• Cine suntem
• Proiecte
• Activităţi în biserică
• Predici
• Textul zilei
• Părinţii Bisericii
• Calendar liturgic
• Grupul de studenţi
• Lumea contemporană
• Muzică
• Opinia ta
• Contact

Predici

În biserica Străjerul, predicile din cadrul slujbei de duminică au rolul de a întregi tabloul unei experienţe liturgice specifice zilei de duminică, ziua Domnului.

Predicile se realizează structurat, pe cărţi ale Scripturii. Alegerea carţilor se face în funcţie de dinamica şi de nevoile comunităţii.

Prezentăm aici câte un sumar al predicilor din duminicile anterioare, în ideea că vor fi folositoare pentru cei care le citesc, dar şi ca o expresie a viziunii şi specificului comunităţii noastre. Vezi arhiva.

 

Matei (cap. 19:1-12)

Ne aflăm în faţa unui cuvânt al Scripturii deloc comod, care porneşte de la intenţia fariseilor de a-I întinde o cursă lui Isus. Pe scurt, învăţaţii Legii îi cereau lui Christos o părere despre tradiţia lor cu privire la despărţirea bărbatului de femeie, a soţului de soţie. Potrivit tradiţiei iudaice, existau câteva opinii diferite despre această problemă, care acoperă tot spectrul, de la extrema potrivit căreia un bărbat îşi poate lăsa nevasta din orice pricină (unele chiar ridicole - dacă nu îi place cum găteşte, de exemplu), până la cea în care temeiul despărţirii este legea lui Moise. Răspunsul lui Christos la această provocare este simplu, tranşant şi clar, numai că aplicabilitatea lui vizează două niveluri. Un prim nivel vizează contextul local, răspunsul priveşte cursa fariseilor şi mentalitatea lor de a înţelege relaţia bărbatului cu femeia. Celălalt nivel vizează Biserica, aplicabilitatea răspunsului Domnului pentru creştini.

Cu totul neaşteptat, răspunsul lui Isus nu face apel la tradiţia iudaică, ci la un principiu al creaţiei, care vizează natura şi destinul omului în Dumnezeu. Christos spune că Dumnezeu a imprimat în om chipul Său (parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut). O expresie profundă a chipului şi asemănării cu Dumnezeu este faptul că omul este înclinat spre un tip de unitate care în natura umană se realizează prin unirea unui bărbat cu femeia lui (cei doi devin un singur trup, o singură „carne” , fire). Aceasta e voia lui Dumnezeu, astfel e constituit omul. A căuta să rupi această unitate, înseamnă a fi împotriva firii, împotriva lui Dumnezeu. Evident, căderea omului a afectat acest principiu, iar în umanitate asistăm la tot felul de degenerări.

Pentru iudei, răspunsul lui Isus este legat de legea lui Moise, pe care fariseii o invocă într-o interpretare eronată. Isus, când spune că legea a îngăduit despărţirea, nu afirmă o slăbiciune a legii sau faptul că e legiferează păcatul. Dimpotrivă, Isus arată încă o dată care a fost rostul legii, acela de a vorbi despre păcat, de a arăta incapacitatea omului de a se mântui prin efort propriu, dar şi de a fi o stavilă împotriva păcatului. Cartea de despărţire era o soluţie de a proteja femeia într-o societate în care ea nu avea nici un drept, iar despărţirea de bărbat echivala cu a ajunge sclavă sau prostituată. În plus, interdicţia recăsătoririi cu femeia care a comis adulter descuraja efectiv, atât păcatul adulterului, cât şi despărţirea.

Pentru creştini, răspunsul Domnului este enorm de sugestiv, căci nu admite nici un fel de compromis şi nu admite nici un fel de temei pentru despărţire. În Christos, omul este restaurat, iar posibilitatea unirii bărbatului cu femeia este refăcută. Invocarea păcatului adulterului ca singurul temei trebuie analizat tot în perspectivă creştină. Ceea ce primează aici nu este săvârşirea acelui păcat (care poate fi un accident, şi nu pierderea calităţii de fiu a lui Dumnezeu), ci condiţia de creştin. Dacă unul dintre cei doi îşi pierde calitatea de creştin, dacă renunţă la Christos, atunci şi temeiul unirii dintre bărbat şi femeie se pierde, nu mai există nici o garanţie a unităţii. Christos este radical şi afirmă că pentru doi creştini nu există nici un temei pentru despărţire. De aceia, la scandalul ucenicilor, care nu mai văd un folos din căsătorie, răspunsul Domnului este concludent. Nu există altă cale, aşa a fost proiectat omul, în el există căutarea pentru unitatea dintâi. Excepţia e posibilă doar dacă pentru cineva apar acele condiţii care fac posibilă viaţa solitară: să fii născut famen (inactiv, neproductiv sexual, impotent), să fii făcut famen de oameni (practica castrării sclavilor de casă) sau vocaţia, darul celibatului pentru împărăţia lui Dumnezeu.

Iaşi, 6 februarie 2005

---

2002 - 2007 © Biserica Penticostală Străjerul - Iaşi, Telefon: +40-752-983.842