pe tiparul Legii lui Moise în care orice mărturie trebuia sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori pentru a fi considerată ca fiind adevărată.

Prima mărturie este cea pe care Ioan Botezătorul a depus-o despre Isus. Este vizată aici incosecvenţa poziţiei pe care iudeii o adoptaseră respingând lucrarea Mântuitorului. Ioan a mărturisit că nu este el Hristosul ci că Isus este Acela, fiind Fiul lui Dumnezeu şi Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii. Iudeii au recunoscut lucrarea lui Ioan ca fiind a unui  prooroc trimis de Dumnezeu. În consecinţă, o minimă consevenţă logică ar fi trebuit să  îi determine pe aceştia să primească  lucrarea lui  Isus.

A doua mărtuire este aceea a lucrărilor lui Isus, care sunt mai mari ca ale lui Ioan şi care mărturisesc astfel despre originea divină a Fiului lui Dumnezeu .

Dacă lucrarea lui Ioan a fost aceea de a boteza cu apă Isus vine pe acelaşi tipar al botezătorului, dar botezând nu cu apă ci cu Duhul Sfânt, prin aceasta referindu-se evident la lucrarea Lui de a da viaţă celor ce cred în El. În acest sens minunile fizice săvârşite de Isus şi  pomenite în Evanghelie sunt semne ale lucrării universale de mântuire a omului.

Concluzia este evidentă: Isus este un prooroc trimis de Dumnezeu, însă mult mai mare ca proorocul Ioan.

Lucrarea lui Ioan Botezătorul constituie astfel  un tip al lucrării lui Isus, dar profunzimea la care această lucrare a Fiului operează în lume acum (accesibilă doar lui Dumnezeu Însuşi)  este  o mărturisire evidentă despre originea  divină a misiunii Sale

A treia mărturie invocată de Isus este mărturia  Tatălui. Isus arată că însuşi Tatăl este cel ce a mărturisit despre Isus, cu prilejul botezului Său în apa Iordanului. Or, în raport de această mărturie, poziţia iudeilor de respingere a Celui trimis de Tatăl era una de totală înstrăinare de Dumnezeu şi de planurile  Sale.

Din acest punct de vedere Isus în mod clar revendică aici o autoritate mai mare ca aceea a  lui Moise, arătând că, prin această mărturie dată de Tatăl, El are parte de o comuniune mult mai înaltă cu Dumnezeu decât a avut-o Moise în pustiul călătoriei poporului spre ţara promisă., având un statut mult mai înalt ca acesta.

Această mărtuire este adusă în discuţie pentru a demonstra liderilor poporului cât de străini sunt ei faţă de planurile Domnului, în condiţiile în care ei nu au această comuniune deplină cu Tatăl, iar acum  resping  Cuvântul Lui vestit de Isus..

În fine, a patra mărturie despre Isus, respectiv aceea a Scripturilor, vine să desfiinţeze total poziţia iudeilor şi constituie în finalul pasajului temeiul pentru care iudeii sunt dovediţi ca fiind cei care vor fi învinuiţi şi judecaţi înaintea Tatălui, chiar de către Moise, dătătorul legii vechiului legământ..

În primul rând, Isus îi acuză aici pe iudei că nu au înţeles miezul, esenţa Legii lui Moise care este dragostea de Dumnezeu exprimată în imperativul deuteronomic de a-l iubi şi a-l căuta cu toată inima, cu toată puterea cu tot cugetul şi cu tot sufletul.

Dacă ei ar fi iubit pe Dumnezeu l-ar fi primit şi pe Isus, care a venit ca trimis al Tatălui, în Numele Tatălui. Trimiterea este evidentă la episodul din Exod când Moise este primit de către popor prin credinţă, legitimându-se ca trimis al lui Dumnezeu şi invocând  Numele acestuia.

În al doilea rând, Isus afirmă despre iudei că ei nu pot crede în El pentru că în realitate ei nu caută slava care o poate da numai Dumnezeu, ci ei caută slava care vine de la oameni.  Prin aceasta Isus demonstrează că întregul sistem creat de liderii religioşi pe baza Legii lui Moise nu mai avea nici o finalitate pe planul relaţiei cu Dumnezeu ci el viza numai obţinerea unei aparenţe de evlavie importantă la nivelul relaţiilor interumane.

Moise a vorbit în lege de faptul că Dumnezeu le va trimite un alt prooroc mai mare ca el, al cărui mesaj va trebui ascultat, iar întregul sistem religios instituit de el viza aşteptarea venirii acestui trimis divin. Ulterior, însă, acest deziderat a fost modificat, sistemul religios devenind din mijloc un scop în sine iar conservarea acestuia rămânea singurul imperativ care mai trezea interes din partea celor care profitau de pe urma acestui sistem.

În al treilea rând, Isus arată că Cuvintele lui Dumnezeu cuprinse în Legea lui Moise trebuiau să fie primite prin credinţă de iudei. Aceţtia erau astfel provocaţi să răspundă lui Dumnezeu prin credinţă şi să înţeleagă că mântuirea nu poate să vină decât de la Dumnezeu şi nu este rezultatul unei strădanii omeneşti, fie ea chiar şi aceea de a studia şi interpreta aceste cuvinte. Dacă nu au crezut cuvintele  lui Moise, iudeii nu aveau nici o şansă de a se raporta corect la lucrarea lui Isus primind-o prin credinţă.

Iată cum toată strădania iudeilor de a cerceta scripturile şi de a ţine în mod riguros prescripţiile legii, pe care au transformat-o într-un veritabil sistem religios, se dovedeşte a fi o preocupare fără o finalitate mântuitoare. În planul rezultatului practic această atitudine a lor i-a adus în ipostaza de a-l respinge pe Dumnezeu şi de a se dovedi nu împlinitori ai legii lui Moise ci călcători a ei.

Iaşi, 29 noiembrie 2009

Anunţuri


2002 - 2007 © Biserica Penticostală Străjerul - Iaşi, Telefon: +40-232-214.854