Română

Predici

predici

În biserica Străjerul, predicile din cadrul slujbei de duminică au rolul de a întregi tabloul unei experienţe liturgice specifice zilei de duminică, ziua Domnului.

Predicile se realizează structurat, pe cărţi ale Scripturii. Alegerea carţilor se face în funcţie de dinamica şi de nevoile comunităţii.

Prezentăm aici câte un sumar al predicilor din duminicile anterioare, în ideea că vor fi folositoare pentru cei care le citesc, dar şi ca o expresie a viziunii şi specificului comunităţii noastre. Vezi arhiva.

 

Profeţie pentru Samaria (Mica 1:1-16)RSS

Cartea profetului Mica prezintă trei mesaje adresate de Dumnezeu celor două naţiuni surori, Israel şi Iuda. Toate aceste profeţii respectă un anumit tipar, şi anume încep cu îndemnul adresat poporului de a asculta mesajul Domnului şi au la final promisiunea de izbăvire din partea Lui. Acest lucru îl arată pe Mica ca un profet echilibrat, care, deşi nu-şi menajează destinatarii cuvântului divin, înţelege perspectiva istorică a evenimentelor şi vede planul de izbăvire al Domnului.

După ce inaugurează cartea sa cu o prezentare autobiografică, („Mica, din Moreşet, pe vremea lui Iotam, Ahaz, Ezechia, împăraţii lui Iuda”, v.1), autorul expune prima dintre profeţii, care va acoperi două capitole. Prin urmare, primul capitol al cărţii prezintă doar o parte a acestui mesaj. Pentru că proorocia este adresată atât Samariei, cât şi Ierusalimului, putem afirma că ea a fost primită de profet înainte de anul 722, anul distrugerii Samariei şi ducerii regatului de Nord în robia asiriană (10 din cele 12 triburi).

Prima parte a capitolului 1 (v.2-9) cheamă regatele Israelului şi Iudeii la judecata divină, judecată iniţiată din pricina răutăţii locuitorilor. Astfel, în v.2-4, Dumnezeu se arată ca judecător, ca Cel ce va asculta acuzaţiile şi va rosti sentinţa, iar prezenţa Sa în creaţie o face pe aceasta să vibreze, sa-I recunoască autoritatea. Imaginea topirii munţilor în prezenţa Lui sfântă vorbeşte şi despre desfiinţarea închinării la idoli, pe înălţimi, a celor două popoare.

În v.5, sunt numite cetăţile acuzate, şi anume capitalele celor două ţinuturi, Samaria şi Ierusalimul. În virtutea rolului de capitală, acestea reprezentau cele două popoare, dar şi dădeau tonul vieţii spirituale, cu influenţe asupra socialului şi politicului din ţară. Închinarea la idoli a dus la decăderea moralităţii şi la asuprirea aproapelui. Aceste idei denotă responsabilitatea pe care o au liderii (politici, sociali şi religioşi) în influenţarea semnificativă a grupurilor de oameni asupra cărora au autoritate, cât şi cea a părinţilor, prin ceea ce investesc în copii.

Căderea Samariei (v.6-9) este prezentată sub forma distrugerii tuturor elementelor cu care ea se identifica şi se mândrea. Probabil că locuitorii ei se lăudau cu tăria cetăţii, cu temeliile ei, cu comerţul înfloritor şi cu protecţia asigurată prin cultul idolilor străini. În toate aceste lucruri va lovi judecata aspră şi irevocabilă a lui Dumnezeu. Distrugerea Samariei, care îşi instituise chiar şi un cult propriu, diferit de cel de la Ierusalim, va afecta şi Iuda, astfel că perspectiva ducerii în robie şi a Iudeii devine iminentă. Astăzi, avem obligaţia să observăm judecăţile lui Dumnezeu din vecinătatea noastră, evenimente care ar trebui să ne atenţioneze asupra faptului că vom fi la fel de expuşi, ca cei de odinioară, dacă trăim în răutate şi idolatrie.

Deşi Mica aparţinea regatului din sud, el participă la suferinţa poporului samaritean, din nord (v.8). Observăm vocaţia profetului de a se identifica cu mesajul, de întrupare a acestuia. Mica nu este doar un purtător de cuvânt, neimplicat emoţional, ci un om pe care mesajul lui Dumnezeu îl transformă profund, în fiinţa sa, în modul său de viaţă, în comportamentele sale. Gesturile profetului, aşa cum se întâmplă şi la Zaharia sau la alţi prooroci, devin metodă de transmitere a mesajului şi de asigurare a expresivităţii acestuia. Astfel, profetul plânge, umblă „desculţ şi gol”, strigă „ca şacalul” şi geme „ca struţul” (v.8).

În cea de-a doua partea a capitolului 1 (v.10-16), proorocul apelează la o serie de jocuri de cuvinte, realizate pe baza numelor mai multor cetăţi ale Iudeii, prin care se deplânge judecata lor apropiată. Viitoarea catastrofă, anunţată de Dumnezeu prin Mica, este exemplificată de soarta acestor cetăţi din sudul ţării.

În mesajul profetic sunt alese, în mod reprezentativ, cetăţi cu nume cu rezonanţă, unde starea de fapt era diferită de cea indicată de nume. În cultura de atunci, numele aveau puternice semnificaţii şi tocmai această rupere a numelui de ceea ce semnifică, cauzată de nelegiuire, va face ca Dumnezeu să răstoarne semnificaţiile pozitive şi să le adâncească pe cele negative. Este o cădere din semnificaţia iniţială, o degradare, o ştergere a identităţii. Dumnezeu răstoarnă înţelesul greşit pe care îl dau oamenii locurilor şi lucrurilor şi doar ascultarea de El aşează toate în rostul lor.

Aceste aşezări, prospere, dar idolatre, au făcut parte dintr-un grup de 46 de cetăţi care au fost distruse de Sanherib, împăratul Asiriei, în anul 701. Prima dintre ele, Gat, are numele asemănător cu a da de ştire, iar mesajul care o vizează spune „nu daţi de ştire în Gat”. La fel, numele cetăţii Aco sună asemănător cu a plânge, şi cuvintele adresate ei spun „nu plângeţi în Aco”. Bet-Leafra înseamnă Casa Prafului şi, spune Scriptura, locuitorii ei se vor tăvăli în ţărână (v.10). Chiar dacă Gatul va auzi cuvântul lui Dumnezeu şi Aco va plânge, ele nu vor scăpa de pedeapsă, iar Bet-Leafra face referire la umilirea viitoare a Iudeii. Apoi, numele cetăţii Şafir înseamnă plăcut, frumuseţe şi în cazul ei va fi o răsturnare de situaţie, ea va ajunge „în ruşine şi necinste” (v.11). Ţaanan sună asemănător cu a ieşi, a abandona, a părăsi şi despre ea se spune că „nu îndrăzneşte să iasă” să-şi părăsească locul (v.11). Altă cetate, Bet-Haeţel, înseamnă casă apropiată, vecină şi ea „nu va putea oferi sprijin”. Următoarea, Marot, înseamnă cele amare şi ea, care „se temea pentru pierderea fericirii”, va avea parte de şi mai multă amărăciune. Lachis sună asemănător cu termenul folosit pentru caii înhămaţi şi această cetate „va înhăma caii pentru fugă”. Apoi, Moreşet-Gat înseamnă zestre, dar de despărţire şi face referire la zestrea pe care tatăl o dăruia fetei, când aceasta părăsea casa părintească. Această cetate „va fi despărţită de celelalte cetăţi” (v.14). Aczib semnifică înşelător, amăgitor şi „casele din această cetate vor fi o amăgire”. De asemenea, Mareşa, semnifică posesie, stăpânire şi ea „va avea parte de un stăpânitor”. Ultima cetate pomenită de profet, Adulam, face referire la peştera Adulam unde David s-a retras când fugea de Saul şi unde i s-a alăturat o mulţime pestriţă formată din oameni nemulţumiţi de regimul lui Saul (1Sam 22:1). Ea are înţelesul de refugiu, pribegie. Ideea de „slavă a lui Israel care va merge la Adulam” trimite la pierderea slavei Israelului, fapt asemănător cu mulţimea pestriţă care îl înconjura pe David.

Prima şi ultima dintre cetăţi, numite de Mica Gat şi Adulam, sunt legate de istorii din viaţa regelui David. În 2Sam 1:20, David rosteşte aceleaşi cuvinte ca şi Mica: „Nu spuneţi lucrul acesta în Gat” (Mica 1:10), cu privire la vestirea morţii lui Saul de care s-ar fi bucurat locuitorii filisteni ai cetăţii.

Conţinutul ultimului verset este cel mai dramatic, deoarece aici se vorbeşte despre soarta copiilor, care, în loc să fie pricină de bucurie pentru părinţii lor, devin prilej de amărăciune, din cauza anunţării plecării lor „în robie” (v16). Aceştia vor suporta consecinţele răutăţii părinţilor, care vor trăi în suferinţă, în dispreţ, în durere şi „se vor pleşuvi ca vulturul”. Toate aceste nenorociri vor veni din partea lui Dumnezeu (v.12), motivul fiind exemplificat foarte bine în 2Împăraţi 17:6-23.

În concluzie, s-ar putea spune că, prin Mica, Dumnezeu rosteşte o judecată iminentă asupra cetăţilor din sudul Iudeii şi a Samariei, deoarece „rana ei este fără leac” (v.9). Această judecată este şi un avertisment pentru poporul lui Iuda, pentru regatul cu capitala la Ierusalim, până la porţile căruia a ajuns răutatea împărăţiei din nord (v.9).

Iaşi, 1 martie 2009

Anunţuri


2002 - 2007 © Biserica Penticostală Străjerul - Iaşi, Telefon: +40-232-214.854