Română

Predici

predici

În biserica Străjerul, predicile din cadrul slujbei de duminică au rolul de a întregi tabloul unei experienţe liturgice specifice zilei de duminică, ziua Domnului.

Predicile se realizează structurat, pe cărţi ale Scripturii. Alegerea carţilor se face în funcţie de dinamica şi de nevoile comunităţii.

Prezentăm aici câte un sumar al predicilor din duminicile anterioare, în ideea că vor fi folositoare pentru cei care le citesc, dar şi ca o expresie a viziunii şi specificului comunităţii noastre. Vezi arhiva.

 

Timotei (cap. 2)RSS

A recunoaşte autoritatea

Capitolul doi al epistolei 1Timotei ne aduce înainte două probleme cărora tânărul ucenic al apostolului Pavel trebuia să le facă faţă şi să le aducă rezolvare. O primă problemă este cea a închinării creştinilor în spaţiul public al întâlnirilor cu caracter liturgic. A doua problemă este legată de locul femeii în biserica locală.

Înainte de a analiza aceste probleme, este important să evidenţiem ceva din stilul scrisului apostolului Pavel, atunci când vorbeşte despre problemele din diverse biserici locale. Metoda este aceea de a aduna ideile şi materialul faptic, supuse dezbaterii, în jurul unor principii, a unor adevăruri care transcend localul şi temporalul. Astfel, în textul paulin se poate discerne uşor între soluţiile apostolului la problemele locale şi principiile care permit identificarea acestor soluţii. În general, apostolul Pavel construieşte structuri argumentative în textele sale, astfel încât soluţiile propuse sunt derivate din principiile sau adevărurile biblice universale. O asemenea metodă are darul să lase cititorului sau destinatarului târziu posibilitatea să folosească adevărurile revelaţiei pentru soluţionarea unor probleme care apar în alte contexte decât cel în care s-a scris epistola sau textul Scripturii.

Revenind la textul epistolei 1Timotei, putem considera că primele 10 versete tratează problema închinării în biserica locală. Fără a avea suficiente detalii la îndemână, textul sugerează că existau anumite anomalii determinate atât de înţelegerea actului închinării, cât şi de influenţele din partea contextului păgân şi a tradiţiei religioase iudaice. Aceste influenţe se văd îndeosebi în modul în care este realizată şi înţeleasă prezenţa bărbaţilor şi a femeilor în actul public al rugăciunii.

Fără a insista pe prezentarea problemelor existente în legătură cu rugăciunea în biserica locală, apostolul Pavel face apel la o argumentare consistentă care poate oferi soluţii pentru destinatar.

În primul rând, textul epistolei arată că orice rugăciune trebuie ancorată în planul lui Dumnezeu cu privire la lume şi oameni. Dumnezeu voieşte ca toţi oamenii să fie salvaţi şi să vină la cunoştinţa adevărului.

Orice rugăciune trebuie făcută în această perspectivă a planului lui Dumnezeu de mântuire a omului.

Menţionarea mai multor tipuri de rugăciuni este importantă nu doar pentru a ne învăţa că există mai multe moduri de a ne ruga, ci de a ne ajuta să înţelegem că rugăciunea trebuie să cuprindă toate sferele existenţei umane şi trebuie să vadă omul în integralitatea sa. Termenul generic de rugăciune se referă la actul spiritual în sine de a ne adresa lui Dumnezeu, însă ceilalţi termeni sunt mult mai precişi. Dacă termenul cerere şi cel de mulţumire sunt mai cunoscuţi, cel de mijlocire este mult mai puţin explorat, iar rugăciunea de mijlocire, în sens biblic, este mai puţin realizată de creştini. A mijloci înseamnă a te pune între, a te plasa între omul pentru care te rogi şi Dumnezeu. Mai mult chiar, a mijloci înseamnă a te pune la bătaie pentru celălalt, a te pune garant, a fi chiar jertfă în locul lui, a-i cere lui Dumnezeu să-şi mute privirea către tine şi a analiza sau a rezolva o situaţie ca şi cum ar fi între tine şi Dumnezeu (ne amintim de celebrele interpuneri ale lui Moise între popor şi Dumnezeu).

Temeiul oricărei rugăciuni, a oricărui tip de rugăciune este adevărul revelat şi propovăduit de creştini că între Dumnezeu şi oameni există o mijlocire, o mediere unică realizată de un om unic: Dumnezeu-Omul Isus Christos. Această mijlocire unică este în vederea păcatului, adică are consecinţe soteriologice. Noi ne putem ruga, iar lui Dumnezeu îi este plăcută rugăciunea care susţine planul Lui, dar această rugăciune este posibilă doar pentru că relaţia dintre om şi Dumnezeu are o rezolvare în Isus Christos, în întruparea şi jertfa Fiului lui Dumnezeu.

Cu o astfel de argumentare, care arată atât sensul rugăciunii, cât şi temeiul ei, apostolul Pavel se adresează direct unor probleme locale, vizibile în manifestarea bărbaţilor (dispute, îndoieli etc.), dar şi a femeilor (care se defineau în comunitate şi veneau la închinare nu cu ceea ce erau - faptele lor - ci prin afişarea unei exteriorităţi după tiparul păgân - extravaganţă în port, lipsă de smerenie, fals).

A doua problemă pe care o tratează apostolul este mult mai delicată. Din text se poate observa că femeile din biserica locală, prin întreg comportamentul lor (interveneau în public şi creau dezordine la întâlniri, se implicau ad-hoc în slujba publică de învăţare etc.), ajungeau în final să submineze autoritatea bărbaţilor aşezaţi în poziţii de slujire în comunitatea locală.

Principiul pe care îl aduce în atenţie apostolul Pavel în această problemă, a poziţiei femeii în biserica locală, este cel al autorităţii. Afirmaţiile clare şi directe de genul: femeii nu-i dau voie să înveţe pe alţii ş.a. nu sunt legate decât de contextul căruia se adresează apostolul, adică situaţiei în care femeile invalidau autoritatea aşezată în comunitate şi se lansau în activităţi care nu le erau încredinţate şi creau dezordine (textul spune clar că aceste femei se ridicau deasupra bărbaţilor). În plus, recomandarea apostolului este ca femeia să păstreze liniştea, nu să tacă, cu sensul de a nu vorbi absolut nimic în biserică. Aparent, urmează o argumentare care să susţină autoritatea universală a bărbatului asupra femeii. Este dificil de acceptat o astfel de poziţie pentru că apelul apostolului la întâietatea creaţiei lui Adam şi a întâietăţii căderii Evei nu par a fi nişte principii, cât mai ales nişte exemple prin care se arată că tocmai invalidarea principiului autorităţii a dus la probleme încă de la început şi că respectarea acestuia ar avea darul să ţină lucrurile în armonie.

Finalul capitolului este şi mai problematic pentru cei care fac din afirmaţia din versetul 15 un principiu, şi anume că femeia se va mântui prin naşterea de fii, dacă stăruieşte în credinţă, dragoste şi sfinţenie. Dimpotrivă, considerăm că textul este o construcţie care apelează la exemplul Evei şi face o aplicaţie la situaţia femeilor din biserică. Condiţia naşterii de fii nu este o condiţie soteriologică, ci mai degrabă este una care dă femeii autoritate, care pune femeia într-o poziţie care nu o face inferioară bărbatului sau mai puţin favorabilă în privinţa mântuirii.

În text, există o condiţie pentru femeile din biserică, dar aceasta este valabilă şi pentru bărbaţi - stăruinţa pe calea credinţei, ceea ce arată din nou că ele nu au obligaţii în plus. Apostolul Pavel le cere femeilor să ia în considerare ordinea lui Dumnezeu aşezată în biserică, ele la rândul lor fiind chemate să joace un rol important în planul lui Dumnezeu (naşterea de fii), adică să fie producătoare de ordine, să fie fiinţe cu autoritate. Asumarea cu răspundere a acestei poziţii ar avea darul să reglementeze şi relaţiile cu bărbaţii puşi în poziţii de autoritate în biserică, dar şi relaţiile din spaţiul domestic, cu soţii lor.

Iaşi, 6 mai 2007

Anunţuri


2002 - 2007 © Biserica Penticostală Străjerul - Iaşi, Telefon: +40-752-983.842, +40-735-855.527