Română

Predici

predici

În biserica Străjerul, predicile din cadrul slujbei de duminică au rolul de a întregi tabloul unei experienţe liturgice specifice zilei de duminică, ziua Domnului.

Predicile se realizează structurat, pe cărţi ale Scripturii. Alegerea carţilor se face în funcţie de dinamica şi de nevoile comunităţii.

Prezentăm aici câte un sumar al predicilor din duminicile anterioare, în ideea că vor fi folositoare pentru cei care le citesc, dar şi ca o expresie a viziunii şi specificului comunităţii noastre. Vezi arhiva.

 

Studiu asupra termenului „născut din Dumnezeu” din Întâia Epistolă a Apostolului IoanRSS

Contextul în care este scrisă această epistolă este, pe scurt, următorul:

Suntem foarte probabil în apropierea anului 100 d.H. Acum majoritatea bisericilor existente se aflau în lumea aflată în aria de influenţă majoră a culturii greceşti, fiind formate după ce ucenicii lui Isus au părăsit Ierusalimul la distrugerea lui de către romani în anul 30 d.H. Aşadar, ele sunt încă biserici relativ tinere. Apostolul Ioan, este unul dintre martorii lucrării, ai morţii şi învierii lui Isus Hristos. El se află acum, la bătrâneţe, pus în faţa unui curent ce se manifestă foarte puternic în aceste biserici. Curentul acesta este reprezentat de învăţători formaţi sau marcaţi adânc de şcolile de gândire şi filozofie gnostică. Dispreţuind trupul uman şi materia în general, ei sunt conduşi - procedând în mod logic, dar în definitiv eronat, întrucât pornesc de la această premisă falsă, a dispreţuirii trupului - la a nega întruparea lui Isus Hristos (4:3). În acelaşi timp, dar probabil pe filieră iudaică, s-a ajuns în aceeaşi vreme la negarea statutului de Mesia al lui Isus, precum şi a celui de Fiu al lui Dumnezeu (2:22,23). Odată negat Isus Hristos, Biserica este astfel lovită în însuşi centrul ei fiinţial! Cu siguranţă, deşi epistola nu menţionează în mod direct, au avut loc dezbateri foarte aprinse în Biserică, fiindcă linia tradiţională reprezentată de Apostoli, în ocurenţă aici de Apostolul Ioan, şi linia de gândire şi influenţă gnostică se situează pe poziţii absolut ireconciliabile. Urmarea este aceasta: biserica, sau comunitatea căreia i se adresează Ioan, se rupe (2:19)! Avem deci în această epistolă una dintre foarte puţinele situaţii de schismă tratate în mod explicit în Noul Testament.

Iată de ce acest text este valoros şi totodată relevant: el răspunde la întrebări foarte delicate, de genul: De ce se rupe o biserică? Cum să te adresezi unei biserici care tocmai s-a rupt? Sau, complementar întrebărilor acestea: Ce să faci pentru a preîntâmpina scindarea unei comunităţi? Cum se poate menţine unitatea unei biserici, mai ales în contextul unor inluenţe ideatice şi culturale care îi pot afecta în mod dramatic existenţa, sensul şi menirea de a fi?

Ne vom uita la unul dintre răspunsurile care sunt consemnate în această epsitolă în raport cu întrebările de mai sus. Acest răspuns este centrat pe conceptul de a fi „născut din Dumnezeu”. Devoalând deja concluzia la care am ajuns în urma unui studiul biblic de detaliu, putem spune că modul în care gândeşte Apostolul Ioan această situaţie gravă este (pe direcţia acestui răspuns) următorul: înainte de a vindeca o comunitate, ca ansamblu, este preferabil să reafirmi care este esenţa crezului Bisericii şi să o clarifici, să o faci să fie înţeleasă profund la nivel individual, personal. (Este foarte util a se observa în versetul 5:11 o formă incipientă, un germene al Mărturisirii de credinţă ce avea să fie formulat de Părinţi mai târziu.) Altef spus, din punctul de vedere al unui strateg ori, poate mai curând, al unui doctor, Ioan pare sa gândească aşa:

Dacă îl pot face pe fiecare creştin rămas în biserică să înţeleagă faptul că

prin credinţă el a devenit parte a comuniunii de iubire din sânul Treimii Dumnezeieşti - că el este înfiat de Tatăl şi primeşte prin Fiul ceea ce El Însuşi este, şi anume viaţa veşnică, iar Duhul Sfânt îl asistă şi îl învaţă

-, şi

în raport cu existenţa din afara sa, el trebuie pe de o parte să iubească pe fraţi iar pe de altă parte el poate şi trebuie să biruiască „lumea” şi pe „cel rău”, dispunând de resurse care îi sunt date prin participarea conştientă la comunitatea cu Dumnezeu,

atunci am atins deja foarte mult din ceea ce este necesar pentru a reface unitatea bisericii.

De remarcat faptul că, în construcţia epistolei, termenul născut din Dumnezeu apare simultan în două planuri: A. un plan conceptual, intensional, în cadrul căruia se face conexiunea alţi termeni apropiaţi din punct de vedere semantic - viaţa veşnică (5:13,20), a fi copil al lui Dumnezeu (3:1) şi a fi din Dumnezeu (4:4) - şi B. un plan comportamental, extensional, în care termenul născut din Dumnezeu este văzut „la lucru”, absolut determinant în relaţia creştinului cu fraţii săi (5:1, 4:7, 3:14), cu lumea din afara Bisericii (5:4), precum şi cu sine însuşi (3:23, 3;9, 5:18, 2:29).

Din punctul de vedere al stilului adoptat de Apostolul Ioan în această epistolă, faptul că aceste două planuri, cel conceptual şi cel comportamental (altfel spus: cel intensional şi cel extensional), sunt prezentate în manieră disipată în ansamblul textului cărţii şi nu în formă compactă, aşa cum ne-am aştepta, oglindeşte importanţa şi necesitatea întrepătrunderii lor şi în viaţa noastră de creştin: nu putem fi buni, morali, iubitori şi nu putem învinge răul şi pe cel rău fără a avea o înţelegere clară a lucrării Divinităţii în noi. Pe de altă parte, Dumnezeu în noi nu este o natură statică ci una dinamică, manifestată pe de o parte ca suport/raţiune a dragostei faţă de ceilalţi, şi pe de altă parte ca bază/resursă absolut necesară pentru a învinge în confruntarea cu starea de fapte din jur, atunci când este cazul (şi adeseori este!).

Este de asemenea de remarcat conţinutul trinitar pus de Ioan în ambele planuri amintite, tentă preponderent hristologică în planul conceptual/intensional - căci Fiul este cel prin care primim viaţa şi doar jertfa Lui face posibilă mântuirea naostră - în vreme ce în planul comportamental/extensional apare, discret, un accent pneumatologic: Duhul Sfânt, „ungerea” Lui, prezenţa Lui cu noi ne învaţă, ne dă cunoaşterea necesară pentru a birui pe cel rău (2:22,23).

În final, foarte succint, enumerăm alte posibile răspunsuri sugerate de această epistolă la problema ruperii/refacerii unităţii unei biserici: 1. conştientizarea problemelor de limbaj şi inconsecvenţă cu trăirea practică (1:6-10, 2:9, 3:17); 2. nevoia de esenţializare şi demarcare foarte clară (induse în epistolă de antinomiile de gen lumină şi întuneric, viaţă şi moarte, adevăr şi minciună, Dumnezeu şi cel rău, Biserica şi lumea, păcat şi neprihănire); 3. identificarea clară a darurilor/înzestrărilor (este de admirat stilul de păstor manifestat de Ioan în 2:12-14 precum şi în deseori repetatul apelativ „copilaşilor”), şi de asemenea, a distingerii duhurilor şi a confruntării lor (4:1); 4. manifestarea practică a dragostei, a preţuirii, în spiritul lui Hrsitos, împreună cu rugăciunea pentru păcate, în vederea îndreptării fraţilor.

Iaşi, 1 iunie 2008

Anunţuri


2002 - 2007 © Biserica Penticostală Străjerul - Iaşi, Telefon: +40-232-214.854