Română

Predici

predici

În biserica Străjerul, predicile din cadrul slujbei de duminică au rolul de a întregi tabloul unei experienţe liturgice specifice zilei de duminică, ziua Domnului.

Predicile se realizează structurat, pe cărţi ale Scripturii. Alegerea carţilor se face în funcţie de dinamica şi de nevoile comunităţii.

Prezentăm aici câte un sumar al predicilor din duminicile anterioare, în ideea că vor fi folositoare pentru cei care le citesc, dar şi ca o expresie a viziunii şi specificului comunităţii noastre. Vezi arhiva.

 

Timotei (cap. 3)RSS

Un caracter ancorat în adevărul revelaţiei

Prima parte a capitolul trei din cartea 1Timotei poate fi înţeleasă în mai multe moduri, în funcţie de ideea centrală pe care o poate desprinde cititorul. Astfel, cineva ar putea considera că apostolul Pavel ne pune la dispoziţie o listă de criterii pe baza căreia comunitatea creştină să-şi aleagă liderii, oamenii care urmează să fie puşi în slujire ca episcopi sau diaconi. O astfel de perspectivă însă ridică o serie de probleme delicate, cum ar fi: este această listă una exhaustivă? cum putem evalua pe cineva dacă îndeplineşte sau nu aceste condiţii? este suficient ca cineva să ajungă lider doar dacă îndeplineşte aceste condiţii? cum alegem între mai multe persoane care corespund acestor criterii? etc.

În spiritul Scripturii, propunem o modalitate de lectură a textului care are la bază ipoteza că apostolul Pavel îi scrie lui Timotei aceste rânduri cu scopul de a răspunde unei probleme locale. Se pare că în comunitatea unde slujea ucenicul Timotei exista un avânt al credincioşilor spre poziţii de autoritate fără a avea însă acoperire în viaţa lor de credinţă. Mai precis, apostolul îi scrie lui Timotei în ideea de a-l ajuta să frâneze acest avânt şi le cere credincioşilor să fie atenţi la concordanţa dintre dorinţa lor înaltă, onorabilă (aceea de a fi episcop sau diacon) şi calitatea vieţii lor, care trebuie să fie tot una onorabilă, pe măsură.

Practic, apostolul Pavel, inspirat de Duhul Sfânt, îi învaţă pe creştini că, înainte de a dori să fii episcop sau diacon, trebuie să îţi propui să fii un credincios de calitate, un om de caracter. Această idee a concordanţei dintre aspiraţia de a fi episcop şi conţinutul vieţii celui care aspiră este sugerată chiar de lista criteriilor şi de retorica textului. În cuvântul epistolei nu întâlnim decât o listă cu caracteristici care trebuie regăsite la fiecare creştin. Nu este vorba de un set de criterii specifice pentru o poziţie de lider (altfel, un creştin de rând ar putea să se abată de la aceste coordonate, ceea ce nu are sens ), ci este vorba de o listă de caracteristici care descriu un caracter după inima lui Dumnezeu.

Textul epistolei ne sugerează că pentru un creştin este prioritară aspiraţia la a avea un caracter frumos, iar ţinta spre o poziţie de lider nu poate fi atinsă fără această condiţie. Lista trăsăturilor de caracter nu este exhaustivă şi nici norma-tivă, ci funcţionează ca un model în raport cu coordona-tele specifice contextului vieţii bisericii de atunci. Credem că, sub influenţa vremii, creştinii din parohia lui Timotei, aspiranţi la poziţiile de episcopi şi diaconi, aveau serioase probleme de caracter şi totuşi nu vedeau în asta o piedică în raport cu scopul urmărit de a ajunge în poziţii de autoritate.

Înţelegerea fiecărei trăsături de caracter trebuie să se realizeze în acest context al epocii şi al problemelor cu care se confruntau credincioşii aspiranţi la poziţiile de lider. Astfel, se evită stabilirea unor reguli rigide, prin interpretări pe care textul nu le sugerează. De exemplu, criteriul de a fi bărbatul unei singure neveste nu trimite la regula ca fiecare bărbat care va fi investit ca episcop să fie în mod necesar căsătorit sau căsătorit doar o singură dată, ci are în vedere problema culturală specifică lumii antice, aceea a poligamiei. Invitaţia apostolului, pentru candidaţii la episcopat, este să înţeleagă şi să-şi asume principiul creştin al iubirii şi fidelităţii conjugale conform raţiunii creaţiei şi nu după tiparul lumii.

Apostolul Pavel încheie lista criteriilor cu o afirmaţie care ţine de o logică minimală, a bunului simţ: slujirea de calitate a unui diacon sau episcop (care nu se poate realiza decât de un om de caracter) aduce rezultate personale şi comunitare importante. Aduce împlinire persoanei în cauză (loc de cinste, notorietate - împlinirea aspiraţiei sale), dar şi o importantă vizibilitate a credinţei creştine pentru cei din jur.

Capitolul se încheie cu două scurte texte care au suscitat foarte multe interpretări de-a lungul vremii. În versetul 15, este afirmat că Biserica este stâlpul şi temelia adevărului, un enunţ cu puternică rezonanţă teologică. În versetul 16, ne este prezentat acest adevăr, această mare taină a credinţei creştine, a adevăratei religii, adică revelaţia cu privire la viaţa Mântuitorului, de la întrupare până la înălţare.

În contextul capitolului, acest final este extrem de important pentru că dă sens întregii pledoarii a apostolului pentru ceea ce înseamnă a avea caracter şi a fi un potenţial aspirant la episcopat. Pentru apostolul Pavel, conform Scripturilor, a fi un creştin autentic şi, mai apoi, a fi un episcop sau diacon nu înseamnă a fi doar om de caracter, ci a avea un caracter şi o viaţă fundamentate pe adevărul revelaţiei. Timotei este sfătuit să pună în lumină această lecţie: totul se fundamentează pe adevărul revelat în Isus Christos. Acest adevăr este încredinţat Bisericii pentru a fi trăit, experimentat şi apoi împărtăşit lumii.

Exclamaţia apostolului cum că mare este această taină, acest adevăr al credinţei creştine, contrastează cu relaxarea vieţii credincioşilor şi cu problemele din comunitatea unde slujea Timotei. Lecţia apostolului Pavel din finalul capitolului pare să fie aceasta: lipsa unei înrădăcinări autentice în revelaţie (taina adevărului descoperită sfinţilor) a vieţii creştine personale şi comunitare duce în final la o poveste controlată şi gestionată de oameni, fără direcţie, fără sens.

Pentru cititorul contemporan, acest capitol este o invitaţie la reflecţie asupra influenţelor lumii actuale asupra vieţii comunitare. Este vizat modelul eclesial al autorităţii (cum ne alegem liderii, după ce criterii?). Textul epistolei ne invită la discernământ pentru a ţine în echilibru dimensiunea umană şi cea divină în această problemă importantă. Viaţa bisericii nu trebuie să copie modelul de organizare al lumii, iar aici ispitele şi provocările sunt imense. Dacă la acest nivel al liderilor, al autorităţii se face rabat de la adevărul revelaţiei, atunci situaţia bisericii este îngrijorătoare. Scriptura ne sugerează că a fi un om de caracter este o condiţie necesară pentru a fi un lider, dar nu şi suficientă (condiţia suficientă este chemarea, vocaţia, darul Duhului Sfânt, autoritatea divină). Drama este cu atât mai mare când şi la această condiţie minimală necesară se slăbesc exigenţele. Pentru poziţia de lider nu este nevoie de oameni perfecţi, ci de oameni care iau în serios coordonatele unui caracter după inima lui Dumnezeu, oameni care înţeleg că vocaţia şi darul trebuie dublate de o mărturie personală de calitate.

Iaşi, 20 mai 2007

Anunţuri


2002 - 2007 © Biserica Penticostală Străjerul - Iaşi, Telefon: +40-232-214.854