Română

Predici

predici

În biserica Străjerul, predicile din cadrul slujbei de duminică au rolul de a întregi tabloul unei experienţe liturgice specifice zilei de duminică, ziua Domnului.

Predicile se realizează structurat, pe cărţi ale Scripturii. Alegerea carţilor se face în funcţie de dinamica şi de nevoile comunităţii.

Prezentăm aici câte un sumar al predicilor din duminicile anterioare, în ideea că vor fi folositoare pentru cei care le citesc, dar şi ca o expresie a viziunii şi specificului comunităţii noastre. Vezi arhiva.

 

Timotei (cap. 6)RSS

Meditaţie asupra evlaviei

Dimensiunea revelaţională: Definirea evlaviei în termenii Revelaţiei

Problema evlaviei îl preocupă într-un mod aparte pe apostolul Pavel, iar prima sa Epistolă către Timotei reflectă importanţa pe care el o acordă acestui concept. Pe lângă alte teme importante pe care le atinge, ultimul capitol al acestei epistole ne oferă posibilitatea de a face câteva remarci cu privire la modul în care evlavia creştină trebuie înţeleasă. În primul rând, conţinutul evlaviei este fundamentat teologic. În toate textele pauline surprinde naturalitatea cu care apostolul se mişcă - uneori, aparent fără conexiuni textuale logice evidente - de la dogmă la doxologie, de la meditaţie teologică la rugăciune şi act liturgic - prezentând de fapt un întreg, în care însă punctul de plecare rămâne revelaţia divină. Aşa după cum nici spiritualitatea nu este un scop în sine, în aceeaşi măsură nu este suficientă nici o înţelegere a revelaţiei lipsită de asumarea personală a acestei înţelegeri. Conţinutul credinţei şi trăirea credinţei sunt componente care acţionează sinergic în existenţa creştinului. Acesta este aşezat într-o dinamică a Împărăţiei în care autenticitatea spiritualităţii sale este determinată de o raportare corectă la revelaţie în actul credinţei. Dar odată ce omul este angrenat în această mişcare şi rămâne sub autoritatea Duhului, spiritualitatea sa este atât de mult îmbibată de revelaţie, iar revelaţia este atât de mult asumată experienţial, încât distincţia primară se nuanţează. Pavel vorbeşte despre un întreg atunci când îşi exprimă dorinţa de a-L cunoaşte „pe El [Hristos] şi puterea învierii Sale” (Filip. 3:10).

Însă, atât la început, cât şi pe parcursul urcuşului spiritual, punctul de referinţă rămâne revelaţia. O „învăţă-tură deosebită” de cea primită, o îndepărtare de „cuvintele sănătoase ale Domnului nostru Isus Hristos” înseamnă o îndepărtare de izvorul evlaviei autentice (v. 3).

Dimensiunea istorică: Întruparea evlaviei în istorie

Dimeniunea istorică a evlaviei creştine este determinantă. În înterg acest capitol, Pavel se întoarce mereu la expresia relaţional umană a evlaviei. Nu circumstanţele în care trăim ne arată cine suntem, ci modul în care trăim acele circumstanţe. Trăim într-o lume în care unii au autoritate asupra altora, în care unii au o poziţie financiară superioară altora. Cu siguranţă că această realitate istorică (existentă deopotrivă în vremea lui Pavel şi în zilele noastre) nu ne lasă indiferenţi şi ne determină adesea comporta-mentul. Însă credinţa creştină are puterea de a penetra şi această lume imperfectă şi nedreaptă - şi aceasta nu printr-un egalitarism care, mai devreme sau mai târziu ar sfârşi într-o „fermă a animalelor” orwelliană.

Forţa evlaviei creştine reiese, cred, dintr-o inversare a perspectivei. Într-o abordare seculară, în care omul nu este decât un zoon politikon („un animal social”), istoria are caracter de finalitate, iar relaţiile interumane, un caracter de instrumentalitate. Din această perspectivă, ceea ce contează în lume sunt eu, istoria mea, bunăstarea mea; în rest, tot ceea ce mă înconjoară - inclusiv relaţiile cele mai apropiate - au în esenţă un caracter instrumental: mă ajută, mă motivează, mă împlinesc, îmi oferă satisfaţie. Dar sensul ultim îl reprezintă istoria mea.

Pentru Pavel însă, evlavia presupune însăşi reversul acestei poziţii: istoria este instrumentală, iar relaţiile interumane sunt determinante escatologic. Istoria pe care o trăiesc nu este decât o oportunitate, un instrument pe care Dumnezeu îl aşează în mâinile mele. Sunt lucruri în această lume pe care Dumnezeu le lasă, „să ne bucurăm de ele” (v. 17). Însă dincolo de acest aspect, fiecare zi îmi aduce o multitudine de oportunităţi de a dovedi atitudine responsabilă (v. 1-2), de a sluji, de a mărturisi, de a ajuta (v. 18). Atunci când este obsedat de sine şi de istoria sa, omul îşi duce viaţa înspre „prăpăd şi pierzare” (ambele cuvinte denotă ideea de ruină). Însă o atitudine corectă faţă de istorie (în sensul ei material şi interuman) - fundamentată în actul credinţei - îi oferă omului oportunitatea aşezării unei „bune temelii” ce conferă existenţei sale perspectiva escatologică (v. 19).

Dimensiunea escatologică: Trăirea evlaviei din perspectiva Escatonului

De altfel, întregul discurs al lui Pavel din finalul primei sale Epistole către Timotei este fundamentat escatologic. Pledoaria lui Pavel pentru rămânerea lângă „cuvintele sănătoase ale Domnului Isus Hristos” (v. 3), pentru raportarea corectă la semeni (v. 1-2, 18-19) şi la bunurile materiale (v. 9-10, 17), este întemeiată pe nădejdea vieţii veşnice (v. 12). Evlavia creştină nu presupune doar capacitatea de a întrupa în istorie adevărul revelat, ci şi o continuă înţelegere şi trăire a prezentului din perspectiva escatonului. De fapt, credinţa în „arătarea Domnului nostru Isus Hristos” (v. 14) este ceea ce dă finalitate revelaţiei şi ceea ce dă forţă şi vitalitate experienţei creştine. Fără această dimensiune escatologică, evlavia creştină şi-ar pierde logica internă, caracterul distinctiv, şi ar deveni una din multele opţiuni etico-religioase ale istoriei.

Încheiere

Capitolul 6 al cărţii 1 Timotei poate fi privit şi din alte perspective - şi fără îndoială că textul ne invită să medităm asupra unor probleme esenţiale precum: rolul determinant pe care îl au problemele de natură socială şi economică asupra relaţiilor (inclusiv asupra relaţiilor din comunitatea creştină); modul în care învăţătura greşită deformează comunitatea; înţelegerea vieţii creştine ca şi parcurs agonizant într-o nesfârşită luptă a credinţei. Textul poate fi privit şi din perspectiva contrastului dintre buna mărturie - a lui Timotei şi a lui Hristos - şi falsa mărturie a „aşa-numitei cunoaşteri” (v. 20), reprezentată de cei care tulburau biserica din Efes; şi fără îndoială că Pavel ne invită să ne lăsăm purtaţi de doxologia din a doua parte a capitolului, cufundându-ne în taina Sfintei Treimi şi cea a „vederii lui Dumnezeu”.

Însă, în abordarea acestui text, m-am limitat la o meditaţie asupra evlaviei - aceasta pentru că în secolul nostru evlavia devine tot mai mult un „organism modificat genetic”. Atunci când „gena revelaţională” este îndepărtată, spiritualitatea creştină se transformă într-un cod etic sau un sentimentalism lipsit de substanţă. Atunci când „gena istorică” este suprimată - când întruparea istorică a evlaviei nu se mai realizează - această evlavie a noastră se reduce la un discurs teologic bine articulat în plan exegetic şi dogmatic, care în aparenţă spune totul, dar în esenţă nu mai spune nimănui nimic; un discurs care se dovedeşte până la urmă o încercare derizorie de a menţine la nivel ideatic ceea ce faptic a pierit: credinţa creştină cea vie. Iar atunci când evlavia creştină îşi pierde „gena escatologică” - acea tânjire după „veacul cel nou”, după „venirea Împărăţiei” - atunci Biblia noastră va fi tot mai cuprinzătoare, Cristosul nostru tot mai înţelegător, religia noastră tot mai inclusivistă, istoria noastră, tot mai atrăgătoare, veşnicia noastră, tot mai îndepărtată.

În faţa acestui scenariu sumbru, a acestui „mutant” în care riscă să se transforme spiritualitatea creştină, cuvintele lui Pavel pot oferi încurajarea şi motivarea de care avem nevoie: „Iar tu, om al lui Dumnezeu, fugi de aceste lucruri, şi caută neprihănirea, evlavia, credinţa, dragostea, răbdarea, blândeţea. Luptă-te lupta cea bună a credinţei; apucă viaţa veşnică la care ai fost chemat...” (v. 11-12). „Fugi, caută, luptă-te şi apucă”, fără a uita însă niciodată că în toată această strădanie şi agonie, suntem însoţiţi de „harul [lui Dumnezeu]” care rămâne cu noi (v. 21). Amin.

Iaşi, 17 iunie 2007

Anunţuri


2002 - 2007 © Biserica Penticostală Străjerul - Iaşi, Telefon: +40-752-983.842, +40-735-855.527