Română

Predici

predici

În biserica Străjerul, predicile din cadrul slujbei de duminică au rolul de a întregi tabloul unei experienţe liturgice specifice zilei de duminică, ziua Domnului.

Predicile se realizează structurat, pe cărţi ale Scripturii. Alegerea carţilor se face în funcţie de dinamica şi de nevoile comunităţii.

Prezentăm aici câte un sumar al predicilor din duminicile anterioare, în ideea că vor fi folositoare pentru cei care le citesc, dar şi ca o expresie a viziunii şi specificului comunităţii noastre. Vezi arhiva.

 

O posibilă sinteză (2 Corinteni, cap. 1-7)RSS

Prima parte a cărţii 2Corinteni este răspunsul ap. Pavel la rezultatele intervenţiei sale asupra problemei din Corint. Aceste rezultate au venit prin medierea realizată de „scrisoarea cu lacrimi” şi de vizita lui Titus. În structura prime părţi a cărţii 2Corinteni (cap.1-7) se poate vedea uşor că există o mare paranteză deschisă la cap. 2:14 şi care se încheie abia la cap. 7:4. Înainte de această paranteză (cap.1:1-2:13), ap. Pavel prezintă explicaţii despre amânarea vizitei sale în Corint şi despre raţiunea acelei „scrisori cu lacrimi”, făcând aprecieri asupra promptitudinii cu care corintenii au reacţionat la scrisoare şi la vizita lui Titus. După închiderea parantezei (în cap. 7:5-16), mesajul apostolului continuă ideea anterioară, dar acum pe un ton laudativ şi apreciativ la adresa corintenilor şi a rezultatelor obţinute. Interesant este de observat nu numai că avem de a face cu o paranteză de mari dimensiuni în mesajul apostolului, dar şi că tema acesteia este chiar problema din Corint despre care tocmai am aflat că s-a rezolvat. În mod legitim ne putem întreba care este scopul pentru care ap. Pavel revine asupra problemei din Corint în această scrisoare al cărei raţiuni este de a fi un mesaj de răspuns la o problemă care tocmai s-a rezolvat? În mod cert, nu este o scăpare, nu este o ieşire a personalităţii apostolului care să trădeze că în el problema încă fierbe şi că eventual nu s-a rezolvat. Mai degrabă putem crede că ap. Pavel revine asupra problemei aici cu un scop foarte clar. Având distanţa necesară, judecând la rece, raţiunea apostolului este să trateze sistematic problema pentru a arăta cauzele şi efectele ei, pentru a folosi datele acestei experienţe în sens pedagogic şi pentru a asuma trecutul cu responsabilitate. În plus, această revenire avea să fie de mare folos nu numai corintenilor, ci şi altor comunităţi care treceau prin probleme similare datorită zelului cu care iudaizatorii atacau lucrarea paulină.

Din lectura atentă a textului, putem considera că privirea retrospectivă a ap. Pavel asupra situaţiei din Corint este una care îmbină trei planuri de analiză: unul teologic, unul pastoral şi unul personal. Am putea merge mai departe chiar şi să considerăm că autorul ne pune la îndemână o metodă, un sistem de analiză care poate fi utilizat şi în prezent pentru diverse probleme care apar în comunitatea creştină. Modul în care îmbină cele trei planuri şi detaliile problemei sunt cu siguranţă contextuale şi au de a face cu problema apărută în comunitatea din Corint. Însă, ideea în sine de a trata o problemă apărută în comunitatea creştină prin apelul simultan la cele trei planuri de analiză este o idee cu caracter de generalitate şi este de folos să ne oprim asupra ei. De la ap. Pavel putem învăţa despre importanţa prezenţei fiecărui plan de analiză precum şi despre pericolele care apar atunci când o problemă este analizată unidimensional sau preponderent dintr-o anumită perspectivă.

Observăm că planul teologic este destul de consistent în acest text, chiar dacă, după remarca comentatorilor, 2Corinteni este epistola omului Pavel şi nu a apostolului sau a teologului Pavel. Planul teologic are menirea să aducă în analiză terenul stabil, reperul faţă de care se poate judeca problema. Acest plan conţine adevărurile şi principiile revelaţiei creştine, principii care sunt eterne şi nu admit schimbări de conţinut în procesul de contextualizare. Rolul acestui plan este de a fi o instanţă de autoritate, de întemeiere a soluţiilor, de obiectivitate (să poţi da soluţii similare la probleme similare) şi de înţelegere corectă a problemei. Planul pastoral aduce în discuţie perspectiva comunitară a vieţii creştine, viaţă care este văzută ca un proces de devenire. Orice problemă a unui credincios este la limită o problemă comunitară (afectează comunitatea, dinamica şi puterea ei, relaţiile şi coeziunea dintre credincioşi etc.). În faţa unei probleme, planul pastoral este unul care invocă nevoia de vindecare, de reconciliere, de iertare. Motorul vieţii comunitare este iubirea şi grija pentru binele celuilalt. Dacă problemele aduc suferinţe şi întristări, reflexul pastoral este cel al mângâierii, al consolării şi susţinerii. Angajarea în comunitatea creştină şi în slujire implică un devotament şi o dedicare pentru ceilalţi, asumarea unui greu şi a unei suferinţe pentru mântuirea celuilalt. În fine, planul personal este cel care aduce cu sine responsabilitatea şi diversitatea în slujire, în procesul de rezolvare a problemelor şi de progres duhovnicesc. Prin asumarea răspunderii, prin participarea personală cu darurile şi credinţa fiecărui credincios implicat, orice problemă capătă un contur şi o semnificaţie reală şi permite găsirea unei soluţii care să îi pună capăt.

Utilizarea metodei pauline de combinare a celor trei planuri de analiză în rezolvarea unei probleme permite şi evitarea unor capcane, a unor greşeli şi a unor riscuri care pot apare în acest proces. Din textul epistolei se poate vedea maniera în care ap. Pavel îi învaţă pe corinteni să evite asemenea capcane. Două exemple ne-au reţinut atenţia în mod deosebit. În primul rând, sesizăm grija apostolului de a-i ajuta pe corinteni să vadă pericolul de a înţelege slujirea creştină, misiunea apostolatului şi mai ales calitatea de lider după paradigma oferită de spaţiul socio-cultural al lumii şi nu după datele revelaţiei. Acesta era unul dintre derapajele majore ale oponenţilor ap. Pavel, cei care ii contestau mandatul apostolic pentru că aveau alte standarde şi alte criterii de evaluare a slujirii creştine. În al doilea rând, menţionăm prezenţa foarte consistentă în textul acestei părţi a epistolei a unei proiecţii a realităţii escatologice în prezent. Această proiecţie dă sens omului şi acţiunilor sale, salvează din efemer şi moarte orice rezultat obţinut, dă semnificaţie deciziilor şi acţiunilor punctuale. De asemenea, orizontul escatologic oferă şansa unei abordări mature a oricărei probleme, evitarea riscului extremelor, analizelor părtinitoare şi subiective sau a urmăririi unor interese străine (altele decât vindecarea şi progresul vieţii creştine personale şi comunitare).

Iaşi, 23 noiembrie 2008

Anunţuri


2002 - 2007 © Biserica Penticostală Străjerul - Iaşi, Telefon: +40-232-214.854