Română

Predici

predici

În biserica Străjerul, predicile din cadrul slujbei de duminică au rolul de a întregi tabloul unei experienţe liturgice specifice zilei de duminică, ziua Domnului.

Predicile se realizează structurat, pe cărţi ale Scripturii. Alegerea carţilor se face în funcţie de dinamica şi de nevoile comunităţii.

Prezentăm aici câte un sumar al predicilor din duminicile anterioare, în ideea că vor fi folositoare pentru cei care le citesc, dar şi ca o expresie a viziunii şi specificului comunităţii noastre. Vezi arhiva.

 

Pavel şi falşii apostoli (2 Cor. 11: 1-15)RSS

Cuvântul lui Dumnezeu ne prezintă, în acest pasaj, prin câteva imagini simbolice sugestive, apărarea lui Pavel în faţa corintenilor. Aceasta cuprinde câteva referiri la cauzele care l-au determinat pe apostol să ia atitudine împotriva iudaizatorilor şi a modelului de slujitor creştin pe care aceştia îl prezentau comunităţii, la acuzele pe care i le aduceau aceşti pseudo-apostoli, precum şi demascarea adevăratei lor identităţi şi a sursei spirituale negative care îi animau.

După un prim verset, care se constituie mai mult într-o introducere în demersul care va urma în acest capitol, Pavel arată scopul principal care l-a determinat să ia atitudine faţă de ataşamentul profund pe care corintenii îl manifestau faţă de aceşti noi apostoli, şi anume iubirea, cu reversul ei firesc gelozia, după voia lui Dumnezeu. Dumnezeul revelat în Scripturile Vechiului Testament este un Dumnezeu care îşi iubeşte poporul Său aşa cum un mire îşi iubeşte mireasa şi care este gelos pe acest popor atunci când poporul părăseşte relaţia cu El, închinându-se idolilor. Pavel exprimă această gelozie a sa după voia lui Dumnezeu prin două imagini simbolice cunoscute în epocă, care se completează reciproc: imaginea logodnei şi aceea a amăgirii Evei de către şarpe în Grădina Edenului.

În cea ce priveşte imaginea logodnei, trimiterile sunt evidente la practicile din epocă, care erau legate de acest eveniment. Logodna era considerată un moment anterior nunţii, în care între cei doi viitori soţi era încheiat un angajament de căsătorie (de obicei, perfectat de către părinţi). Urma apoi o perioadă de până la un an în care cei doi, deşi nu locuiau împreună, urmau să se cunoască mai bine şi să se pregătească pentru nuntă. Era pregătită zestrea fetei şi mirele îi comunica periodic viitoarei mirese, prin intermediul tatălui acesteia sau al unui prieten foarte apropiat, care sunt cerinţele pe care trebuie să le îndeplinească pentru a-i fi mireasă. De asemenea, mirelui îi revenea obligaţia de a pregăti locul în care vor convieţui cei doi şi a se ocupa de dobândirea bunurilor materiale principale destinate căsătoriei. În această perioadă, mireasa era în grija tatălui care se constituia într-un garant al păstrării curăţiei fetei până la momentul nunţii şi care avea obligaţia de a o pregăti pentru acest eveniment, când mireasa trebuia înfăţişată înaintea mirelui. Actualizarea acestei imagini în cadrul Bisericii Noului Testament este evidentă: Biserica din Corint este Mireasa logodită cu Mirele Hristos. Pavel se revendică aici ca părintele spiritual prin care s-a încheiat această logodnă, din acest statut al său decurgând obligaţia sa de a veghea la puritatea şi la curăţia gândurilor şi sentimentelor corintenilor faţă de Mirele Hristos, în perioada logodnei, şi aceea de a o înfăţişa înaintea Mirelui curată şi fără pată în ziua nunţii. De asemenea imaginea amăgirii Evei de către şarpe în Grădina Edenului printr-un şiretlic, trimite la ideea încălcării obligaţiei de fidelitate asumată de Biserica din Corint faţă de Hristos prin primirea acestor iudaizatori şi a propovăduirii lor.

O cheie importantă în desluşirea miezului disputei din Corint o avem în versetul 3, din acest capitol, în care Apostolul Pavel se prezintă pe sine ca un părinte grijuliu şi responsabil faţă de orice abatere a gândurilor corintenilor de la simplitatea (trad. Cornilescu: „curăţia şi credincioşia”) care este în Hristos. Dacă „simplitatea” este varianta de traducere pentru care optează majoritatea traducătorilor Noului Testament, înseamnă că miza prezenţei grupului apostolilor iudaizatori în Corint o reprezenta pericolul denaturării imaginii adevăratului slujitor al lui Hristos. Acest adevăr întrupat de apostolul Pavel şi de cei din echipa lui de misiune era contrazis de mesajul şi comportamentul noilor apostoli, al cărui conţinut era în esenţă unul iudaizator cu anumite influenţe care veneau din mediul cultural grec, prin înţelegerea în sens lumesc a relaţiei maestru-discipol.

Apostolul Pavel şi echipa sa au întrupat în Corint un model al simplităţii Mântuitorului, care avea în vedere arătarea şi trăirea în permanenţă şi în mod mistic a prezenţei lui Hrisos cel răstignit în viaţa creştinului (vezi 2 Cor. 4:10-12). Era vorba de un model asumat în mod voit de acest grup de apostoli (vezi 2 Cor. 11:12). Ei se bazau în propovăduirea şi trăirea lor în Corint, nu pe înţelepciunea vorbirii, ci pe puterea crucii lui Hristos, care pentru iudei este poticnire şi pricină de scandal şi pentru greci este nebunie (vezi 1 Cor. 1:21-24 ). Or, negând această condiţie fundamentală a slujitorului creştin, noii iudaizatori negau miezul adevărului creştin care nu este o filozofie, ci o putere de viaţă nouă care ne vine dinspre taina jertfei pascale de pe Golgota. Astfel, ei prezentau o altă Evanghelie (un alt adevăr), un alt Isus (un super Isus iudeu, în viaţa căruia crucea nu reprezenta un lucru important), aducând în biserică influenţa unui alt duh decât Acela al Adevăratului Hristos.

În versetele 4-11 aflăm care sunt, în esenţă, motivele de dispută dintre cele două grupuri de slujitori. În primul rând, noii apostoli au negat în mare parte lucrarea şi eficienţa lucrării în Corint a lui Pavel, pe care nu-l socoteau ca fiind unul dintre apostoli, şi au încercat să aşeze alte baze credinţa din această comunitate, în dezacord cu conţinutul propovăduirii pauline. Rezultă că o primă problemă a lor era una de autoritate, respectiv de recunoaştere a autorităţii primilor lucrători din Corint. Apoi, acuzele aduse lui Pavel vizau faptul că acesta nu stăpânea retorica. În replică, apostolul se apără arătând că a procedat astfel vrând să arate că valoarea principală pe care a dorit să o scoată în relief a fost cunoştinţa pe care o are despre adevăratul Hristos, iar nu tehnicile manipulatorii ale vorbirii. În sfârşit, în al treilea rând, se arăta faptul că apostolul nu a luat bani pentru propovăduirea sa de la corinteni. Aceasta ar fi însemnat, în opinia iudaizatorilor, că Evanghelia propovăduită de Pavel nu este una serioasă şi valoroasă, iar el nu poate reprezenta modelul unui maestru spiritual adevărat (în epocă, se plăteau de către ucenici sume mari de bani pentru a dobândi cunoaşterea şi a studia pe lângă un mare învăţat). În replică, apostolul Pavel le arată că aceasta nu demonstrează altceva decât iubirea şi marea sa grijă pentru biserica din Corint, dorind să nu pună greutăţi prea mari pe umerii acestei comunităţi.

Finalul pasajului este unul dramatic, apostolul rostind la rândul lui o sentinţă ce urmăreşte demascarea adevăratei identităţi a contestatarilor săi. Ei sunt numiţi aici apostoli mincinoşi, lucrători înşelători, care numai se prefac că sunt lucrători şi slujitori ai neprihănirii, în timp ce ei sunt, în realitate, slujitori ai satanei, a cărui principală lucrare rămâne şi astăzi, ca şi la început, manipularea, ascunderea adevărului, disimularea, înşelarea, arta de a se preface a fi altceva decât este, astfel încât niciodată nu poţi şti cu exactitate ceea ce este cu adevărat şi ce urmăreşte. În cele din urmă,  apostolul Pavel arată că opera sa de demascare a pseudo-slujitorilor iudaizatori va fi desăvârşită de Hristos la venirea Sa, când fiecare lucrător îşi va primi răsplata pentru munca depusă.

Iaşi, 11 ianuarie 2009

Anunţuri


2002 - 2007 © Biserica Penticostală Străjerul - Iaşi, Telefon: +40-232-214.854