Română

Predici

predici

În biserica Străjerul, predicile din cadrul slujbei de duminică au rolul de a întregi tabloul unei experienţe liturgice specifice zilei de duminică, ziua Domnului.

Predicile se realizează structurat, pe cărţi ale Scripturii. Alegerea carţilor se face în funcţie de dinamica şi de nevoile comunităţii.

Prezentăm aici câte un sumar al predicilor din duminicile anterioare, în ideea că vor fi folositoare pentru cei care le citesc, dar şi ca o expresie a viziunii şi specificului comunităţii noastre. Vezi arhiva.

 

O perspectivă iconomică asupra cărţii ExodRSS

Titlul anunţat trimite la ideea unei lecturi asupra cărţii Exod dintr-o perspectivă care să pună în evidenţă dinamica relaţiei omului cu Dumnezeu în ceea ce teologii numesc lucrarea sau opera divină (iconomia divină). Această lucrare vizează omul şi întreaga lume şi se desfăşoară în permanenţă în istorie. Are un caracter universal, dar poate fi identificată şi local, cu oameni, obiective şi împrejurări anume. Scriptura ne obişnuieşte cu acest limbaj al unei lucrări a lui Dumnezeu, ceea ce ne trimite la ideea unui proiect sau plan divin care este pus în lucru în istorie. Esenţial este de observat că la acest plan omul este invitat ca partener. Opera lui Dumnezeu nu înseamnă un plan analitic proiectat în detaliu care urmează să fie pus în practică în mod mecanic. Parteneriatul cu omul înseamnă şi o contribuţie umană, adică ideea că planul lui Dumnezeu presupune un loc lăsat pentru această participare umană, ceea ce presupune în final un dialog, confruntare uneori, chiar apariţia unor surprize.

În cartea Exod, elementul central al iconomiei divine este legat de naşterea unui popor, a unei comunităţi de oameni aflaţi în legământ cu Dumnezeu. Identitatea acestui neam este dată de prezenţa lui Dumnezeu în mijlocul poporului, prezenţă care face din Israel să fie ceva distinct, consistent între toate naţiunile lumii (o comoară de preţ între neamuri, un popor sfânt, o împărăţie de preoţească). Pentru ca acest plan să fie realizat, Dumnezeu invită omul la dialog, îi propune o strategie, îi cere participarea şi îi lasă loc de manifestare. Interesant şi util de evidenţiat în cartea Exod sunt caracteristicile acestei iconomii divine, ale dinamicii relaţiei omului cu Dumnezeu în atingerea obiectivului propus.

O primă caracteristică a iconomiei divine, poate cea mai interesantă şi provocatoare, este flexibilitatea, elasticitatea acesteia. Deoarece avem de a face cu un parteneriat divino-uman, în atingerea scopului proiectului pot apare paranteze şi scurtături, se pot alege sau schimba mai multe mijloace sau căi, pot apare chiar şi surprize din partea ambelor părţi. Ideea de bază a acestei caracteristici este că în iconomia divină atingerea scopului nu relativizează deloc procesul în sine. Dumnezeu nu vrea să atingă un scop cu orice preţ, ci vrea participarea şi asumarea responsabilă a omului la realizarea acelui ţel. Drumul în sine este foarte important (dar nu devine scop în sine), pentru că el este un loc al cunoaşterii, expresiei de sine, participării. În cartea Exod, avem exemple la tot pasul care pun în evidenţă această caracteristică a elasticităţii iconomiei divine: Dumnezeu aude strigătul din Egipt şi îşi propune să salveze poporul, dar mai trebuie să treacă 80 de ani ca să se întâmple asta, Moise trece la acţiune, dar mai apare o paranteză de 40 de ani, în poziţia de lider Moise îl atrage pe Aaron, deşi nu e cea mai bună soluţie, pe muchie de cuţit, mijlocirea lui Moise schimbă intenţia lui Dumnezeu şi aşa se încheie un nou legământ etc.

O altă caracteristică vizibilă în cartea Exod este tensiunea, încordarea, exigenţa demersului. Orice realizare pe drumul iconomiei divine se câştigă printr-o participare intensă, uneori la limită, cu implicarea tuturor resurselor, fără relaxare. Procesul pune în evidenţă pasiunea, inima, exigenţele lui Dumnezeu dar şi ale omului, ca partener al său. Orice pas este o provocare, orice realizare este un pas în cunoaştere, un test. Privind în datele cărţii Exod, putem uşor sesiza cum aceste coordonate sunt la tot pasul: tensiunea robiei, provocările aduse de solul eliberator, salvarea obţinută la limită într-un proces care aducem mereu surprize, intrarea în pustie şi, poate cel mai semnificativ, întâlnirea cu Dumnezeu de la Sinai (graniţe şi atenţionări, manifestarea divină care induce frică, cererea poporului ca Dumnezeu să nu mai vorbească etc.).

Exodul ne mai învaţă să nu limităm cadrul iconomiei divine la ceea ce noi oamenii avem acces în mod direct la un moment dat sau într-un loc anume. Cadrul lucrării lui Dumnezeu este mai larg, el implică uneori resurse şi mijloace pe care omul, ca partener implicat, nu le sesizează sau nu le ia în considerare. În cartea Exod putem discerne rolul imperiului Egiptean, infuzia de capital străin adusă de un Ietro sau permanenta prezenţă a îngerilor, ca actori nevăzuţi, uneori nebăgaţi în seamă de oameni. Un cadru aparent negativ sau ostil, cum este pustia, poate juca un rol fundamental în lucrarea lui Dumnezeu, astfel încât omul trebuie să fie atent şi deschis să folosească orice context pe care îl are la dispoziţie.

O provocare cu adevărat importantă în parteneriatul cu Dumnezeu este prezenţa unor termeni care transcend condiţiile umane obişnuite. Aceşti termeni însoţesc iconomia divină, iar raportarea omului la ei nu se poate realiza decât prin credinţă totală, prin ascultare şi supunere totală. Asemenea situare cere din partea omului încredere în partenerul său, în Dumnezeu, nu numai în situaţii limită, ci în toate lucrurile. Observăm în cartea Exod asemenea termeni, unii având parcă darul să paralizeze orice orizont sau soluţie care poate fi gândită în termeni umani, dar care găsesc ieşire doar în acea încredere totală în Dumnezeu: eliberatorul poporului nu este o armată puternică, ci un bătrân de 80 de ani cu un toiag în mână, în condiţiile restrictive ale pustiei, pâinea coboară din cer, iar apa iese din piatră, mâinile ridicate înclină balanţa unei lupte adevărate cu suliţe şi săbii etc.

Mai trebuie observat că în iconomia divină termenii omului au darul să îl provoace pe Dumnezeu. Asemenea termeni pot fi negativi (cârtirea, ispitirea lui Dumnezeu, idolatria şi ruperea legământului), dar şi pozitivi (strigătul către Dumnezeu, credinţa şi iniţiativa, mijlocirea, dorinţa de a cunoaşte pe Dumnezeu, dărnicia). Aceste provocări iau forma unor acţiuni ale lui Dumnezeu care pot schimba enorm de mult datele iconomiei sale.

În fine, mai putem observa că iconomia lui Dumnezeu lasă urme, semne (fapte memorabile, sărbătorile, cortul, cartea legii, altarele etc.), atât pentru prezent, cât şi pentru viitor. Semnele au rolul de a orienta, de a puncta, de a provoca pe cei care le văd sau se întâlnesc cu ele. Acestea formează o urmă vizibilă în istorie care are darul să lumineze orice prezent, dealtfel tulbure, în care omul se implică în lucrarea lui Dumnezeu.

Iaşi, 2 martie 2008

Anunţuri


2002 - 2007 © Biserica Penticostală Străjerul - Iaşi, Telefon: +40-752-983.842, +40-735-855.527