• Cine suntem
• Proiecte
• Activităţi în biserică
• Predici
• Textul zilei
• Opinia ta
• Legături utile
• Părinţii Bisericii
• Muzică
• Contact

Predici

În biserica Străjerul, predicile din cadrul slujbei de duminică au rolul de a întregi tabloul unei experienţe liturgice specifice zilei de duminică, ziua Domnului.

Predicile se realizează structurat, pe cărţi ale Scripturii. Alegerea carţilor se face în funcţie de dinamica şi de nevoile comunităţii.

Prezentăm aici câte un sumar al predicilor din duminicile anterioare, în ideea că vor fi folositoare pentru cei care le citesc, dar şi ca o expresie a viziunii şi specificului comunităţii noastre. Vezi arhiva.

 

Omul duhovnicesc şi omul cu jumătăţi de măsură - 1Ioan 2:3-11

Destinatarii lui Ioan se confruntau cu o grupare de pseudo-creştini, oameni care combinau creştinismul cu filosofia şi profesau un tip de viaţă care în mod vizibil este în conflict cu viaţa autentică din Dumnezeu, cu comuniunea în iubire a tuturor sfinţilor. Ioan preia trei afirmaţii ale gnosticilor care erau foarte importante pentru profesia lor, afirmaţii prin care ei au reuşit să se impună în comunitatea creştină: ştim că ştim (ştim că îl cunoaştem pe Dumnezeu), suntem în El, în Dumnezeu, suntem în lumină (suntem luminaţi). Apostolul Ioan construieşte un text prin care arată că aceste afirmaţii nu numai că pot fi testate, ci că trebuie în mod necesar testate, astfel încât credincioşii să aibă discernământ şi să poată demasca orice fals sau orice încercare de denaturare a vieţii creştine autentice. Textul este construit pe contraste, punând în relaţie teza creştină şi antiteza gnosticilor şi ceea ce derivă din fiecare.

Cum ştim că ştim?

În versetele 3-5, Ioan pune în contrast adevărul cunoaşterii lui Dumnezeu cu gnoza ereticilor. Gnosticii afirmau că îl cunosc pe Dumnezeu şi că au şi garanţia acestei cunoaşteri, că ştiu că ştiu. Ioan porneşte de la teza creştină (v. 5) şi arată modul în care se validează adevărata cunoaştere: ştim că îl cunoaştem, avem garanţia că îl cunoaştem dacă păzim poruncile lui. La prima vedere, Ioan aduce un argument empiric, în contrast cu argumentul gnosticilor care este de natură formală (certitudinea cunoaşterii este asigurată de rigoarea gândirii, de respectarea principiilor gândirii, de metodă). Argumentul lui Ioan nu este unul empiric, ci răspunde tot unei exigenţe de ordin epistemologic. Ioan reclamă un alt tip de obedienţă, de supunere faţă de autoritate decât cel al gnosticilor. El cere supunere nu faţă de raţionamentul logic, ci faţă de autoritatea cuvântului divin, faţă de porunci. Ascultarea poruncilor asigură concordanţa cu realitatea, posibilitatea cunoaşterii ei. În contrast, nerespectarea poruncilor conduce la situarea în minciună, în neadevăr, adică existenţa în discordanţă cu realitatea. La Ioan, caracteristica adevăratei cunoaşteri este supunerea faţă de poruncile lui Dumnezeu. Cunoaşterea are sensul de participare la adevăr (în sensul cel mai grecesc al cuvântului), la viaţa lui Dumnezeu, care este o relaţie în iubire. Gnosticii se află în afara adevărului pentru că ei concep realitatea dualist şi consideră cunoaşterea ca participare la lumea ideilor (la o lume abstractă), ignorând viaţa în ansamblul ei, pe când Ioan vede adevărul ca viaţă, ca fapt de comuniune inter-personală, în iubire. În gândirea creştină, a cunoaşte pe Dumnezeu nu înseamnă a avea un proces corect al gândirii, ci o viaţă trăită în iubire, în ascultare de Cuvântul lui Dumnezeu, autoritatea care face posibilă o astfel de realizare. Ioan nu neagă cunoaşterea raţională, ci o arată insuficientă, este o cunoaştere trunchiată.

Desăvârşirea sau împlinirea este la Ioan în iubirea lui Dumnezeu. Această dragoste a lui Dumnezeu poate fi înţeleasă în trei moduri în acest context: este dragostea persoanei divine faţă de om, este dragostea omului faţă de Dumnezeu şi este un tip de dragoste, cea divină, care nu aparţine omului. Toate aceste trei sensuri sunt valabile la Ioan, dar în acest context accentul cade pe iubirea omului faţă de Dumnezeu, ca urmare a păzirii poruncilor - o dragoste calificată, autentică, nu una declarativă.

A rămâne în El

În v. 6, Ioan aduce în discuţie o altă afirmaţie care trebuie testată: suntem în Dumnezeu. Răspunsul lui Ioan este aici unul de tip holist: trăind cum Isus a trăit. Imitatio Cristi sau urmarea modelului lui Isus este la Ioan garanţia rămânerii în Dumnezeu. Răspunsul lui Ioan nu este unul de factură morală. Imitarea lui Cristos înseamnă trăirea unui mod de existenţă care este din Dumnezeu, care este al lui Dumnezeu. La Ioan, viaţa veşnică este echivalentă cu cunoaşterea lui Dumnezeu (Ioan 17:3), adică cu participarea la viaţa lui Dumnezeu, la modul său de existenţă. A trăi ca Isus în lume, înseamnă a trăi ca Fiu în permanentă relaţie cu Tatăl, iar din această relaţie se califică relaţiile cu ceilalţi oameni.

A fi în lumină

În v. 7-11, Ioan aduce în discuţie porunca iubirii, cu un accent pe noutatea poruncii şi pe ideea de a fi în lumină şi de a testa acest adevăr. Despre noutatea poruncii, pot apare câteva probleme de interpretare, aşa cum ar putea sugera traducerile:

• vă scriu, ca o lege nouă, despre ceea ce este realizat în El şi în voi, pentru că ...
• vă scriu despre o lege nouă, care s-a realizat în El şi în voi, pentru că ...
• despre o nouă lege vă scriu - asta este adevărat în El şi în voi - pentru că întunericul trece

Pentru a înţelege sensul dat de Ioan noutăţii poruncii, trebuie să luăm în considerare că Ioan lucrează cu o eschatologie realizată - lumina adevărată este deja în lume. În Isus, avem deja sfârşitul, lumea a fost judecată, lumina este separată de întuneric. Acesta este un fapt obiectiv, realizat în Isus, dar şi în credincioşi. Noutatea la Ioan este legată de operativitatea poruncii iubirii, de faptul că ea lucrează în oameni, că face lumina să strălucească şi să alunge întunericul.

Ioan le scrie destinatarilor despre adevărul trăirii în lumină, care nu se rezumă la varianta gnostică a iluminării, a cunoaşterii raţionale. La Ioan, a fi în lumină înseamnă a iubi, iar acest a iubi ţine de un nou mod de existenţă realizat în Cristos şi actualizat în toţi cei ce cred în El. Destinatarii lui Ioan aveau o problemă la capitolul relaţii între fraţi. Este greu de crezut că între ei exista ură, dar e lesne de înţeles că acolo se poate ajunge atâta vreme cât motorul vieţii este dat de statutul arogant al celui ce pretinde că este iluminat. A fi în lumină înseamnă, la Ioan, a fi în mod constant într-o viaţă de iubire, a practica în mod constant atitudinea de iubire faţă de fraţi, a actualiza adevărul realizat deja în Cristos şi acceptat de creştini la începutul vieţii lor de credinţă.

Iaşi, 30 martie 2008

---

2002 - 2007 © Biserica Penticostală Străjerul - Iaşi, Telefon: +40-232-214.854