Română

Predici

predici

În biserica Străjerul, predicile din cadrul slujbei de duminică au rolul de a întregi tabloul unei experienţe liturgice specifice zilei de duminică, ziua Domnului.

Predicile se realizează structurat, pe cărţi ale Scripturii. Alegerea carţilor se face în funcţie de dinamica şi de nevoile comunităţii.

Prezentăm aici câte un sumar al predicilor din duminicile anterioare, în ideea că vor fi folositoare pentru cei care le citesc, dar şi ca o expresie a viziunii şi specificului comunităţii noastre. Vezi arhiva.

 

Viaţa comunitară în epistola 1 IoanRSS

Apostolul Ioan scrie epistola sa unei comunităţi creştine care trece printr-o perioadă de criză în urma unei schisme realizată de o grupare sectară care tocmai a părăsit biserica şi a lăsat urme adânci în locul din care a plecat. Intenţia apostolului este să ajute comunitatea să gestioneze această situaţie de criză şi să o încurajeze să continue viaţa de credinţă în acord cu adevărurile revelaţiei primite.

Dacă se citeşte epistola dintr-o perspectivă comunitară, putem sesiza că autorul se concentrează pe anumite probleme concrete care afectează viaţa bisericii locale, probleme care ating chiar miezul identităţii sale comunitare. Apostolul Ioan are în vedere în special influenţele lăsate de gruparea gnostică care a părăsit biserica: segregarea membrilor comunităţii (îndeosebi după criteriul cunoaşterii, dar şi după criterii economice şi sociale), raportarea la realitatea păcatului, iubirea creştină şi relaţiile dintre fraţi, raportarea la lume etc. Toate aceste probleme sunt de fapt indicii ale unei situaţii de profunzime: destinatarii lui Ioan aveau de recuperat, de actualizat câteva adevăruri cu privire la viaţa cea nouă în Christos, cu privire la viaţa unei comunităţi autentice, după modelul divin şi nu cel al lumii. Rezolvarea problemelor punctuale nu este posibilă fără reconsiderarea adevărului comuniunii, a vieţii în relaţie, a vieţii ca trup. Asupra acestui punct apostolul va reveni mereu pe parcursul scrisorii (de exemplu, în cap.1:7, curăţirea de păcate este legată de comuniunea credincioşilor, iar a-l iubi pe Dumnezeu presupune a trăi în iubirea faţă de aproapele - cap. 4:20).

Cheia înţelegerii lui Ioan despre viaţa bisericii în istorie este surprinsă în următoarea formulare: Cum este El, aşa suntem şi noi în lumea aceasta. Accentul cade pe acest cum este El, adică pe ideea că modul de viaţă al creştinilor în lume este după modelul vieţii divine. Întrebarea este ce înseamnă acest cum este El? Contextul în care apare această afirmaţie a lui Ioan este cel în care el spune că Dumnezeu este dragoste. Modul de viaţă al lui Dumnezeu este unul al comuniunii inter-personale în iubire şi dăruire reciprocă între persoanele Tatălui, Fiului şi Sfântului Duh. Această iubire s-a arătat, s-a manifestat în lume şi este accesibilă omului. Modelul vieţii divine s-a arătat în opera de mântuire a lumii, în viaţa Fiului lui Dumnezeu în istorie şi este dăruit credincioşilor prin lucrarea Duhului Sfânt. De asemenea, textul epistolei mai face trimitere la modelul divin de viaţă care este prezentat prin metafora luminii: Dumnezeu este lumină. Interesant este că textul continuă şi spune că El este în lumină. Această formulare trimite tot la ideea cum este Dumnezeu, mai precis la ideea unei totale concordanţe între ceea ce este şi ceea ce El face. Sintagma în EL nu este întuneric poate fi înţeleasă tocmai prin lipsa unei distanţe sau umbre între a declara şi a înfăptui, între cuvânt şi faptă, între a fi şi a face. A umbla în lumină înseamnă a fi în concordanţă cu propria identitate, cu propria consistenţă. Pentru a evidenţia mai bine ceea ce înseamnă modelul vieţii divine, apostolul apelează la comparaţii. Textul ioaneic este construit pe antiteze. Viaţa comunitară a bisericii locale, care trebuie să urmeze modelul vieţii divine, este pusă în contrast cu viaţa lumii, cu spiritul lumii, care este cel al urii, întunericului şi minciunii. Această viaţă nu numai că este falsă, dar este efemeră şi duce la moarte, pe când viaţa autentică este viaţă veşnică.

Din textul epistolei putem înţelege că Ioan le arată destinatarilor câteva locuri în care au derapat de la viaţa comunitară autentică, dar le arată şi modalităţile prin care pot reveni şi reface datele unei vieţi creştini normale. Stilul apostolului este să enunţe anumite adevăruri fundamentale ale revelaţiei biblice, să le ceară credincioşilor să actualizeze aceste adevăruri, să revină asupra lor şi apoi să le relaţioneze cu problemele concrete ale vieţii bisericii.

Problema cea mai importantă a credincioşilor destinatari ai scrisorii era chiar alterarea unor învăţături creştine de bază prin influenţa oamenilor care căutau să-i rătăcească. În discuţie este realitatea păcatului şi adevărul iertării (vă scriu copilaşilor pentru că păcatele vă sunt iertate), adevărata cunoaştere a lui Dumnezeu (vă scriu părinţilor fiindcă aţi cunoscut pe cel ce este de la început) şi realitatea biruinţei asupra lumii şi a celui rău (vă scriu tinerilor pentru că aţi biruit pe cel rău). Negarea realităţii păcatului înseamnă negarea lui Christos şi opera întrupării Sale (cap. 1:10), înseamnă autoînşelare (cap. 1:8) şi rămânerea în izolare, în minciună, în neadevăr, în afara comuniunii şi a iertării divine (cap. 1:6,7). Acceptarea condiţiei umane aşa cum este, a realităţii păcatului şi a statutului omului până la înviere ia forma unei mijlociri pentru păcatele fraţilor pentru iertare şi viaţă, iar rezultatul este dezvoltarea comunităţii (cap. 5:16). Falsa cunoaştere este uşor de reperat pentru că nu duce la o viaţă practică, la păzirea poruncilor (cap. 2:3-6). Adevărata cunoaştere are sursa în Dumnezeu, nu în raţiunea omului, şi se primeşte de la El ca o ungere (revelaţia divină este opera Duhului). Aceasta înseamnă trăire totală după modelul lui Christos, adică în iubire de fraţi (cap. 4:7, 16, 20). Biruinţa asupra lumii vine din credinţa că Isus este Fiul lui Dumnezeu (cap. 5:4,5), nu dintr-o deţinere a unei gnoze speciale. Iar credinţa autentică duce la iubirea lui Dumnezeu şi a semenilor. Cine iubeşte a trecut de la moarte la viaţă, adică a biruit lumea şi lucrurile din lume (cap. 3:13, 14). Din cele prezentate, se poate lesne observa că la fiecare problemă şi adevăr invocat de Ioan se face o deplasare la tema iubirii de aproapele, adică la tema comuniunii, la adevărul de bază al vieţii creştine, adică la trăirea după modelul divin de viaţă.

Iaşi, 25 mai 2008

Anunţuri


2002 - 2007 © Biserica Penticostală Străjerul - Iaşi, Telefon: +40-752-983.842